SPIRITUALIA/ Andrei Scrima despre binecuvântarea purtatorilor de viitor

Autor: Vasileanu Marius 02.03.2010
Exista o seama de autori români (foarte seriosi) care au scris intr-un mod nonconformist despre Stefan cel Mare ori despre alti domnitori români intrati in legenda. Câteva dintre aceste eseuri au si fost adunate intr-o interesanta carte: "Altfel despre Stefan cel Mare" (Ed. Anastasia, 2004). Iata numele semnatarilor acestui volum colectiv: Alexandru Elian, Maria Magdalena Szekely, Stefan S. Gorovei, Dumitru Nastase, Ovidiu Olar, Pr. Ioan Moldoveanu, Sorin Dumitrescu, Andrei Scrima, Anca Manolescu si Ovidiu Cristea.
In spiritul articolului nostru de acum o saptamâna - pe care il vom continua acum - unul dintre autorii de mai sus, Ovidiu Cristea, (preluând o idee dezvoltata de Gilles Constable), suprinde de altfel relatia maestru-discipol ilustrata arhetipal in spatiul occidental de Bernard de Clairvaux si regele Ludovic al VII-lea. "In Evul Mediu, in Occident, ca si in lumea ortodoxa, infrângerea era vazuta ca o pedeapsa a lui Dumnezeu, ca o urmare a mâniei divine. Aceasta idee devine mai puternica atunci când este vorba de un razboi sfânt, purtat impotriva dusmanilor credintei" noteaza O. Cristea (p. 287). De unde si dialogul moralizator desfasurat intre sfântul Bernard si rege. Monarhul este obligat sa inteleaga ca esecul celei de-a doua Cruciade i se datoreaza in buna masura: isi pusese mai mare speranta in propriile-i puteri decât in ajutorul divin...
Tot astfel se petrece, vom vedea, in legenda pe care am inceput a o discuta data trecuta, "Stefan cel Mare si ingerii", incercând o decriptare, alaturi de Andrei Scrima. Se arata deslusit aici, precum vom intâlni si-n alte legende inrudite, traseul initiatic al domnului moldav. Eseul Pr. Scrima a fost publicat, partial, si in cartea sus-mentionata dar, integral, in volumul "Experienta spirituala si limbajele ei" (Ed. Humanitas, 2008).
…Eroul devine deja un "tânar voinic" care va intâlni in padure o "pasare cu clontul de diamant, cu ochii ca stelele, cu trupul ca de arama, cu penele de aur si cu picioarele de argint". Desigur, o pasare maiastra capabila a grai omeneste. Totul se petrece inca in padure, ceea ce ne sugereaza ca suntem in continuare intr-o alta lume, accesibila exclusiv celor alesi, tarâmul unde eroul va primi consacrarea ultima. Pasarea maiastra determina sfârsitul sejurului extraordinar al lui Stefan anuntându-l profetic: "insusi ingerul tarii tale te cheama intr-ajutor"…
Pasarea este simbolul "ingerului tarii" - "un ecou al ambiantei liturghice si iconografice, saturate de referinte la locuitorii cerului, aflate in simbioza, s-ar putea spune, pâna la un punct, cu creatia folclorica - mai ales in lumea ortodoxa" (Scrima, p. 315). Ceea ce ne aminteste de observatia lui Constantin Noica referitoare la cuvântul "vazduh"- cuvânt ce trimite la vederea duhurilor, la clarvedere. Acela care ajunge sa vada nu numai aici, ci si in lumea de dincolo, lumea ceresca, devine un om deplin. Faptul ca eroul legendar are putinta de a comunica, de a vedea si folosi prezenta pasarii maiastre ne spune ca el deja trecuse câteva etape importante, ca detine deja instrumentele unor lectii bine asimilate. Mai mult, subliniaza Andrei Scrima, animalul sugereaza nu numai darul metamorfozei, ci si "Norocul" ("Fortune"). Fiindca are o misiune precisa: aceea de a-l proteja pe protagonist. Maiastra este deopotriva "Genius loci" - entitate "quasi-cereasca protectoare si inspiratoare a Suveranului si a tarii in cauza" (Scrima, p. 317)...
Eroul va primi binecuvântarea finala din partea primilor doi indrumatori pe care i-a avut pâna acum, moment in care casa se umple de lumina, iar cei doi sihastri se fac nevazuti caci, spune povestea, acestia erau in realitate ingeri. Insasi fata lui Stefan straluceste - in urma binecuvântarii - precum lumina soarelui…
Iar surprizele continua: in locul pasarii gaseste o preafrumoasa fata. Metamorfoza eroului a atras metamorfoza pasarii maiastre. Asistam mai departe la procesul unei adevarate hierogamii. Fata pare a fi totuna cu pamântul, cu tara, cu Traditia. Pentru inceput aflam despre o conditie pusa de preafrumoasa fata: eroul va trebui sa lupte cu dusmanii tarii sale daca o doreste de soata. Aceasta se traduce astfel: la nivel intim, unirea contrariilor, reunirea "animus - anima" va fi posibila numai prin aducerea unei stari de echilibru in tarâmul interior, care este totodata si tara sa. Cununia promisa va avea loc, vom vedea, abia dupa terminarea misiunii primite in aceasta viata, dupa extinctie. In functie de calitatea lucrarii sale, deopotriva interioara si exterioara, eroul va regasi implinirea si starea de androgin.
