INTERVIU/ Tiberiu Avramescu despre cum s-a nascut si de ce a murit o mare colectie: Biblioteca pentru Toti
Autor:
Stelian Turlea
10.03.2010
Nascut pe 16 martie 1933 la Timisoara, din
parinti originari din Basarabia, Tiberiu Avramescu si-a facut
studiile la Bucuresti, unde a urmat Facultatea de Filologie
(1951-1955). A fost redactor la Editura de Stat pentru Literatura
si Arta (E.S.P.L.A.) (1955-1959); sef al redactiei Biblioteca
pentru Toti (1959-1974), dupa care a fost transferat, impotriva
vointei sale, la Centrala Editoriala. Imediat dupa Revolutie, in
1990, a fost numit director general al editurilor si patrimoniului
national in Ministerul Culturii, sub ministeriatul lui Andrei
Plesu, apoi redactor-sef si director al Editurii Minerva pâna in
2001, când aceasta a fost, practic, falimentata de noul ei patron.
Din 2001 pâna in decembrie 2009, incadrat la Institutul de Istorie
si Teorie literara G.
Calinescu din Bucuresti, s-a ocupat de
editarea literaturii clasice române la Fundatia Nationala pentru
Stiinta si Arta, sub conducerea acad. Eugen Simion.A publicat
numeroase editii privind literatura româna clasica si istoria
presei.
- Sunteti unul dintre cei mai longevivi
editori de carte din România. Puteti sa evocati câteva momente ale
inceputurilor indepartate ale activitatii dvs.?
- Ca tânar absolvent al
Facultatii de Filologie, in anul 1955, refuzând sa accept
repartizarea ca profesor de limba româna intr-o comuna din judetul
Galati, am ajuns, la recomandarea lui Paul Georgescu, printre
altele si conferentiar universitar la facultate, la Editura de Stat
pentru Literatura si Arta, pe atunci o editura-mamut, cu peste 150
de salariati, cu sediul central in localul vechii Edituri a
Fundatiilor Regale de pe Bulevardul Ana Ipatescu (fost si actual
Lascar Catargiu) nr. 39. Indrumat catre redactorul-sef al editurii,
Alexandru Balaci, acesta m-a incredintat celuilalt redactor-sef,
distinsul om de cultura Mihai Sora (cu care am ramas in cele mai
bune relatii de prietenie pâna in zilele noastre). Acesta m-a
repartizat mai intâi in redactia de proza româna contemporana, unde
am rezistat mai putin de un an, caci n-aveam nici o aptitudine sa
editez maculatura realist-socialista care se publica pe vremea
aceea pe banda rulanta, trecând, dupa zile si luni de adevarat
cosmar intelectual, in redactia numita pe atunci de "valorificare a
mostenirii literare", coordonata de doi eminenti editori, Ion Roman
si Gh. Pienescu. Redactia se ocupa, sub auspicii stiintifice
serioase, de editarea scrierilor autorilor clasici români,
recuperati in timp unul câte unul, dupa interzicerea multora dintre
ei in epoca de sinistra amintire a proletcultismului demolator.
Ceea ce m-a frapat mai intâi, când am pasit in holul mare al
editurii, a fost un panou urias, referitor la tematica lucrarilor
contemporane pregatite penteu tipar; erau, potrivit indicatiilor
partidului, mentionate principalele teme ce trebuiau neaparat
concretizate in aparitiile viitoare: industrializarea tarii,
cooperativizarea agriculturii (inclusiv lupta impotriva
chiaburimii), prietenia vesnica cu U.R.S.S., lupta pentru pace,
demascarea imperialismului anglo-american s.a.m.d. In acelasi hol,
o pictura murala de Camil Ressu (pe care am vazut-o mult mai
târziu), reprezentând trei odalisce, era acoperita cu o pânza mare
rosie, pe care trona o lozinca din gândirea lui Stalin, "Cadrele
hotarasc totul!", in ideea ca oamenii muncii etc. etc., dar noi,
cei tineri, o interpretam mai realist: serviciul de cadre hotara
totul. De altfel, activistii de partid, de la "sector", de la
"muncipiu" si chiar de la "cice" (C.C.), multi chiar cu scoala
elementara terminata, fosgaiau prin editura, oferind indicatii
pretioase, de pilda aceea referitoare la volumul al II-lea din
romanul Baragan, de V. Em. Galan (inspirat de
cooperativizarea agriculturii) pe care autorul nu-l mai preda de
multa vreme, cu toate insistentele editurii: "Mai tovarasi, nu va
mai ploconiti in fata scriitorilor, dati-i un ultim termen si, daca
tovarasul Galan nu preda cartea, insarcinati pe altcineva s-o
scrie!".
