REPORTAJ/ Noi şi istoria (II). Regina Maria şi America
Autor:
Stan Constantin
17.03.2010
Prezenţă activă in lumea
diplomatică de la Paris, regina Maria primeşte invitaţia de a
efectua o vizită in Americă incă din 1919. Culisele Tratatului de
Pace de după primul război mondial o aşază pe regină intr-o intensă
activitate, bazată atât pe influenţele pe care le avea prin casele
regale ale Europei, cât şi prin farmecul personal. După ce pe
câmpurile de luptă se lasă liniştea, incepe să se audă foşnetul
rochiilor elegante prin saloanele diplomatice. Cam ăsta ar fi
mersul istoriei! Un mers pe care noi, românii, am ştiut destul de
puţin să-l folosim. Iar momentele in care l-am folosit nu sunt
cunoscute.
In diplomaţie se desfăşoară un
arsenal mult mai bogat decât pe front.
Cunoaşterea in amănunt a
faptelor, argumentul inscrisurilor, interpretarea subtilă,
pledoaria emoţională şi emoţionantă, sistemul de relaţii,
exploatarea viciilor adversarului şi punerea in valoare a
calităţilor negociatorilor tăi, capcanele lingvistice intinse
adversarilor sau pe care trebuie să le sesizezi tu spre a nu fi mai
târziu victima lor, folosirea timpului ca pe un aliat extrem de
puternic - grăbirea sau lentoarea luării deciziilor, impunerea şi
amânarea termenelor-limită - sunt numai o parte a mijloacelor
folosite fie spre a statua victoria din război, fie spre a repara
ceva din pierderea luptei, fie spre a castiga cât mai mult de pe
urma izbânzii obţinute prin multele sacrificii umane şi materiale.
România nu a obţinut uşor unirea cea mare. Ba, dimpotrivă, au fost
momente in timpul Conferinţei de Pace de la Paris in care era pe
punctul de a nu obţine mai nimic. Istoricii - şi mai ales adepţii
ideii de monarhie - ar trebui să lumineze mult mai puternic acest
al doilea front ce s-a deschis odată cu incetarea luptelor, front
pe care regina - ca exponent al Casei Regale - a avut un rol
important. Cunoaşte şi este cunoscută de foarte multă lume
influentă, iar pe deasupra e o femeie frumoasă, in deplină
maturitate, şi un etalon de bun-gust in vestimentaţie. Este
energică, are şarm şi mister, spune poveşti tumultuoase care
fascinează, chiar dacă sunt şi multe bârfe (unele intemeiate!)
ţesute in jurul său. Faptul că aici i se face prima oară invitaţia
de a vizita America este incă un argument al magnetismului pe care
il exercită. Ea devine astfel cel mai bun ambasador al României, al
intereselor sale, dar şi al aprecierii şi atragerii unui potop de
simpatii către o ţară ce trebuia să işi obţină un loc de frunte
printre ţările Europei şi ale lumii.
Din diverse pricini, călătoria
peste Ocean s-a amânat vreme de şapte ani. Dar anii aceştia sunt la
fel de fertili, la fel de importanţi ca şi călătoria propriu-zisă.
Tomul lui Adrian-Silvan Ionescu, apărut la Editura Noi Media Print,
ne pune la dispoziţie un material documentar excepţional. Este
fascinant să citeşti cum se pregăteşte şi se negociază un astfel de
eveniment, de la suită, vizite, comitete de organizare a vizitei,
momentul cel mai favorabil al turneului american şi până la
exclusivităţi de presă sau garderoba reginei. Sunt şapte ani in
care România este in centrul atenţiei presei şi publicului american
şi/sau mai ales prin această vizită. Sunt detalii absolut
delicioase, de la intârzierea finalizării garderobei executate la
Paris, până la negocierea drepturilor de autor cuvenite Reginei
pentru materialele din presă. Alături de jurnalul care probează un
simţ deosebit al observaţiei şi o eleganţă desăvârşită a
redactării, avem un «dosar de presă» ce cuprinde ecourile,
entuziasmul, succesul, dar şi criticile acide. Iată o insemnare din
Jurnalul reginei Maria din momentul despărţirii de pământul
american: «Copiii şi cu mine eram ingrozitor de trişti că plecăm,
teribil de tulburaţi să spunem adio acelui nare, grandios, inimos
popor, atât de plin de contraste, dar care ulterior face ca totul
să pară mic. Este o aşa risipă in totul şi, mai ales, in
ospitalitatea americană incât, după ea, totul va părea mic, aproape
meschin. Da, am iubit America şi am fost fericiţi in ea. Fiecare zi
a fost o aventură şi chiar dacă a existat o anumită incordare in a
fi atât de păzită, inconjurată, supravegheată, atât de atent
tratată şi controlată, rămâne acel mare sentiment de a fi fost
apreciată, preţioasă şi dragă pentru milioane de inimi. A fost, de
fapt, o straşnică aventură pentru noi şi ii multumesc lui Dumnezeu
că ne-a fost hărăzit acest timp, acest timp minunat in mijlocul
unui popor pe care simţeam că-l puteam iubi. Care era bucuros să ne
aibă cu ei şi ne-a arătat cât de satisfăcut era, cât de extrem de
bucuros era. (…) Iţi mulţumesc, grandioasă Americă, pentru
dragostea ce mi-ai arătat-o, pentru zelul cu care m-ai primit şi
m-ai aşezat in inimile tale de la un capăt la altul al
ţării".
CONSTANTIN
STAN (n. 28 iulie
1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a
Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru
romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,
Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu
Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism
cultural.
Este prezent de la primul numar,
saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de
Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.