UniCredit Tiriac reinvesteste tot profitul pe 2009

Autor: Razvan Voican 21.03.2010

UniCredit Tiriac Bank, a sasea banca dupa active, va folosi integral profitul net de 235 mil. lei (56 mil. euro) realizat in 2009 dupa contabilitatea romaneasca pentru consolidarea capitalului, potrivit propunerii pregatite de managementul institutiei de credit pentru AGA care a fost convocata pe 20 aprilie.

Detinuta de UniCredit Bank Austria (50,5%) si de omul de afaceri Ion Tiriac (45%), banca mentine dupa al treilea an de operatiuni politica de a nu acorda dividende, dar nici nu le cere actionarilor bani pentru majorari de capital. La sfarsitul lui 2009 avea un capital social de 379 mil. lei (90,2 mil. euro) si inregistra o rata de solvabilitate de 11,67%, peste pragul de 10% cerut de BNR.

Actionarul principal, UniCredit Bank Austria, sprijina filiala din Romania cu credite subordonate de peste 80 mil. euro, alaturi de UniCredit Irlanda. In acelasi timp, banca-mama i-a acordat imprumuturi de aproape 835 mil. euro.

Anul trecut, UniCredit Tiriac Bank si-a redus dependenta de fonduri externe pentru finantarea portofoliului de credite, majorand cu 30% soldul depozitelor atrase de la clienti si coborand raportul credite/depozite cu 30 de puncte procentuale, pana la 115%, sub media pietei.

Cota de piata dupa active a crescut de la 5,5% la 6,1%, in conditiile in care totalul activelor bancii s-a situat la 20,3 mld. lei (4,8 mld. euro). Creantele asupra clientelei s-au ridicat la 11,2 mld. lei (2,6 mld. euro), reprezentand 55% din active.

UniCredit a ramas concentrata pe clientela corporate, care are o pondere de aproape 58% in portofoliul de credite, in timp ce IMM-urile reprezinta 5,8%, iar persoanele fizice 36,5%. Aproape jumatate din creditele acordate clientilor sunt pe termen scurt, de pana la un an, cele intre unu si cinci ani avand o pondere de 27,8%. La sfarsitul lui 2009, 9,6% din credite erau clasificate drept pierdere. Creditele restante au insumat 606 mil. lei (144 mil. euro), in timp ce soldul provizioanelor pentru risc de credit si dobanda insumau 872 mil. lei (207 mil. euro).

In 2010, principalul obiectiv al managementului este relansarea activitatii de creditare si atragerea in continuare de depozite, potrivit raportului anual al directoratului bancii.

Stelian Dragan - Tiriac Holdings, propus in consiliul de supraveghere

Stelian Dragan, director de operatiuni al Tiriac Holdings din vara anului trecut, il va reprezenta pe omul de afaceri Ion Tiriac in consiliul de supraveghere al UniCredit Tiriac Bank, propunerea urmand sa fie votata in AGA din 20 aprilie.

El il va inlocui pe Florian Kubinschi, care a devenit de anul acesta vicepresedinte pe operatiuni si IT al MKB Romexterra Bank. De asemenea, consiliul va fi completat cu David Joseph O'Mahoney, care reprezinta grupul UniCredit in mai multe filiale din regiune si care il va inlocui pe Robert Zadrazil. Inainte de a veni la Tiriac, Stelian Dragan a fost pentru scurt timp director de investitii la Global Finance, anterior lucrand in SUA pentru banca de investitii Bear Sterns.