- Dupa o activitate editoriala neintrerupta de
55 de ani impliniti peste câteva luni, care socotiti ca ar putea fi
cel mai important, mai semnificativ moment din viata dv. de
editor?
- Un moment care mi-a marcat efectiv viata
a fost numirea mea, neasteptata (aveam numai 26 de ani), incepând
de la 1 aprilie 1959, ca sef al redactiei Biblioteca pentru Toti,
atunci infiintata in cadrul Editurii de Stat pentru Literatura si
Arta, devenita din ianuarie 1961 Editura pentru Literatura. Am avut
atunci formidabila sansa, la sfârsitul acelui zbuciumat an 1959, sa
iau parte - sub directa indrumare a lui Mihai Sora, marele
entuziast, atunci si acum - la pregatirea lansarii, incepând din
ianuarie 1960, a noii serii numerotate a Bibliotecii pentru Toti,
care aparea fara intrerupere din martie 1895, când fusese
infiintata de scriitorul si folcloristul Dumitru Stancescu si de
librarul-editor Carol Muller. O colectie astazi redescoperita cu
mare tam-tam de aventurierii presei scrise. Primul numar al noii
serii a colectiei a fost lansat intr-o geroasa zi de sâmbata, la 9
ianuarie 1960, si cuprindea o selectie indrazneata (pentru acele
vremuri) a poeziilor lui Mihai Eminescu, selectie alcatuita (dar
nemarturisita) de Mihai Sora, redactorul cartii fiind un viitor
editor de marca al operei eminesciene, Aurelia Bârla (Rusu).
Aceasta serie a colectiei a ajuns in anul 2001 la numere mai mari
de 1.500 (la fel ca si prima serie, disparuta in noile conditii
create culturii române socialiste prin 1949), când un
intreprinzator din seria noilor imbogatiti ai capitalismului
original salbatic a falimentat cu sânge rece Editura Minerva (in
cadrul careia aparea Biblioteca pentru Toti incepând din
1970).
- In aceasta indelungata activitate, cu
momente de satisfactii intelectuale reale, ati avut, desigur, si
motive de amaraciune. Care dintre ele v-a marcat mai
dureros?
- Ma voi referi la unul dintre ele, cu
efecte negative prelungite in ani, destul de cunoscut generatiei
mele, incredibil, desigur, pentru tinerii de azi. In 1968 a aparut
in Biblioteca pentru Toti o valoroasa antologie a poeziei române
moderne, in doua volume, alcatuita cu competenta recunoscuta de
Nicolae Manolescu, un frecvent colaborator al redactiei noastre.
Antologia se incadra intr-un plan mai vast, de a oferi selectiv in
mai multe volume o imagine cuprinzatoare a poeziei române, de la
stihuitorii cei mai vechi, pâna la cei mai tineri poeti. Si,
pornind de la principii marturisit estetice, Nicolae Manolescu nu a
putut omite din antologie poeti valorosi precum Aron Cotrus,
Nichifor Crainic, Radu Gyr, Horia Stamatu s.a., ale caror simpatii
politice din tinerete nu erau agreate de regimul comunist. Si,
pentru ca de multe ori scriitorii au fost ei insisi cei care faceau
mult rau breslei lor, un poet, de altfel stimabil, a reclamat
direct sefului statului ca in Biblioteca pentru Toti a aparut o
antologie de poezie, in tiraj de masa (85.000 de exemplare!) in
care erau selectati poeti legionari, fascisti etc. in timp ce poeti
comunisti (precum Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu s.a.) erau
intentionat omisi (in realitate ei fusesera inclusi in ultimul tom
al marii antologii, Poezia româna contemporana, aparut insa
cu câtiva ani inainte, in 1964). Scandalul a fost enorm si urmarile
pe masura. Cartea a fost retrasa de pe piata (se vândusera totusi
vreo 30.000 de exemplare), directorul Editurii pentru Literatura,
Ion Banuta, inlaturat (si mutat la revista Albina), la fel
ca si redactorul-sef, Mihai Sora (mutat la Editura Stiintifica),
iar redactorul lucrarii, poetul si traducatorul Ion Acsan, a fost
trimis la nou-infiintata Editura Albatros, unde urma sa se ocupe de
editarea… cartilor de bucate. Si, pentru mai buna supraveghere a
editurilor, in decembrie 1969 sistemul editorial s-a reorganizat,
Editura pentru Literatura disparând si aparând in loc alte edituri,
mai mici: Minerva, Eminescu, Albatros, Ion Creanga, Kriterion s.a.
