Google organizeaza un seminar pentru promovarea turismului romanesc

Autor: Magraon Andreea 10.03.2010

Google, care detine cel mai popular motor de cautare din lume, va organiza saptamana viitoare in Bucuresti, impreuna cu Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT), un seminar pentru promovarea turismului romanesc in cadrul targului de turism "Holiday Market".



Seminarul numit "Google si Turismul: Provocarea publicitatii si vanzarilor in mediul online" este organizat de ANAT in parteneriat cu Google Irlanda (filiala care se ocupa si de Romania). In cadrul evenimentului, ce va avea loc la Palatul Parlamentului, se va discuta despre modalitatile de promovare si distribuire prin internet ale ofertelor turistice. Potrivit Oliviei Popescu, manager de comunicare al Ralcom, compania care se ocupa de organizarea seminarului, ideea seminarului este una comuna a Google, ANAT si Ralcom.

De ce organizeaza Google seminarul? "Google doreste promovarea imaginii Romaniei, dar isi va promova si sistemul AdWords (prin care companiile isi pot face publicitate pe Google - n.n.). Romania este o tara mare, cu potential, cea mai mare din zona, dupa Polonia", a declarat pentru ZF Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al ANAT. "Este pentru prima oara cand exista un seminar Google in Romania, dedicat promovarii online a turismului romanesc", a spus Corina Martin, presedintele ANAT, citata de Mediafax.

Badulescu a adaugat ca agentiile de turism sunt interesate de seminarul Google si ca majoritatea din cele peste 90 de operatori de la targul de turism vor participa la evenimentul Google. "Banuim ca lista va fi lunga, in conditiile in care firmele inca se mai pot inscrie pentru seminarul Google", a mai spus Badulescu. Pana in prezent peste 60 de participanti s-au inscris la seminar, potrivit Oliviei Popescu, manager de comunicare al Ralcom. AdWords este sistemul prin care companiile isi pot face reclama pe site-ul Google. Reclamele apar in functie de subiectele cautate de utilizatori. "Acesta este unul dintre avantajele sistemului. De cand am inceput sa ne facem reclama pe Google, traficul pe site-ul nostru a crescut de patru ori", a declarat pentru ZF Mihai Grigorescu, seful departamentului IT al CMB Travel, agentie de turism care foloseste AdWords. Grigorescu a declarat ca agentia cheltuieste 2.000 de euro pe luna, iar in extrasezon 1.000 de euro.

Google lanseaza primul serviciu de explorare a datelor statistice

Google Lab a lansat un program pilot de explorare a datelor statistice, preluate de la diferite institutii si organizatii internationale, precum oficiul european de statistica Eurostat, Banca Mondiala,

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica sau Biroul

Statelor Unite ale Americii de Analiza Economica. "Google public data explorer" este astfel singurul serviciu gratuit care furnizeaza date agregate de la diferite institutii din intreaga lume, livrandu-le intr-o forma inedita: grafice de tip linie, bara, scatter plot sau chiar grafice de tip "map". In cazul graficelor de tip "map", datele statistice solicitate (de exemplu, inflatia) sunt asezate pe o imagine din satelit. Google a inceput in urma cu un an sa includa in rezultatele motorului de cautare date statistice. (Izabela Badarau)