Deocamdata eroul pare in impas - el nu are armata, nu are nici un sprijin. Asemanator cu sfântul Bernard, fata il sfatuieste: "Sprijinul este la Dumnezeu iar eu iti sunt norocul, care totdeauna te-oi duce pe caile cele bune. Roaga-te lui Dumnezeu ca sa-ti binecuvânteze pasii tai si pune juramânt sfânt inaintea lui ca-i tine toate poruncile Lui".
Deloc lipsit de importanta, precum in ordinele cavaleresti, Stefan ingenuncheaza pentru pronuntarea juramântului de fidelitate. Dar, ca intreg edificiul, si acest eveniment al juramântului se produce, altfel, nu in fata vreunui intermediar intre cavaler si Dumnezeu, nu in fata unui reprezentant al divinitatii, ci direct inaintea Suveranului Ceresc etern. Ceea ce sugereaza ca eroul, prin pregatirea sa anterioara, are capacitatea unei comunicari directe cu Cerul. Mai mult, demersul sau este ascultat si acceptat ca atare, primind cea mai inalta binecuvântare. Stefan aude o voce care i se adreseaza numai lui, observa profesorul Scrima: "Atunci se auzi o voce venind din Cer, numai de el inteleasa cu care Dumnezeu il binecuvânta in toate drumurile lui" (spune legenda).
Faptul ca la aceasta investitura nu participa decât "cavaleria cereasca" (ingerii) il determina pe A. Scrima sa afirme ca Stefan este "un erou predestinat, luptator prin esenta", iar primirea initierii inseamna totodata si cunoasterea misiunii sale "pe cale directa prin decretul Cerului". El considera ca avem un caz exemplar de investitura razboinica. si care concorda cu alte scrieri care vorbesc despre calea directa, fara mediatori omenesti: «astfel incât este aproape necesar, in cazul nostru, ca ingerii ("razboinicii ceresti", potrivit terminologiei traditionale folosite si cunoscute atât in Evul Mediu occidental, cât si in lumea islamica) sa fie singurii "maestri" calificati ai initierii» (p. 318).
Este un eveniment la care nu numai ca nu participa nici cei mai apropiati membri ai familiei, dar, mai mult, se desfasoara, deloc intâmplator, subliniaza Pr. Scrima, in afara slujbelor ori a ritualului religios obisnuit, exoteric: «Nu pentru a fi negat, nicidecum! Ci pur si simplu pentru ca ceea ce e de sesizat si de formulat aici este sensul mai adânc, asadar cel mai ascuns, al personajului si al "istoriei" lui» (p. 319)…
Actiunea continua din ce in ce mai precipitat. Urgenta la care facea aluzie ingerul tarii nu rabda intârziere. Dar aceasta precipitare mai inseamna ceva: suntem pregatiti, totodata, pentru reintrarea in timpul profan. In urma primirii ultimei binecuvântari, Stefan intinde mâna spre frumoasa fata, dar, surprinzator, aceasta il saruta pe frunte si dispare. si spune povestea: "asa, nevazuta, il insoti in toate faptele lui, pâna când Stefan fu chemat pe cealalta lume".
In fine, legenda se incheie brusc, eroul porneste sa-si implineasca destinul binecunoscut. Mai spune legenda: "Lumea crede ca el (Stefan) n-a murit, ci s-a inaltat la cer cu trup cu tot ca sa dee sama de faptele lui bune si crestinesti". Este un ultim prilej de care hermeneutul profita pentru a evoca cazurile similare de "ridicare la cer" a unor personaje apartinâd atât crestinismului cât si altor religii. Ori sa readuca atentiei lectorului literatura unor spatii initiatice, precum clasica legenda a regelui Arthur, cu care legenda lui Stefan cel Mare are de altfel numeroase inrudiri si corespondente.
Legenda discutata mai sus este, intr-adevar, plina de oferte cu sens. Nu inseamna insa ca le idolatrizam. Nici macar afirmatiile Pr. Scrima nu par fara cusur, pe alocuri. Fac parte, in fond, dintre acele genuri de lectura ai caror vectori se suprapun sau nu cu elanul nostru de receptare "purtatoare de viitor".
Aceasta investitura domneasca intr-o "functie cvasisacrala" nu este decât dovada necesitatii destinale si cerinta unui metabolism cosmic vizionar. Sau, dupa cum afirma Andrei Scrima: "Doar cu acest pret se asigura, in anumite epoci decisive, spatiul destinat sa adaposteasca elanul unei civilizatii purtatoare de viitor" (p. 331).

MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii, proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator (departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la Universitatea Bucuresti.