Salariile unei directii din Ministerul Agriculturii au fost majorate cu 75% retroactiv

Autor: Mediafax 01.04.2010

Salariile personalului Directiei de management resurse umane din Ministerul Agriculturii au fost majorate cu 75%, printr-un ordin al ministrului din 26 februarie, decizia avand efect retroactiv incepand cu
5 ianuarie 2010. "Majorarile salariale ale personalului din cadrul MADR au fost acordate ca urmare a delegarii unor atributii si activitati ale Autoritatilor de Management existente la nivelul ministerului. Aceste delegari de atributii privesc nu numai departamentul de resurse umane, ci si alte departamente din cadrul ministerului", au spus reprezentantii MADR. Conform reprezentantilor ministerului care au citat mai multe prevederi legislative, majorarile salariale se acorda de la data la care se exercita aceste atributii, dar nu mai devreme de 14 aprilie 2009.