Interviu: Markus Wirth, CEO Holcim: Le-am spus angajatilor ca acum este momentul sa investeasca in locuinte

Autor: Catalin Lupoaie 05.04.2010

Markus Wirth, 61 de ani, CEO-ul Holcim Romania, subsidiara locala a grupului elvetian Holcim, considera ca preturile de pe piata imobiliara nu vor mai scadea foarte mult si isi sfatuieste angajatii sa investeasca acum in achizitia de locuinte cand pot gasi apartamente in locatii bune la preturi scazute. El conduce un business de 250 milioane de euro cu 1.200 de angajati si spune ca avansul economic va veni in mod cert pentru ca Romania este o piata de 22 de milioane de locuitori si cu deficit major de infrastructura si locuinte.



Preturile la locuinte au scazut in ultimii doi ani cu circa 50%, insa Wirth afirma ca nu stie cu cat se vor mai reduce preturile, pentru ca in anumite segmente a fost atinsa limita de jos.

"Nu stiu cat loc de scadere a preturilor la locuinte mai este. Am multi angajati tineri care se gandesc sa-si cumpere o locuinta si eu le spun ca daca au finantarea acum este momentul pentru astfel de investitii. Datorita crizei, pot sa negocieze mai mult pretul apartamentului si sa aleaga o locatie buna, care in urma cu cativa ani nu le era accesibila", sustine CEO-ul Holcim, care estimeaza pentru acest an ca businessul companiei va continua sa scada cu 5%.

Holcim a inregistrat anul trecut o scadere de 33% a cifrei de afaceri, pana la 250 mil. euro, depasind si cele mai pesimiste previziuni de la inceputul anului trecut, cand Wirth, estima o diminuare de 20% in cel mai rau caz.

In aceste conditii, Wirth nu se asteapta la o revenire pe crestere a sectorului rezidential, chiar daca preturile au scazut, insa sustine ca salvarea trebuie sa vina de la bugetul de stat in sectoare precum infrastructura si turism.

"Vreau sa amintesc din nou de potentialul urias al infrastructurii. Daca s-ar investi un miliard de euro ar fi create 30.000-50.000 de locuri de munca. Turismul nu poate sa se dezvolte fara infrastructura", afirma managerul Holcim, care se afla si in Consiliul de Administratie al Consiliului Investitorilor Straini (CIS).

El este insa convins ca vor veni si investitiile in infrastructura, nu doar in autostrazi si drumuri, ci si in scoli si spitale, sansa Romaniei fiind atragerea de fonduri structurale. Principala problema a contractelor din infrastructura este ca nu sunt la fel de transparente in faza de licitare. In plus, Wirth considera ca nu ar trebui sa fie inceput niciun proiect pana cand nu este finalizat mai intai procesul de expropriere.

Tinerii s-au adaptat rapid la criza

CEO-ul Holcim afirma la inceputul anului 2009, cand criza din Romania se afla la inceput, ca cel mai mult vor fi afectati tinerii, care au fost obisnuiti dupa anul 2000 cu o crestere continua a nivelului de trai si nu stiau ce inseamna o recesiune.

"Sunt de sase ani in Romania si am fost placut surprins sa vad cum tinerii s-au adaptat rapid la conditiile economice actuale, chiar daca erau obisnuiti cu cresteri anuale de cel putin 10-15% ale salariului si nu credeau ca o sa scada. Au inteles ca trebuie sa ofere servicii mai bune, sa-si reduca costurile", explica executivul Holcim, care a venit la conducerea companiei in 2004, dupa ce a ocupat o pozitie similara in Serbia in cadrul grupului elvetian.

Facand o comparatie cu fosta tara in care a lucrat, executivul Holcim afirma ca Romania se afla in prezent in competitie cu celelalte tari din regiune in atragerea de investitii straine si trebuie sa gaseasca solutiile pentru a fi cat mai eficienta in acest proces.

