Reteaua OBI vrea trei magazine noi anul acesta si angajeaza 360 de oameni

Autor: Mihaela Popescu 01.04.2010

Reteaua germana OBI detinuta de grupul Tengelmann, cel mai nou jucator din retailul local de bricolaj, si-a planificat investitii de circa 15 mil. euro in trei deschideri de magazine in acest an. Doua dintre proiectele de expansiune vor fi finalizate in orasele Ploiesti si Sibiu. Compania va angaja in total aproximativ 360 de oameni in spatiile noi din 2010. "Nu excludem posibilitatea de a achizitiona alti jucatori, daca vor exista posibilitati reale pentru acest lucru. Pe langa valoarea strategica a unei achizitii de acest gen, motivele care ne-ar face sa actionam in acest sens ar fi, in primul rand, caracteristicile acelor posibile puncte de vanzare, precum si distributia lor geografica", a declarat Romano Quinzi, directorul general al Obi Romania, citat de Mediafax. Pentru finantarea investitiilor din acest an, compania si-a majorat capitalul cu 72,8 milioane d lei
(18 mil. euro). Retailerul german a intrat pe piata locala in toamna anului 2008 cu planuri de a inaugura cinci magazine noi in 2009. Reteaua OBI a realizat in 2008 vanzari brute de 5 mil. euro in cele doua magazine din Bucuresti si Oradea inaugurate in toamna anului respectiv, potrivit ultimelor raportari ale grupului Tengelmann.