REPORTAJ/ Noi şi istoria (II). Regina Maria şi America

Autor: Stan Constantin 17.03.2010
Prezenţă activă in lumea diplomatică de la Paris, regina Maria primeşte invitaţia de a efectua o vizită in Americă incă din 1919. Culisele Tratatului de Pace de după primul război mondial o aşază pe regină intr-o intensă activitate, bazată atât pe influenţele pe care le avea prin casele regale ale Europei, cât şi prin farmecul personal. După ce pe câmpurile de luptă se lasă liniştea, incepe să se audă foşnetul rochiilor elegante prin saloanele diplomatice. Cam ăsta ar fi mersul istoriei! Un mers pe care noi, românii, am ştiut destul de puţin să-l folosim. Iar momentele in care l-am folosit nu sunt cunoscute.
In diplomaţie se desfăşoară un arsenal mult mai bogat decât pe front. Cunoaşterea in amănunt a faptelor, argumentul inscrisurilor, interpretarea subtilă, pledoaria emoţională şi emoţionantă, sistemul de relaţii, exploatarea viciilor adversarului şi punerea in valoare a calităţilor negociatorilor tăi, capcanele lingvistice intinse adversarilor sau pe care trebuie să le sesizezi tu spre a nu fi mai târziu victima lor, folosirea timpului ca pe un aliat extrem de puternic - grăbirea sau lentoarea luării deciziilor, impunerea şi amânarea termenelor-limită - sunt numai o parte a mijloacelor folosite fie spre a statua victoria din război, fie spre a repara ceva din pierderea luptei, fie spre a castiga cât mai mult de pe urma izbânzii obţinute prin multele sacrificii umane şi materiale. România nu a obţinut uşor unirea cea mare. Ba, dimpotrivă, au fost momente in timpul Conferinţei de Pace de la Paris in care era pe punctul de a nu obţine mai nimic. Istoricii - şi mai ales adepţii ideii de monarhie - ar trebui să lumineze mult mai puternic acest al doilea front ce s-a deschis odată cu incetarea luptelor, front pe care regina - ca exponent al Casei Regale - a avut un rol important. Cunoaşte şi este cunoscută de foarte multă lume influentă, iar pe deasupra e o femeie frumoasă, in deplină maturitate, şi un etalon de bun-gust in vestimentaţie. Este energică, are şarm şi mister, spune poveşti tumultuoase care fascinează, chiar dacă sunt şi multe bârfe (unele intemeiate!) ţesute in jurul său. Faptul că aici i se face prima oară invitaţia de a vizita America este incă un argument al magnetismului pe care il exercită. Ea devine astfel cel mai bun ambasador al României, al intereselor sale, dar şi al aprecierii şi atragerii unui potop de simpatii către o ţară ce trebuia să işi obţină un loc de frunte printre ţările Europei şi ale lumii.
Din diverse pricini, călătoria peste Ocean s-a amânat vreme de şapte ani. Dar anii aceştia sunt la fel de fertili, la fel de importanţi ca şi călătoria propriu-zisă. Tomul lui Adrian-Silvan Ionescu, apărut la Editura Noi Media Print, ne pune la dispoziţie un material documentar excepţional. Este fascinant să citeşti cum se pregăteşte şi se negociază un astfel de eveniment, de la suită, vizite, comitete de organizare a vizitei, momentul cel mai favorabil al turneului american şi până la exclusivităţi de presă sau garderoba reginei. Sunt şapte ani in care România este in centrul atenţiei presei şi publicului american şi/sau mai ales prin această vizită. Sunt detalii absolut delicioase, de la intârzierea finalizării garderobei executate la Paris, până la negocierea drepturilor de autor cuvenite Reginei pentru materialele din presă. Alături de jurnalul care probează un simţ deosebit al observaţiei şi o eleganţă desăvârşită a redactării, avem un «dosar de presă» ce cuprinde ecourile, entuziasmul, succesul, dar şi criticile acide. Iată o insemnare din Jurnalul reginei Maria din momentul despărţirii de pământul american: «Copiii şi cu mine eram ingrozitor de trişti că plecăm, teribil de tulburaţi să spunem adio acelui nare, grandios, inimos popor, atât de plin de contraste, dar care ulterior face ca totul să pară mic. Este o aşa risipă in totul şi, mai ales, in ospitalitatea americană incât, după ea, totul va părea mic, aproape meschin. Da, am iubit America şi am fost fericiţi in ea. Fiecare zi a fost o aventură şi chiar dacă a existat o anumită incordare in a fi atât de păzită, inconjurată, supravegheată, atât de atent tratată şi controlată, rămâne acel mare sentiment de a fi fost apreciată, preţioasă şi dragă pentru milioane de inimi. A fost, de fapt, o straşnică aventură pentru noi şi ii multumesc lui Dumnezeu că ne-a fost hărăzit acest timp, acest timp minunat in mijlocul unui popor pe care simţeam că-l puteam iubi. Care era bucuros să ne aibă cu ei şi ne-a arătat cât de satisfăcut era, cât de extrem de bucuros era. (…) Iţi mulţumesc, grandioasă Americă, pentru dragostea ce mi-ai arătat-o, pentru zelul cu care m-ai primit şi m-ai aşezat in inimile tale de la un capăt la altul al ţării".
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.