De ce spun medicii „Da” sistemului de coplata

Autor: Ioana David 30.03.2010

Medicii de familie si cei din spitale sunt in favoarea introducerii sistemului de coplata, in conditiile in care veniturile pe care le pot obtine spitalele din taxele pe servicii medicale sunt de ordinul milioanelor de euro.
"Sunt in favoarea sistemului de coplata. La asigurarile de sanatate contribuie peste 4 milioane de romani, dar beneficieaza peste 21 de milioane. (...) Mi se pare necesara introducerea tichetului de sanatate ca factor regulator", a spus medicul Bogdan Andreescu, directorul general al Spitalului Colentina.
Andreescu a adaugat ca cele peste 10 milioane de persoane care nu contribuie la asigurarile de sanatate beneficiaza cel mai mult de servicii medicale. "Coplata va redistribui fluxurile in sistem acolo unde este nevoie", a mai spus Andreescu.
Managerul estimeaza ca spitalul Colentina ar putea obtine 12 mil. lei (2,9 mil. euro) anual din coplata, bani care vor merge in investitii. Spitalul are aproximativ 40.000 de pacienti la spitalizare.
Coplata presupune plata pentru servicii medicale, exceptie facand urgentele si persoanele cu venituri foarte mici si a fost introdusa de Ministerul Sanatatii sub forma unui proiect legislativ. Vizita la un medic de familie de la stat ar urma sa coste 5 lei, in timp ce la o clinica privata tariful pentru o consultatie similara este de 50 de lei. "Coplata nu este nici noua si nici nu a fost inventata de noi", a spus Cristian Irimie, secretar de stat in Ministerul Sanatatii. Sumele incasate din coplata vor ramane la medici sau la administratorii de spitale si nu se vor intoarce la bugetul sanatatii.
Si Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor, s-a pronuntat in favoarea coplatii, insa nu in forma propusa de minister. "In forma in care exista este inacceptabila. Creste responsabilitatea individuala, in timp ce responsabilitatea sociala a Guvernului este zero. Noi am sustinut coplata, dar nu ca un nou bir", a spus el.
Contactat de Ziarul Financiar, Florian Stroe, directorul financiar-contabil al Spitalului Floreasca, spune ca este dificil de facut o estimare a sumelor pe care spitalul le va obtine din coplata, in conditiile in care Floreasca este axat pe urgente, care nu se vor taxa. "In afara cazurilor de accidente, unde se stie clar ca sunt urgente, va fi greu de cuantificat ce este urgenta si ce nu, daca prin norme nu se va stabili clar. Ramane la latitudinea medicului", a spus Stroe.
Pe de alta parte, Dan Peretian, membru in cadrul Camerei Federative a Medicilor din Romania (organizatie a medicilor si persoanelor cu studii superioare din sistemul de sanatate cu activitate conexa actului medical), a declarat la un eveniment organizat de The Money Channel ca este impotriva introducerii sistemului de coplata si a propus un proiect-pilot pentru a vedea efectele.