Matache Macelaru, la un pas de insolventa: Principal Company, producatorul mezelurilor Salonta si Matache Macelaru a intrat in morisca blocajului financiar

Autor: Diana Tudor Stoica 10.03.2010

Principal Company, producatorul mezelurilor Salonta si Matache Macelaru, a intrat in lantul datorii neplatite - creante neincasate. Tribunalul Buzau a decis in cursul saptamanii trecute deschiderea procedurii de insolventa, ca urmare a proceselor deschise de cinci creditori. Compania a anuntat insa ca va face recurs la decizia tribunalului.



Reprezentantii Principal Company, companie controlata de Signus Establishment si oamenii de afaceri Ion Dobronauteanu, Emanuel Dobronauteanu si George Ivanescu - actionari ai producatorului de vinuri Murfatlar -, sustin ca vor face recurs la aceasta decizie pana la finalul acestei saptamani, desi iau in calcul si posibilitatea de a intra in reorganizare judiciara a companiei.

"Nu suntem singura companie careia i s-a cerut insolventa pentru sume mai mult sau mai putin importante. In acest sens ne vom exercita dreptul la recurs. Intr-adevar, avem de recuperat bani din piata la fel cum si avem de dat. In niciuna din situatii insa nu consideram ca este vorba despre rea-vointa. Mai mult decat atat, am purtat discutii in acest sens pentru reesalonarea acestor datorii, majoritatea lor finalizate", au declarat reprezentantii Principal Company pentru ZF.

Cine le-a cerut insolventa

Printre creditorii care au cerut insolventa Principal Company se numara atat producatorul de utilaje de ambalare in vacuum Multivac Romania si Persys Engeneering, cat si companiile Maxialiment Comert, Avalon Foods, Gema Eximco si Compania Romana de Auxiliare, potrivit informatiilor aparute pe site-ul Tribunalului Buzau.

Reprezentantii companiei nu au dezvaluit situatia actuala a datoriilor companiei, insa potrivit informatiilor disponibile pe site-ul Ministerului de Finante, producatorul brandurilor Salonta si Matache Macelaru avea in 2008 datorii totale de 13,4 milioane de euro, in crestere cu 15,5% fata de rezultatele din anul precedent. Reprezentantii companiei nu au precizat valoarea vanzarilor din 2009 si nici daca producatorul a terminat pe profit.

In urma cu doi ani, Principal Company avea afaceri de 25,5 milioane de euro, in crestere cu peste 77% fata de cifrele inregistrate in anul precedent, avansul fiind datorat in special lansarii brandului Matache Macelaru pe segmentul de pret super premium, care a asigurat in 2008 jumatate din vanzari.

Pentru a obtine insa aceste rezultate, managementul companiei a investit in ultimii trei ani in promovarea brandurilor Matache Macelaru, Salonta si Principal peste zece milioane de euro, suma calculata in sistem rate-card, adica intre doua si trei milioane de euro suma neta. Cu toate acestea, profitul companiei a ramas relativ constant in ultimii ani, intre 100.000 si 200.000 de euro.

"Vor mai fi situatii de acest gen in piata"

"Intr-o situatie economica favorabila, motivele care duc la aparitia acestor probleme ar fi fost partial acoperite din credite bancare, partial din vanzari. In prezent, consumul a scazut, iar creditele sunt extrem de greu de obtinut, lucruri care inerent vor continua sa genereze situatii de acest fel in toate pietele afectate", au explicat oficialii companiei.

Acestia au adaugat ca iau totusi in considerare si posibilitatea de a implementa procedura de reorganizare judiciara a companiei, care poate fi declansata in urma intrarii in insolventa a companiei. "In actualul context, aceasta actiune (reorganizare judiciara - n.red.) este o masura eficienta. In ceea ce priveste cuantumul vanzarilor, avem toate premisele pentru a ne baza pe cresterea consumului si implicit pe o redresare ulterioara", au completat reprezentantii producatorului de mezeluri.

Principal Company, firma cu 490 de angajati la finalul lui 2008, detine doua unitati de productie, fabrica de mezeluri crud-uscate Salonta in judetul Bihor si fabrica de mezeluri fiert-afumate Principal in comuna Filipestii de Padure, judetul Prahova. Compania este controlata de Signus Establishment (86%), inregistrata in Lichtenstein, si oamenii de afaceri Ion Dobronauteanu (1%), Emanuel Dobronauteanu (5%) si George Ivanescu (5%), actionari ai producatorului de vinuri Murfatlar, potrivit informatiilor Registrului Comertului. Signus Establishment detine si compania Euroavipo, producatorul bauturilor alcoolice Unirea, Hanul Ars, Sankt Petersburg (vodca) si Bartender's (gin).

Insolventele s-au tinut lant

Daca instanta va respinge recursul producatorului, Principal Company va fi cea de-a patra companie care va intra in insolventa din industria mezelurilor.

Prima companie importanta din industrie care a cerut deschiderea procedurii de insolventa a fost producatorul de mezeluri din carne de vanat Stenyon din judetul Giurgiu, in luna iunie a anului trecut. Ulterior, in decembrie anul trecut producatorul Medeus din Capitala - cu afaceri de 20 de milioane de euro in 2008 - a cerut, de asemenea, intrarea in insolventa pentru reorganizare judiciara.

Ultima intrare in insolventa inregistrata anul trecut in aceasta industrie a fost Crimbo Prod Carn, afacerea din mezeluri fondata de Cristi Borcea, unul dintre actionarii echipei de fotbal Dinamo Bucuresti.