SPIRITUALIA/ Andrei Scrima despre binecuvântarea purtatorilor de viitor
Autor:
Vasileanu Marius
02.03.2010
Exista o seama de autori români (foarte seriosi) care au scris
intr-un mod nonconformist despre Stefan cel Mare ori despre alti
domnitori români intrati in legenda. Câteva dintre aceste eseuri au
si fost adunate intr-o interesanta carte: "Altfel despre Stefan cel
Mare" (Ed. Anastasia, 2004). Iata numele semnatarilor acestui volum
colectiv: Alexandru Elian, Maria Magdalena Szekely, Stefan S.
Gorovei, Dumitru Nastase, Ovidiu Olar, Pr. Ioan Moldoveanu, Sorin
Dumitrescu, Andrei Scrima, Anca Manolescu si Ovidiu Cristea.
In spiritul articolului nostru de acum o saptamâna - pe care
il vom continua acum - unul dintre autorii de mai sus, Ovidiu
Cristea, (preluând o idee dezvoltata de Gilles Constable), suprinde
de altfel relatia maestru-discipol ilustrata arhetipal in spatiul
occidental de Bernard de Clairvaux si regele Ludovic al VII-lea.
"In Evul Mediu, in Occident, ca si in lumea ortodoxa, infrângerea
era vazuta ca o pedeapsa a lui Dumnezeu, ca o urmare a mâniei
divine. Aceasta idee devine mai puternica atunci când este vorba de
un razboi sfânt, purtat impotriva dusmanilor credintei" noteaza O.
Cristea (p. 287). De unde si dialogul moralizator desfasurat intre
sfântul Bernard si rege. Monarhul este obligat sa inteleaga ca
esecul celei de-a doua Cruciade i se datoreaza in buna masura: isi
pusese mai mare speranta in propriile-i puteri decât in ajutorul
divin...
Tot astfel se petrece, vom vedea, in legenda pe care am
inceput a o discuta data trecuta, "Stefan cel Mare si ingerii",
incercând o decriptare, alaturi de Andrei Scrima. Se arata deslusit
aici, precum vom intâlni si-n alte legende inrudite, traseul
initiatic al domnului moldav. Eseul Pr. Scrima a fost publicat,
partial, si in cartea sus-mentionata dar, integral, in volumul
"Experienta spirituala si limbajele ei" (Ed. Humanitas,
2008).
…Eroul devine deja un "tânar voinic" care va intâlni in padure
o "pasare cu clontul de diamant, cu ochii ca stelele, cu trupul ca
de arama, cu penele de aur si cu picioarele de argint". Desigur, o
pasare maiastra capabila a grai omeneste. Totul se petrece inca in
padure, ceea ce ne sugereaza ca suntem in continuare intr-o alta
lume, accesibila exclusiv celor alesi, tarâmul unde eroul va primi
consacrarea ultima. Pasarea maiastra determina sfârsitul sejurului
extraordinar al lui Stefan anuntându-l profetic: "insusi ingerul
tarii tale te cheama intr-ajutor"…
Pasarea este simbolul "ingerului tarii" - "un ecou al
ambiantei liturghice si iconografice, saturate de referinte la
locuitorii cerului, aflate in simbioza, s-ar putea spune, pâna la
un punct, cu creatia folclorica - mai ales in lumea ortodoxa"
(Scrima, p. 315). Ceea ce ne aminteste de observatia lui Constantin
Noica referitoare la cuvântul "vazduh"- cuvânt ce trimite la
vederea duhurilor, la clarvedere. Acela care ajunge sa vada nu
numai aici, ci si in lumea de dincolo, lumea ceresca, devine un om
deplin. Faptul ca eroul legendar are putinta de a comunica, de a
vedea si folosi prezenta pasarii maiastre ne spune ca el deja
trecuse câteva etape importante, ca detine deja instrumentele unor
lectii bine asimilate. Mai mult, subliniaza Andrei Scrima, animalul
sugereaza nu numai darul metamorfozei, ci si "Norocul" ("Fortune").
Fiindca are o misiune precisa: aceea de a-l proteja pe protagonist.
Maiastra este deopotriva "Genius loci" - entitate "quasi-cereasca
protectoare si inspiratoare a Suveranului si a tarii in cauza"
(Scrima, p. 317)...
Eroul va primi binecuvântarea finala din partea primilor doi
indrumatori pe care i-a avut pâna acum, moment in care casa se
umple de lumina, iar cei doi sihastri se fac nevazuti caci, spune
povestea, acestia erau in realitate ingeri. Insasi fata lui Stefan
straluceste - in urma binecuvântarii - precum lumina
soarelui…
Iar surprizele continua: in locul pasarii gaseste o
preafrumoasa fata. Metamorfoza eroului a atras metamorfoza pasarii
maiastre. Asistam mai departe la procesul unei adevarate
hierogamii. Fata pare a fi totuna cu pamântul, cu tara, cu
Traditia. Pentru inceput aflam despre o conditie pusa de
preafrumoasa fata: eroul va trebui sa lupte cu dusmanii tarii sale
daca o doreste de soata. Aceasta se traduce astfel: la nivel intim,
unirea contrariilor, reunirea "animus - anima" va fi posibila numai
prin aducerea unei stari de echilibru in tarâmul interior, care
este totodata si tara sa. Cununia promisa va avea loc, vom vedea,
abia dupa terminarea misiunii primite in aceasta viata, dupa
extinctie. In functie de calitatea lucrarii sale, deopotriva
interioara si exterioara, eroul va regasi implinirea si starea de
androgin.
