Efraim Naimer vrea sa ajunga la afaceri de 6 milioane de euro cu Platinum Asigurariv

Autor: Angela Placinta 10.03.2010

Efraim Naimer, unul dintre oamenii-cheie din sectorul asigurarilor in ultimii zece ani, si-a planificat pentru acest an prime brute subscrise de 5-6 mil. euro la cea mai recenta achizitie a sa, Clal Asigurari, care si-a schimbat numele in Platinum Asigurari. El detine aceasta companie in parteneriat cu Camelia Toma, sotia directorului general al Omniasig Constantin Toma, prin intermediul societatii Vienna International Holding, care detine si peste 60% din actiunile administratorului de fonduri SIRA.

Naimer a achizitionat societatea de asigurari in martie anul trecut cu 500.000 de euro, dupa ce grupul israelian Clal a decis sa se retraga de pe piata locala dupa doar doi ani, in conditiile in care nu mai dispunea de fonduri pentru realizarea investitiilor necesare dezvoltarii companiei. In ultimii zece ani Naimer a fost aproape permanent prezent in piata asigurarilor, fiind unul dintre cei care au infiintat fondul israelian de investitii TBI, care a detinut asiguratorii Agras, Omniasig si Omniasig Life, ulterior vanduti catre alti investitori. "Achizitia Clal a reprezentat o oportunitate de a reintra pe piata asigurarilor. Situatia de acum, cu pierderi in sectorul auto, nu poate continua la infinit, cred ca in 2011 vom vedea o imbunatatire", afirma Naimer, care ocupa pozitia de CEO al Platinum Asigurari.

Dupa retragerea israelienilor de la Clal de pe piata locala, toate unitatile teritoriale ale asiguratorului, aproximativ 40 la numar, au fost desfiintate, iar mare parte din angajati au fost disponibilizati. De asemenea, societatea a renuntat la autorizatia de vanzare a politelor de tip RCA (raspundere civila auto obligatorie), una dintre cele mai importante linii de business ale multor asiguratori. In 2009 Clal a inregistrat subscrieri de 11 mil. lei (2,6 mil. euro) si o pierdere de 9 mil. lei (2,1 mil. euro), potrivit rezultatelor preliminare ale companiei. Asiguratorul se asteapta sa intre pe profit in 2010.

Societatea a renuntat la asigurarile auto si intentioneaza sa se concentreze pe polite de locuinta, raspundere civila, asigurari pentru manageri, maritime sau de sanatate, clientii vizati fiind persoanele fizice si IMM. Compania are 30 de angajati si va vinde prin intermediul brokerilor, al agentilor (are 35 in prezent) si online.

"O retea teritoriala extinsa se justifica doar daca esti prezent in piata asigurarilor auto", explica Anca Babaneata, director general adjunct al Platinum. Asiguratorul va investi cateva sute de mii de euro intr-o campanie de promovare a noului nume.