MEMORIA CARTII POSTALE / Carol I între lumini şi umbre

Până să reuşească o înţeleaptă alternanţă la putere între liberali şi conservatori, Carol, dezamăgit de viaţa politică bucureşteană, s-a aflat la un pas de a abdica în urma conspiraţiei republicane din 1870 de la Ploieşti, condusă de Candiano-Popescu.
Un prim moment de glorie l-a cunoscut principele Carol ca urmare a rolului politic şi militar determinant jucat atât pe frontul de la Plevna, cât şi în cancelaria domnească, pe timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. A urmat proclamarea României drept regat şi a lui Carol I şi a urmaşilor săi drept rege la 14 martie 1881, fapt ce a conferit ţării un nou prestigiu în arena monarhiilor europene. Modernizările structurilor economice, politice şi militare ale ţării susţinute de Carol I nu au putut împiedica izbucnirea unor violente răscoale ţărăneşti în 1888 şi 1907 (reprimate în forţă prin intervenţia armatei), generate nu numai de sărăcie, ci şi de puternice anacronisme sociale încă nerezolvate, care au pătat domnia primului rege al României.
Carol I a împins România spre o alianţă cu Puterile Centrale nu doar datorită ascendenţei sale de sânge şi formării sale ca ofiţer prusac, ci şi pentru că a fost convins că ţării îi va fi mai bine dacă se va afla alături de cei puternici şi viitori învingători, semnând astfel, în secret, la Viena, în 1883, Tratatul de alianţă româno-austro-ungar, la care a aderat imediat şi Germania. În 1906, serbările fastuoase la 40 de ani de domnie a regelui Carol I au fost deosebite nu numai în Bucureşti (unde s-a născut astfel Parcul Carol), ci şi în ţară, exprimând noul stadiu de evoluţie la care ajunsese regatul român.
Conflictele balcanice din 1912-1913 i-au prilejuit lui Carol I reafirmarea unei politici înţelepte şi benefice pentru regatul român care, fără să se tragă un cartuş, a obţinut nu doar câştiguri teritoriale, ci şi o poziţie de lider regional. Totuşi, Carol I nu a putut depăşi limitele originilor sale prusace atunci când, la declanşarea Primului Război Mondial pe 15 iulie 1914, a încercat - în Consiliul de coroană din 21 iulie 1914 desfăşurat în Castelul Peleş - să atragă ţara în luptă de partea Puterilor Centrale, neînţelegând supremaţia idealului naţional de unire şi sensibilitatea deosebită a chestiunii transilvane.
La scurt timp, regele Carol I a murit trist, după 46 de ani de domnie, dar a încuviinţat cu puţin timp înainte semnarea unui acord secret cu Rusia, una dintre puterile Antantei care recunoşteau drepturile româneşti asupra teritoriilor locuite de români în Austro-Ungaria.

CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) [i doctor (Magna cum Laude) în [tiin]e militare, a fost ofi]er în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist în operatii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara în România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminica" si revistei "Flacara".