LUMEA ROMANEASCA LA 1900/ Carol I, colecţionarul (I)

Autor: Ion Bulei 03.03.2010
Cum bine observă Ruxanda Beldiman in foarte reuşita sa teză de doctorat dedicată Castelului Peleş (ca expresie a fenomenului istorist de influenţă germană), Carol I se inscrie "in categoria colecţionismului aristocratic din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ce prelungeşte un fenomen existent in familiile regale şi nobiliare din veacurile anterioare".
Carol I a făcut la noi ceea ce au făcut in Prusia Friederich al IV-lea, in Bavaria Ludwig al II-lea, in Anglia prinţul consort Albert de Saxa Coburg sau familiile aristocrate Metternich, Liechtenstein, Esterhazy, Schonborn-Buchheim, Czernin sau Rothschild. Carol a fost contemporan cu iubitori de artă faimoşi: Richard Wallace, creatorul Muzeului Wallace, Henry-Eugene d'Aumale, fiul lui Louis-Philippe, fondatorul Muzeului Chantilly, Emilien conte de Niewerkerke (superbă expoziţie i-a fost inchinată acestuia in 2000 la Musée National du Chateau de Compi'gne).
Carol I este fondatorul colecţiilor Coroanei României. Cea mai importantă colecţie a sa este aceea de "tablouri vechi", constituită intre 1869-1890 (colecţia a devenit ulterior baza Muzeului Naţional de Artă al României). Carol işi face studiile de tânăr aristocrat la Dresda, Dusseldorf, Munster, Berlin şi, spre deosebire de membrii familiei sale, urmează şi cursuri de profil umanist la Universitatea din Bonn. Mai ales prelegerile de istoria artei ale profesorului Anton Springer, autorul volumului de mare succes "Handbuch der Kunstgeschichte", din 1855, fac o impresie deosebită asupra lui (ca principe al României, Carol il va invita pe profesor la Sinaia şi Bucureşti in 1872, iar in memoriile sale, Springer remarcă "aleasa cultură" a principelui).
Carol face apoi o serie de călătorii care-i consolidează cunoştinţele. Se duce in Italia, la Veneţia, Genova şi Milano, in Portugalia (in 1861, cu prilejul logodnei fratelui său Leopold cu Antonia de Braganza), la Paris, la invitaţia lui Napoleon III şi, la sugestia impăratului francez, merge inclusiv in Algeria (Sala Maură şi micul Salon Turcesc de la Peleş se vor crea graţie admiraţiei pentru arta orientală cu care rămâne Carol de pe urma vizitei sale la Alger, Constantine, Oran, Batlina sau Biscara). Din Alger se intoarce prin Spania, unde admiră pictura Secolului de Aur. Carol I nu era ceea ce s-ar putea numi un mare cunoscător de artă, dar era un iniţiat care ştia să-şi precizeze gusturile.
Familia de Sigmaringen din care făcea parte Carol se distinge prin reprezentanţii săi colecţionari şi constructori de castele, cum ne spune Ruxandra Beldiman. Şi Karl-Anton, şi Leopold - tatăl, respectiv fratele lui Carol - au colecţii de pictură, de arme, de arte decorative, manuscrise, gravură, numismatică. In castelul de la Sigmaringen, Karl-Anton inaugurează un muzeu in 1867, in prezenţa lui Wilhelm I, regele Prusiei. Biblioteca de la Castelul Peleş este o dovadă peremptorie a preocupărilor artistice ale lui Carol I. In 1948, când e naţionalizat castelul, G. Oprescu face un inventar al bibliotecii acestuia. Din 2.165 de volume, 1.500 proveneau din timpul lui Carol I. Şi marea majoritate a acestor volume erau opere de istoria artei, a arhitecturii, volume şi reviste de artă germane, franceze, italiene. Al. Tzigara-Samurcaş, in excelenta sa operă dedicată lui Carol I, ne spune că nu lipsea din biblioteca lui Carol I niciun tratat fundamental de istoria artei şi arhitecturii publicat intre 1848-1900.
Carol I era, aşadar, suficient de pregătit pentru a inzestra instituţia monarhiei române cu un patrimoniu artistic de valoare. Mai intâi unul de pictură, cu ceea ce s-a numit colecţia de "tablouri vechi". Pentru constituirea colecţiei, la recomadarea tatălui său, Carol face apel la Felix Bamberg, doctor in filosofie, istorie şi estetică, autor al unor remarcabile studii de de istorie a artei şi, in acelaşi timp, expert de artă şi colecţionar, diplomat al Prusiei şi apoi al Germaniei la Paris, iar apoi la Genova, Messina şi Nisa timp de aproape 30 de ani.
Bamberg il indeamnă pe rege să participe la licitaţiile mai importante din Europa timpului pentru cumpărarea de tablouri şi ii vinde el insuşi mare parte din colecţia sa de Raphael, Tizian, Rubens, Cranach, Velasquez, Rembrandt. Aşa şi-a constituit Carol colecţia sa de tablouri vechi intre 1869-1890. Erau, in această colecţie, 89 de lucrări italiene, 50 flamande şi olandeze, 14 germane, 28 spaniole, 26 franceze şi 1 englez. Deşi constituită târziu in comparaţie cu alte colecţii europene, colecţia lui Carol nu e lipsită de capodopere. Primul catalog al colecţiei il redactează in 1898 Leo Bachelen, bibliotecar al regelui după stabilirea sa in România in 1889. Bachelin studiase literele la Berlin şi Strasbourg şi era profesor de latină, franceză şi germană (limbi pe care le predă şi in România).

ION BULEI (n. in 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.