Instalatii: Miza pe export

Autor: Vlad Anastasiu 23.03.2010

Jucatorii de pe segmentul instalatiilor incep sa se orienteze catre pietele externe, acesta fiind unul dintre principalele obiective in acest an, pe fondul unei evolutii incerte a sectorului constructiilor si dupa scaderi de peste 30% ale afacerilor in 2009. In tot acest timp, piata locala de instalatii ar putea sa revina odata cu reluarea investitiilor in sectorul imobilar, dar nu mai devreme de a doua jumatate a anului.



Dupa un an in care afacerile companiilor din sectorul instalatiilor, care ocupa o pondere de 30% din totalul pietei constructiilor - echivalentul a circa 4 mld. euro, au scazut cu 15% si chiar cu peste 30%, proprietarii acestora incep sa ia in considerare extinderea catre pietele externe ca strategie de business pentru 2010. Cat despre piata locala, companiile asteapta revenirea investitiilor din imobiliare, care deocamdata sunt in continuare in stand-by.

"In prezent analizam o serie de oportunitati pe pietele externe. Evident, pana cand piata locala isi va reveni, suntem interesati de posibilitatile care apar pe alte piete. Speram insa ca revenirea pietei nationale se va petrece intr-un ritm firesc, astfel incat in viitor sa existe o evolutie sanatoasa", a declarat Ioan Silviu Dobosi, directorul general al companiei Demark Construct din Timisoara, specializata in domeniul instalatiilor si constructiilor.

Compania a mai livrat pana in prezent pe pietele externe, insa pana acum nu a reprezentat o optiune strategica pentru Demark extindrea operatiunilor externe.

"In perioada 2006-2009 am furnizat echipamente si am efectuat lucrari pentru cateva proiecte in afara tarii, in Ucraina si Bulgaria, dar nu a fost o optiune strategica a companiei, piata noastra de interes fiind piata locala. Ca strategie pentru 2010 avem in vedere lucrari si in afara tarii", a adaugat Dobosi.

Demark Construct a realizat in 2009 o cifra de afaceri de aproximativ 12,7 milioane de euro, in scadere cu aproape 14% fata de nivelul din anul precedent, cand afacerile companiei s-au ridicat la 16,1 milioane de euro.

Si Rudolf Sommer, proprietarul Sommering Install, companie specializata de asemenea in domeniul instalatiilor, ia in considerare extinderea operatiunilor in afara tarii, precum si livrarea catre alte companii, in conditiile in care pana in prezent intreaga productie a Sommering Install era destinata proiectelor proprii.

"Strategia din acest an se bazeaza pe o intensificare a efortului de new business la nivelul intregii tari, dar si la nivel extern. Am avut o perioada de jumatate de an in 2009 in care am avut timp sa ne pregatim si sa ne organizam activitatea pentru ce va urma in 2010. In ceea ce priveste operatiunile pe piata externa, obiectul nostru ramane in picioare in acest an. Vom participa la licitatii in afara granitelor cu serviciile noastre", a declarat Sommer.

Compania a participat alaturi de o firma spaniola de arhitectura la licitatia pentru proiectarea aeroporturilor Burgas si Varna din Bulgaria, dar fara succes, si tatoneaza pietele din Albania si Kosovo. Compania a inregistrat in 2009 o cifra de afaceri de 16 milioane de euro, in scadere cu 36%, insa valoarea proiectelor realizate de companie s-a ridicat la aproximativ 20 de milioane de euro.

"O parte din proiectele de anul trecut au fost predate abia in ianuarie 2010, prin urmare cifra de afaceri a companiei aferenta lui 2009 se situeaza la peste 16 milioane de euro", a explicat Sommer.

Vremuri mai rele, asteptari mai bune. Scaderea afacerilor vine pe fondul reducerii pietei de profil in 2009 cu pana la 25% si nici pentru acest an Dobosi nu apreciaza o crestere a afacerilor.

