Adrian Vasilescu, BNR: Cum (si cand) iesim din criza

Planeta e plina de profeti. Momentul iesirii din criza, mai cu seama, ii incita pe prezicatori. Vocile care ne spun cand vom iesi din criza sunt tot mai multe, dar si tot mai diverse. Care dintre ele merita sa fie crezute? Probabil ca niciuna. Dreptatea pare a fi de partea acelor analisti seriosi care ne indeamna sa nu-i ascultam pe profeti.

Cand vom iesi, asadar, din criza? Fara indoiala ca in aceasta privinta nu de pronosticuri avem nevoie, caci nu vor face altceva decat sa contureze orizonturi false, ci de tinte. Si de strategii, de decizii bune si de mobilizari de eforturi ca tintele fixate sa fie atinse.

Cum iesim din criza? Iata intrebarea. Pentru ca nu avem cum sa stim in ce zi si la ce ora vom ajunge intr-o anumita gara (pe care s-o numim "Iesirea din criza") fara sa stim mai intai cu ce fel de tren vom calatori si ce locomotive il vor trage.

Notez principalele locomotive: investitii, exporturi, crestere economica plus, dezinflatie, somaj in scadere, productivitate in urcare, credite cu costuri rezonabile, pofta de consum. Fata frumoasa a schimbarii.

O locomotiva - importanta, desigur - este si acordul de imprumut cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana. Ordinea nu este intamplatoare. Desi Comisia Europeana are un rol-cheie in amintitul acord, am deschis lista cu Fondul Monetar International. De ce? Fiindca obisnuinta e a doua natura. Asa suntem noi obisnuiti: de doua decenii asteptam bani de la FMI in momente critice, am primit bani de la FMI si, prin vocile unor cercuri politice sau economice, ne rafuim cu FMI-ul. Desi pretentiile acestui for, oricat ar fi de mari, se rezuma la performante economice. Fondul nu ne impune politici economice, nu ne cere programe de guvernare. Pretinde doar performante macroeconomice si rigoare in aplicarea unor strategii de restructurare. De fapt, FMI-ul ne atentioneaza sa ne indreptam privirea catre viitor. Si ne cere actiuni energice privind reducerea deficitului fiscal, a pierderilor din economie, a legarii salariilor de productivitate. Dandu-ne, in schimb, imprumuturi directe, care de aceasta data n-au mai ajuns doar in rezerva Bancii Nationale, ci au fost folosite si la acoperirea deficitului bugetar.

Iesirea din recesiune e prima urgenta. Precizez: din recesiune si nu din criza, care de regula are o foaie de parcurs ceva mai lunga. Ar fi grav daca, pe acest taram, am ramane in urma tarilor europene. De ce ne comparam cu aceste tari? Pentru ca intai si intai facem comert cu ele. Si, importand sau exportand, punem in relatie directa cresterea noastra cu cresterea lor. Diferenta nu poate sa ramana fara urmari. Desigur, in dezavantajul nostru.

Avem o mare speranta: ca in acest an vom avea parte de relansarea economiei. Fie si numai cu o crestere de 1,3 la suta. Ar merita, totusi, in 2010, sa fie fortat si un salt calitativ al PIB-ului, care sa fie adaugat sporului cantitativ. Fapt posibil numai daca am obtine o crestere economica sanatoasa. Bazata pe concurenta, pe competitivitate si pe eficienta.

Sigur, mai mult PIB inseamna mai multe valori adaugate. Un plus, deci, chiar si numai de 1,3 la suta, de productie de bunuri si servicii. O crestere economica mai mare. Si mai multe resurse de redistribuit.

Cat PIB vom reusi sa facem in 2010? Iata, asa cum scriam mai inainte, o intrebare cardinala. Dar ea se conjuga cu o alta intrebare, tot cardinala: pe cat capital ne vom baza in acest an. Asa ca, privindu-se in oglinda unei lumi in criza, obsedate de cresterea economica si de finantarea ei, societatea romaneasca se vede silita sa gaseasca fara intarziere solutiile pentru aceste doua probleme de prima urgenta, strans legate una de alta. Fapt care nu poate sa faca abstractie de climatul politic, social, economic si psihologic din tara. Climat legat direct si de repartitia rationala a banilor rezultati din economisirea interna. Anul trecut, statul s-a imprumutat in exces. Vedem insa, acum, in 2010, ca bugetul de stat intentioneaza sa-si limiteze accesul catre banii din banci, asa ca va fi posibil ca o parte insemnata a acestor bani sa devina disponibila intr-o mai mare masura pentru sectorul privat. Ceea ce inseamna ca va incepe sa scada presiunea asupra ratelor dobanzilor si sa fie stimulata dezvoltarea economica. E mai mult decat o raza de speranta.