Isarescu: Fara investitii in autostrazi si exporturile Dacia se vor bloca intr-un lung sir de TIR-uri

Autor: Liviu Chiru 05.03.2010

Fara investitii in autostrazi, exporturile Dacia vor forma un lung sir de TIR-uri de la uzina pana la Nadlac, a rememorat guvernatorul BNR Mugur Isarescu avertismentul unui oficial al Renault la momentul preluarii producatorului auto local, pentru a sublinia importanta dezvoltarii infrastructurii.

Cu toate acestea, o dezbatere organizata ieri la Banca Nationala pe tema perspectivelor dezvoltarii economiei in 2010 s-a incheiat fara concluzii clare, atat guvernatorul cat si ministrul finantelor limitandu-se sa arate doar ca nu mai exista loc in bugetul de anul acesta pentru investitii, fondurile fiind epuizate pe platile de salarii si pensii. De altfel, ministrul finantelor Sebastian Vladescu a plecat imediat dupa ce a tinut un speech de circa un sfert de ora, iar guvernatorul Isarescu s-a retras, de asemenea, din sala inainte de sesiunea de dezbateri si intrebari.

"Fara constructia de autostrazi economia nu isi poate reveni si astfel nu isi pot reveni nici pensiile, in valoarea lor reala, nu in promisiuni. (...) Sa nu credeti ca noi, cel putin la Banca Nationala, nu ne dam seama cat de importanta este problema autostrazilor si gasirea acelui spatiu fiscal care sa permita investitiile. Il gasim prin oprirea unei tendinte nesustenabile de crestere a salariilor. Dar revenirea va fi extrem de dureroasa", a spus Isarescu. Guvernatorul a subliniat ca ponderea cheltuielilor cu salariile din domeniul public a urcat de la 5% din Produsul Intern Brut in 2004, cand "economia functiona bine", la 9% in 2009. "E foarte greu sa dezvolti Romania in conditiile in care aloci mai mult decat iti permiti pe cheltuielile zilnice", a spus Vladescu.