CICA NISTE SCRIITORI/ O afacere cu vecinele
Autor:
Stefanescu Alexandru
17.03.2010
Prima mea maşină a fost o Lada
break roşie, pe care o iubeam fanatic, ca arabul din poezia lui
Georghe Coşbuc pe El Zorab. Când a fost nevoie de o prelată pentru
protejarea ei, am cumpărat dintr-un magazin de textile cel mai
rezistent şi elegant material - un material pentru blugi -, care
m-a costat salariul pe trei luni. M-am dus cu el in braţe acasă,
fericit, şi am rugat-o pe o vecină - o matracucă, poreclită de
ceilalţi locatari "doamna Capot" - să-mi croiască şi să-mi tragă la
maşina de cusut prelata.
A doua zi, doamna Capot, in
general arţăgoasă, a venit plină de sfială la uşa mea şi m-a
implorat s-o las să-şi taie şi ea o bucată din material, pentru o
fustă.
- O să iasă prelata ceva mai pe
măsura maşinii, de ce să atârne până jos? m-a consolat
ea.
Fără entuziasm, am fost de
acord. După incă o zi, la uşa mea s-au infiinţat mai multe vecine,
cu doamna Capot drept lider, un lider, insă, care stătea cam jenat
in spatele grupului. Surescitate, intrerupându-se şi completându-se
una pe alta, vecinele m-au ameţit cu o argumentaţie sofisticată, al
cărei sens principal era: nu există eroare mai mare decât să-mi
acopăr maşina cu un material scump; in mod sigur va fi furat; de
aceea, ele s-au gândit să-mi pună la dispoziţie o ţesătură mai
ieftină, chiar ruptă pe alocuri şi pătată, neatractivă pentru hoţi,
iar din splendida pânză albastră de in cumpărată de mine să-şi facă
lor - şi copiilor lor - fuste, bluze, pantaloni şi chiar un fel de
berete, la modă atunci.
Mi-a venit să ţip de indignare,
dar m-am stăpânit. Cu un zâmbet distins, le-am dat vecinelor
incuviinţarea mea. Apoi am intrat in casă, m-am trântit in pat pe
burtă şi am inceput să lovesc cu pumnii in pernă. In imaginaţie le
vedeam pe vecine, inarmate cu foarfece şi cuţite, năpustindu-se
asupra valului de pânză albastră.
Inaripare
Pe vremea când eram student la
Bucureşti, sora mea, Sanda, incă elevă la Suceava, a venit cu clasa
ei intr-o excursie in Capitală. Ne iubeam foarte mult (ca şi acum)
şi abia aşteptam să ne revedem.
M-am dus să o iau de la liceul
in al cărui internat fuseseră cazaţi ea şi colegii ei. Sanda se
afla la intrarea in liceu, undeva, sus, pe o terasă la care se
ajungea urcând câteva zeci de trepte. Când m-a văzut apărând in
curtea liceului, s-a bucurat atât de mult, a simţit atât de
imperios nevoia să mă imbrăţişeze, incât s-a aruncat de acolo, de
unde era, direct spre mine, ca şi cum n-ar mai fi existat
trepte.
Nu ar fi exagerat să spun că am
asistat la o tentativă de zbor. Care, inevitabil, s-a terminat rău.
Sora mea dragă a căzut şi s-a rostogolit pe scări, lovindu-se
cumplit. Dar acea imagine a omului care, insufleţit de dragoste, se
comportă ca şi cum ar avea aripi n-am s-o uit
niciodată.
Simt o dureroasă fericire la
gândul că am fost iubit atât de intens, fie şi o
clipă.
Anunţ
Nu mai lucrez la revista
"România literară". Noua mea adresă poştală (pentru cei care
vor să-mi trimită cărţi, reviste, manuscrise etc.) este Alex.
Ştefănescu, Bucureşti, O.P. 22, C.P. 22. Adresa mea electronică
rămâne alex2108145@yahoo.com.
ALEX.
STEFANESCU. Critic si
istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de
emisiuni TV. Nascut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 carti, dintre
care a avut un mare ecou "Istoria literaturii romane contemporane.
1941-2000", aparuta in 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole
pro si contra, a fost rasplatita cu Premiul Uniunii Scriitorilor si
Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultura" difuzata de
Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004,
iar alta emisiune, "Istoria literaturii romane contemporane
povestita de Alex. Stefanescu" - Premiul APTR pentru emisiuni
culturale pe 2008.