In redactia Biblioteca pentru Toti, care ajunsese sa editeze in
1968 peste 90 de volume (inclusiv reeditarile), mai ramasesera
doi-trei redactori. Mi-aduc aminte si azi, cu strângere de inima,
ca in prima zi de Craciun a anului 1968 (pe atunci zi lucratoare),
când am auzit ca inimosul director al editurii, Ion Banuta, a fost
dat afara, ne-am inchis in redactie (eram, cu totul, vreo 12
persoane) si am plâns ca niste copii.
- Paralel cu activitatea dvs. de sef al
redactiei Bibliotecii pentru Toti si apoi de redactor-sef si
director al Editurii Minerva, ati desfasurat si o utila munca de
istoric literar si de editor de texte clasice (editia, neterminata,
a «Bucurestilor de altadata» de Constanstin Bacalbasa s-a bucurat
de un real succes in ultimii ani ai regimului Ceausescu) si ati
avizat spre publicare multe editii critice aparute dupa 1990. De ce
credeti ca in ultima vreme a scazut interesul oficialitatilor
culturale (pâna la cota de avarie) si a cititorilor pentru astfel
de editii care fac parte, totusi, din patrimoniul nostru
cultural?
- Realizarea unor astfel de editii cu un
aparat critic complex (studii introductive, note-comentarii,
variante, indici, bibliografie) presupune existenta unor editori
specializati, cu pregatire multilaterala (istorie literara,
lingvistica, istorie culturala, politica etc.) si sunt foarte
costisitoare din cauza volumului lor mare si a timpului indelungat
de elaborare (necesita uneori câteva corecturi dificile, nu numai
in cazul cronicarilor). Or, in ultima vreme au disparut sponsorii
care puteau finanta, fie si partial, aparitia unor astfel de
editii, cu câteva sute de milioane de lei vechi fiecare volum, iar
Ministerul Culturii n-are nici un plan in aceasta directie si, de
altfel, putin se sinchiseste de soarta editiilor critice, singurele
ajutoare pe care le primim efectiv fiind de la Ministerul Educatiei
si Cercetarii si de la câteva foruri locale. Odata cu aceasta, au
disparut in mare parte si editorii de texte clasice, prin deces
(ultima disparitie, acum câteva saptamâni, a lui Corneliu
Simionescu, care lasa neterminata monumentala editie Sadoveanu),
scoala de editori de la Minerva practic nu mai exista si abia in
ultimii ani la Institutul de Istorie si Teorie literara "G.
Calinescu" au aparut câtiva foarte tineri cercetatori, cu frumoasa
cultura si pregatire de specialitate, care au realizat foarte bune
editii critice. In afara de aceste cauze cu totul speciale,
editiile critice sufera de declinul general al cartii românesti,
care intereseaza un cerc din ce in ce mai restrâns de cititori si,
de asemenea, de inexistenta unui sistem de difuzare a cartii care
sa acopere toate zonele tarii.
- Totusi ce institutii credeti ca ar trebui
create pentru salvarea patrimoniului literar national?
- Ar trebui creat un organism specializat
central, in subordinea Ministerului Culturii, cu sprijinul Uniunii
Scriitorilor, al Ministerului Educatiei si Cercetarii, dotat cu
fondurile minime necesare, care sa intieze realizarea de catre
edituri a unor editii critice potrivit unui plan, stabilind cu
competenta prioritatile, in functie de posibilitati. O parte din
tiraje ar trebui repartizate gratuit catre principalele
biblioteci centrale, judetene, scolare din tara, in asa fel incât
un cititor impatimit sa fie sigur ca afla cartea dorita (foarte
scumpa, de altfel) la biblioteca din capitala judetului. O parte
din sumele necesare ar trebui atrase de la o institutie cu o
activitate obscura, Copyro (se ocupa de "gestiunea" drepturilor de
autor, in special a celor decedati), care incaseaza bani buni in
numele mostenitorilor ai unor opere literare, bani a caror
destinatie este putin cunoscuta.
- De ce credeti ca nu avem o istorie a
sistemului editorial postbelic? Chiar credeti ca nu intereseaza pe
nimeni?
