Boc: Portalul e-Romania, de 1,9 miliarde lei, este "o intentie". Nu au fost alocati bani

Ziarul Financiar 17.03.2010

Portalul informatic e-romania, pentru care sunt estimate costuri de 1,9 miliarde lei, reprezinta deocamdata doar un proiect al Ministerului Comunicatiilor, ratificat ca si intentie de Guvern, fara ca pentru finantarea acestui sistem sa fie deja alocat vreun ban, a declarat premierul Emil Boc, citat de Mediafax Business.

"Este vorba de intentia Ministerului Comunicatiilor si a Guvernului de a crea portalul e-romania in anii urmatori, asa cum este peste tot in lume, astfel incat de la unificarea declaratiilor fiscale pe care toti intreprinzatorii le depun la diferite structuri ale statului, acestea sa poata fi facute online printr-un portal care sa reuneasca toate structurile adiministratiei centrale si locale. Este un proiect al Ministerului Comunicatiilor si nu a fost alocat niciun leu, ca n-avem bani. In masura in care vor fi resurse financiare, se vor aloca pentru constructia acestui portal", a raspuns Boc unei intrebari a presei pe aceasta tema.

El a aratat ca memorandumul aprobat de Guvern pentru introducerea acestui sistem reprezinta la acest moment doar o intentie.

"Intentia a fost ratificata prin meomorandum si in anii viitori, in functie de resursele financiare, o vom sprijini. Deocamdata nu avem bani, nu putem merge mai departe", a spus Boc. Mai multe despre portalul e-Romania cititi pe www.mediafax.biz.