Allianz-Tiriac a adus 8% din businessul grupului german in regiune

Autor: Angela Placinta 15.03.2010

Allianz-Tiriac, cea mai mare companie de asigurari de pe piata locala, a adus anul trecut peste 8% din businessul total inregistrat de grupul german Allianz in Europa Centrala si de Est. Potrivit standardelor internationale de contabilitate, firma locala a inregistrat anul trecut prime brute subscrise din asigurari generale si de viata de 305 mil. euro, in timp ce grupul Allianz a inregistrat subscrieri de 3,6 mld. euro in Europa Centrala si de Est. Profitul operational al Allianz-Tiriac a fost de 7 mil. euro in 2009. Conform standardelor locale de contabilitate, compania a incheiat anul trecut cu subscrieri de 307 mil. euro, in scadere cu 7%. Profitul operational a fost de 11 mil. euro, in crestere cu 10%.