Deocamdata eroul pare in impas - el nu are armata, nu are nici
un sprijin. Asemanator cu sfântul Bernard, fata il sfatuieste:
"Sprijinul este la Dumnezeu iar eu iti sunt norocul, care totdeauna
te-oi duce pe caile cele bune. Roaga-te lui Dumnezeu ca sa-ti
binecuvânteze pasii tai si pune juramânt sfânt inaintea lui ca-i
tine toate poruncile Lui".
Deloc lipsit de importanta, precum in ordinele cavaleresti,
Stefan ingenuncheaza pentru pronuntarea juramântului de fidelitate.
Dar, ca intreg edificiul, si acest eveniment al juramântului se
produce, altfel, nu in fata vreunui intermediar intre cavaler si
Dumnezeu, nu in fata unui reprezentant al divinitatii, ci direct
inaintea Suveranului Ceresc etern. Ceea ce sugereaza ca eroul, prin
pregatirea sa anterioara, are capacitatea unei comunicari directe
cu Cerul. Mai mult, demersul sau este ascultat si acceptat ca
atare, primind cea mai inalta binecuvântare. Stefan aude o voce
care i se adreseaza numai lui, observa profesorul Scrima: "Atunci
se auzi o voce venind din Cer, numai de el inteleasa cu care
Dumnezeu il binecuvânta in toate drumurile lui" (spune
legenda).
Faptul ca la aceasta investitura nu participa decât "cavaleria
cereasca" (ingerii) il determina pe A. Scrima sa afirme ca Stefan
este "un erou predestinat, luptator prin esenta", iar primirea
initierii inseamna totodata si cunoasterea misiunii sale "pe cale
directa prin decretul Cerului". El considera ca avem un caz
exemplar de investitura razboinica. si care concorda cu alte
scrieri care vorbesc despre calea directa, fara mediatori omenesti:
«astfel incât este aproape necesar, in cazul nostru, ca ingerii
("razboinicii ceresti", potrivit terminologiei traditionale
folosite si cunoscute atât in Evul Mediu occidental, cât si in
lumea islamica) sa fie singurii "maestri" calificati ai initierii»
(p. 318).
Este un eveniment la care nu numai ca nu participa nici cei
mai apropiati membri ai familiei, dar, mai mult, se desfasoara,
deloc intâmplator, subliniaza Pr. Scrima, in afara slujbelor ori a
ritualului religios obisnuit, exoteric: «Nu pentru a fi negat,
nicidecum! Ci pur si simplu pentru ca ceea ce e de sesizat si de
formulat aici este sensul mai adânc, asadar cel mai ascuns, al
personajului si al "istoriei" lui» (p. 319)…
Actiunea continua din ce in ce mai precipitat. Urgenta la care
facea aluzie ingerul tarii nu rabda intârziere. Dar aceasta
precipitare mai inseamna ceva: suntem pregatiti, totodata, pentru
reintrarea in timpul profan. In urma primirii ultimei
binecuvântari, Stefan intinde mâna spre frumoasa fata, dar,
surprinzator, aceasta il saruta pe frunte si dispare. si spune
povestea: "asa, nevazuta, il insoti in toate faptele lui, pâna când
Stefan fu chemat pe cealalta lume".
In fine, legenda se incheie brusc, eroul porneste sa-si
implineasca destinul binecunoscut. Mai spune legenda: "Lumea crede
ca el (Stefan) n-a murit, ci s-a inaltat la cer cu trup cu tot ca
sa dee sama de faptele lui bune si crestinesti". Este un ultim
prilej de care hermeneutul profita pentru a evoca cazurile similare
de "ridicare la cer" a unor personaje apartinâd atât crestinismului
cât si altor religii. Ori sa readuca atentiei lectorului literatura
unor spatii initiatice, precum clasica legenda a regelui Arthur, cu
care legenda lui Stefan cel Mare are de altfel numeroase inrudiri
si corespondente.
Legenda discutata mai sus este, intr-adevar, plina de oferte
cu sens. Nu inseamna insa ca le idolatrizam. Nici macar afirmatiile
Pr. Scrima nu par fara cusur, pe alocuri. Fac parte, in fond,
dintre acele genuri de lectura ai caror vectori se suprapun sau nu
cu elanul nostru de receptare "purtatoare de viitor".
Aceasta investitura domneasca intr-o "functie cvasisacrala" nu
este decât dovada necesitatii destinale si cerinta unui metabolism
cosmic vizionar. Sau, dupa cum afirma Andrei Scrima: "Doar cu acest
pret se asigura, in anumite epoci decisive, spatiul destinat sa
adaposteasca elanul unei civilizatii purtatoare de viitor" (p.
331).
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura
Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea
Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru
(Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al
Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema
interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a
religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de
istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o
bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,
proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste
culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de
emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni
centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator
(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si
redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior
a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand
departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente
semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al
ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la
Universitatea Bucuresti.