- . Pentru perioada de pâna la 1940 exista
o destul de buna istorie a editurilor românesti realizata de unul
dintre descendentii familiei Ionitiu (Ioanitiu), fondatoarea vechii
Edituri Cartea Româneasca. Perioada de dupa ultimul razboi, cu
edituri, care-si continuau, o vreme, activitatea, precum cea a
Fundatiilor Regale, transformata in Editura pentru Literatura si
Arta dupa inlaturarea monarhiei (cu sediul in acelasi local de pe
Bd. Ana Ipatescu - Lascar Catargiu nr. 39 - astazi Ambasada
Iranului), Socec, Georgescu-Delafras, Scrisul Românesc s.a., urmate
de editurile din perioada socialista: E.S.P.L.A., Editura pentru
Literatura, Stiintifica, Tineretului, Tehnica, Minerva, Cartea
Româneasca, Dacia, Albatros, Junimea, Scrisul românesc, Kriterion,
Medicala, Meridiane, Militara s.a. (prin 1980 erau numai 23 de
edituri in toata tara), precum si de sumedenia de edituri aparute
(si multe disparute) dupa 1990 ar merita, desigur, o istorie, dar
pentru aceasta ar trebui gasit un cercetator harnic si pasionat,
dispus sa-si sacrifice câtiva ani buni din viata in biblioteci si
arhive, fara sa fie sigur ca va gasi un editor dispus sa-i
tipareasca lucrarea (fara sanse de vandabilitate rapida) si sa-i
ofere obisnuitele drepturi de autor care, de regula, acopera o
parte din costul biletelor de metrou si autobuz pâna la amintitele
biblioteci si arhive (si inapoi).
- Ca impatimit editor, ati abandonat - cum ar fi, de altfel,
firesc - munca anonima de editor sau perseverati in aceasta
onorabila directie?
-. Imediat dupa prabusirea Editurii
Minerva in 2001, ultimii salariati ai acesteia au fost preluati -
la initiativa academicienilor Eugen Simion si Dan Grigorescu - de
Institutul de Istorie si Teorie Literara G. Calinescu, urmând sa-si
desfasoare munca de editor in cadrul Fundatiei Nationale pentru
Stiinta si Arta, pentru a continua, in masura posibilitatilor,
editiile critice incepute la Ed. Minerva (Liviu Rebreanu, Gala
Galaction, Eugen Lovinescu, Ion Vinea, Ilarie Chendi, seria de
"Carti populare" s.a.). La Fundatie atmosfera era (si este)
deosebit de prielnica pentru desfasurarea unei serioase activitati
de editare a literaturii române clasice, s-a lansat aici, in 2000,
in coordonarea acad. Eugen Simion o ambitioasa colectie de tip
Pléiade, "Opere fundamentale", de editii critice ale autorilor
clasici sau clasicizati români, prezentati in elegante si masive
volume (care ajung uneori pâna la aproape 2.000 de pagini). Am avut
marea bucurie sa colaborez - dupa epuizarea manuscriselor de la Ed.
Minerva - la pregatirea pentru tipar a câtorva dintre aceste
editii. Anul trecut a aparut volumul festiv 100 (Poeme de
dragoste de Nichita Stanescu, impreuna cu un impresionat
"album" Nichita Stanescu, alcatuit de Mircia Dumitrescu), precedat
de multe alte volume din operele lui Mihai Eminescu (7 vol.), I.L.
Caragiale (4 vol.), Ion Creanga (un vol.), G. Cosbuc (2 vol.), D.
Cantemir (1 vol.), I. Slavici (8 vol.), Titu Maiorescu (4 vol.),
Liviu Rebreanu (3 vol.), Tudor Arghezi (9 vol.), G. Calinescu (8
vol.), Marin Preda (4 vol.), Marin Sorescu (6 vol.) s.a. Este, la
ora actuala, singura colectie stiintifica de editii critice care
mai apare in tara noastra, in conditii din ce in ce mai dificile,
in lipsa fondurilor necesare pentru editarea ei. In redactie,
câteva volume gata pentru tipar isi asteapta sponsorii generosi,
care intârzie sa se arate.
Intre timp, potrivit indicatiilor pretioase ale
guvernului Boc, in decembrie anul trecut mi s-a desfacut contractul
de munca intrucât, in spiritul eticii si echitatii capitalismului
românesc multilateral dezvoltat, nu se mai putea sa cumulez
salariul cu pensia.
STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie
(1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei
decenii redactor de politica externa la revista "Lumea", a condus,
dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian",
dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de
stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si
editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece
carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua
traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii
Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul
Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru
copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),
Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost
nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura
pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.