Castig de criza pentru seful Erste: 1,5 mil. euro in 2009

Autor: Razvan Voican 29.03.2010

Andreas Treichl, presedintele executiv al Erste Group, care controleaza BCR, a incasat anul trecut 1,48 mil. euro de la banca pe care o conduce, in scadere cu 55% fata de castigul din anul precedent.
Diferenta provine din faptul ca intreg managementul Erste a renuntat la bonusurile de performanta pentru 2008, desi cifrele inca aratau bine acum doi ani. De altfel, politica de bonusare a fost restrictionata de acordul incheiat in toamna lui 2008 cu guvernul Austriei pentru primirea unui sprijin la capital de 1,8 mld. euro.
Treichl avea dreptul la un bonus maxim de 200% din salariul anual brut doar daca banca ar fi obtinut un profit net de cel putin 1,15 mld. euro, dar de fapt rezultatul pe 2009 a fost de numai 903 mil. euro.
Seful Erste a renuntat anul acesta si la venitul cuvenit ca presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR.
Salariul efectiv al lui Treichl pe anul trecut a depasit cu putin un milion de euro, fata de 1,2 mil. euro in 2008, la care s-au adaugat alte compensatii evaluate la 448.000 de euro.
In 2007, achizitia BCR i-a adus lui Treichl un bonus record de peste 2,8 milioane de euro, astfel ca remuneratia sa totala a ajuns la 4,42 mil. euro.
Seful Erste se numara printre putinii bancheri care isi fac publice castigurile. Anul trecut, el a admis ca opinia publica este indreptatita sa fie revoltata de salariile din industria bancara si a afirmat ca schemele de bonusare au fost partial responsabile de apariatia crizei financiare internationale.