„Raul a trecut. Romania e o tinta de investitii”. Cum comentati?

Autor: Adelina Mihai 26.03.2010

Companiile straine vor continua investitiile in Romania in urmatorii ani, insa forta de munca disponibila pe piata trebuie sa fie mai bine pregatita spun specialistii care au fost ieri prezenti la conferinta "ADN-ul oamenilor pe care trebuie sa-i pastrezi in companie pentru a iesi cu bine din criza", organizata de Ziarul Financiar impreuna cu Citibank, in parteneriat cu MasterCard, MedLife, Schoenherr si Asociatii, Asebuss, Total Soft, Yourway Counseling si Vapro. "Romania reprezinta o tinta perfecta pentru companiile care continua sa faca noi investitii, din doua motive: forta de munca este inca ieftina comparativ cu celelalte state europene, iar angajatii sunt foarte bine pregatiti. Sentimentul in Europa este ca raul a trecut, aproximativ 65% din companii se asteapta la o crestere a cererii", a precizat Martin Macha, partener Mercer pentru Europa Centrala si Orientul Mijlociu, una dintre cele mai mari companii de resurse umane din lume. Cel mai important avantaj competitiv al companiilor in perioade de criza sunt oamenii, iar cea mai buna cale de a-i motiva este sa ii implici, sa le pui intrebari si sa tii cont de sugestiile lor, a subliniat Anouk De Blieck, Human Resources Director pentru Europa Centrala si de Est in cadrul Citibank, una dintre cele mai mari banci din lume.

"Nu va opriti din training. Daca pierdeti momentul, mai apoi va fi foarte greu pentru oameni sa recupereze decalajul creat. Si, foarte important, ascultati vocea angajatilor si comunicati, comunicati, comunicati", a explicat De Blieck.