"Anul trecut s-a putut remarca o scadere a cererii pe segmentul lucrarilor de instalatii. Compania noastra a avut avantajul de a beneficia de contracte aflate deja in derulare, astfel incat nu a resimtit foarte puternic trendul descendent al pietei. Estimam ca piata lucrarilor de instalatii a scazut anul trecut cu circa 20-25%", a precizat Dobosi. Pentru acest an, directorul Demark a apreciat o scadere a cifrei de afaceri cuprinsa intre 10% si 15%.

Pentru acest an, Dobosi apreciaza ca piata lucrarilor de instalatii se va corela mai bine cu restul pietei imobiliare, 2009 fiind salvat de proiectele incepute mai devreme si pentru care a mai existat finantare.

"In acest an mai sunt putine lucrari in constructii care au obtinut finantare inainte de accentuarea crizei financiare. Astfel, ne asteptam ca in 2010 evolutia pe segmentul echipamentelor de instalatii sa urmeze o traiectorie asemanatoare cu cea a pietei imobiliare", a mai precizat directorul Demark.

Sommer este insa de parere ca o estimare exacta asupra pietei instalatiilor este greu de facut, in conditiile in care sunt prea multe variabile care trebuie avute in vedere. "Este aproape imposibil de masurat piata de instalatii, atat ca valoare, cat si ca volum pentru ca are foarte multe variabile si sectoare care trebuie luate in calcul. De la partea de infrastructura pana la cele mai fine si computerizate sisteme de management al cladirilor", a precizat proprietarul Sommering Install. In ciuda lipsei de predictibilitate pentru evolutia pietei din acest an, Sommer, isi propune un target de afaceri pentru 2010 de aproximativ 25 de milioane de euro, in crestere cu 20% fata de afacerile de anul trecut.

"Pentru acest an ne propunem ca target 25 de milioane de euro. Ne bazam in aceasta estimare pe noile proiecte in care suntem implicati, dar si pe lucrarile pe care ni le dorim in portofoliu, ca urmare a intensificarii efortului de new business", a spus Sommer.

Deblocare in semestrul II. Dobosi apreciaza insa ca pe fondul revenirii constructiilor din tarile vest-europene, si piata locala va incepe sa resimta o deblocare in cea de-a doua jumatate a lui 2010.

"Credem ca in a doua parte a acestui an piata va da primele semne de revenire. Ne bazam pe semnalele care se vad deja pe pietele care prin traditie sunt mai mature si dau tendintele si pentru piata locala. Tari precum Germania au depasit deja cele mai grele momente si este de asteptat ca intr-un viitor nu foarte indeparat sa se simta si la noi", a spus Dobosi.

Sommer, pe de alta parte, este de parere ca nu se poate vorbi despre o deblocare pentru piata locala, atata timp cat exista asteptari ca sectorul constructiilor sa inregistreze cresteri la fel de mari ca pana in anul 2008.

"Depinde ce se intelege prin deblocare. Daca prin aceasta se intelege o revenire la anii de dinainte de 2009, cred ca in viitorul apropiat nu se poate vorbi despre asa ceva. S-a construit mult si haotic. Nu sper intr-o revenire, ci intr-o asezare pe principii normale si corecte. Sper ca in Romania sa se inceapa sa se construiasca nu mult si prost, ci putin dar corect din punctul de vedere al calitatii", a spus Sommer.

Tot el apreciaza ca anul 2008 va ramane o borna pentru sectorul constructiilor in Romania si ca de acum inainte cresterea trebuie sa vizeze calitatea lucrarilor si nu volumul lor.

"Din punctul meu de vedere, cel mai indicat pentru noi ar fi sa nu mai gandim lucrurile raportat la ce a fost. Atat in 2009, dar mai ales in 2010 trebuie considerati ani de nivel zero in multe sectoare de activitate. Sunt ani «borna» de la care trebuie sa incepem sa construim lucrurile pe alte principii si in alta paradigma", sustine Sommer.