Daca tot cumparati iPhone, iPod sau iPad, de ce nu ati cumpara si reclame. Apple va lansa o platforma de publicitate sub numele iAd

Ziarul Financiar 28.03.2010

Apple pregateste ceva clientilor sai: sub numele de iAd, compania care produce faimoasele iPhone, iPod si iPad, pregateste o platforma de publicitate ce va debuta la 7 aprilie, conform MediaPost.

Miscarea de pe segmentul de publicitate pe telefoane mobile vine dupa ce in ianuarie Apple a cumparat compania de publicitate pentru telefoane mobile Quattro pentru aproximativ 275 milioane dolari.

Recent, compania a cerut dezvoltatorilor de software sa nu mai publice programe care sa se foloseasca de locatia utilizatorilor pentru prezentarea de reclame.