Angela Merkel spera sa oblige bancile sa plateasca pentru riscurile luate

Ziarul Financiar 14.03.2010

Germania analizeaza mai multe optiuni prin care sa faca bancile sa plateasca o serie de taxe astfel incat contribuabilii sa nu fie nevoiti sa achite riscurile luate de institutiile bancare, a declarat cancelarul german Angela Merkel pentru publicatia Sonntag Aktuell, informeaza Les Echos.

"Este clar pentru toti ca contribuabilul nu paote plati pentru riscurile luate de banci", a spus cancelarul intr-un interviu acordat publicatiei saptamanale. "Lucram in acest moment asupra lectiilor ce trebuie invatate de pe urma crizei. Una dintre ele va fi stabilirea unei taxe in functie de riscurile luate de o banca".

Un aliat al cancelarului a declarat saptamana trecuta ca bancile vor varsa la bugetul Germaniei 0,1% din rezerve pentru a putea acoperi financiar planurile de salvare ale guvernului german.

Ministrul de finante german Wolfgang Schauble a declarat luna trecuta pentru Reuters ca spera sa se ajunga la un acord international prin care bancile sa participe financiar la costurile crizei economice.