"Romania este in continuare atractiva, mai ales pentru ca este o piata mare, cu 22 de milioane de locuitori si sunt in continuare multe companii straine in cautare de oportunitati. Nu cred ca vor mai intra in mod direct, ci prin joint-venture-uri cu parteneri locali, pentru a imparti riscurile".

Wirth revine la stadiul actual al infrastructurii cand isi aminteste ca Romania a pierdut multe investitii straine din cauza faptului ca un investitor nu stie niciodata cu siguranta cate ore va face un camion cu marfa pana la granita si oricum timpul pe care il face o masina de la Brasov la granita, de exemplu, este prea lung si poate ajunge chiar si la noua ore.

"Am avut discutii cu multe firme din Elvetia, care doreau sa investeasca in Romania, dar multe dintre ele au decis sa se extinda in alte tari din cauza lipsei infrastructurii si pentru ca nu gaseau oameni calificati, din cauza perioadei de boom", afirma Wirth, care ocupa si functia de presedinte al Camerei de Comert Elvetia-Romania.

El sustine ca situatia s-a schimbat si Romania poate fi din nou atractiva pentru investitori, pentru ca se poate gasi mana de lucru calificata.

Fara export, Romania nu poate iesi din criza

Wirth afirma ca una dintre principalele decizii pe care trebuie sa le ia Guvernul este sa sprijine exportul, fara de care economia romaneasca nu isi poate reveni.

"Romania are industrie cu o calitate buna, mai ales cea auto, care a devenit un model, si trebuie sa intensifice activitatea de export. O economie fara export nu poate sa fie competitiva si nu se poate dezvolta". Exporturile au revenit pe crestere in perioada noiembrie 2009-ianuarie 2010, cel mai mare avans, de 19,8%, fiind inregistrat in luna ianuarie, comparativ cu luna similara din 2009.

O alta problema pe care trebuie sa o rezolve Guvernul in urmatoarea perioada este realizarea unui buget multianual de investitii, mai ales la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI), unde tinta anuntata de Radu Berceanu, ministrul de resort, in campania electorala din septembrie 2008, de realizare a 836 de kilometri, nu va putea fi realizata.

De atunci si pana in prezent au fost finalizati doar 42 km la Autostrada Transilvania, intre localitatile Gilau si Campia Turzii, iar anul acesta ministerul are un buget de doar 380 mil. euro pentru autostrazi, din care trebuie sa acopere si datoriile din 2009.

Doar pentru firma americana Bechtel datoriile acumulate pana in prezent depasesc 200 mil. euro.

Vin falimentele

"Guvernul trebuie sa stabileasca un buget multianual pentru investitii, pentru ca an de an ne bazam doar pe cateva proiecte care sunt insuficiente pentru a sustine cresterea economica. Astfel de investitii au nevoie de cel putin doi-trei ani pentru finalizare si daca nu sunt pregatite din timp perioadele de executie se lungesc foarte mult", afirma Wirth.

Vremea nefavorabila din primul trimestru al acestui an a afectat din start businessul din constructii, insa proiectele de investitii oprite vor continua in a doua parte a anului, urmand sa se lucreze chiar si in mai multe schimburi pe santiere pentru a recupera lunile pierdute din cauza frigului. Insa, managerul Holcim considera ca numarul insolventelor si al falimentelor va creste in prima jumatate a anului, mai ales in constructii, pentru ca circuitul banilor este foarte greoi.

"Plata TVA-ului de catre stat intarzie si sunt lichiditati care lipsesc din bugetele firmelor de constructii, care se confrunta oricum cu o scadere abrupta a contractelor".

Dupa ce mai multi jucatori din constructii au acuzat bancile ca au blocat creditarea catre firmele din industrie, Wirth afirma ca relatia cu acestea s-a imbunatatit, insa problema este costul ridicat al creditarii fata de anii trecuti.

De altfel, nici populatia nu se mai imprumuta, pentru ca ezita sa mai faca cheltuieli pe care nu le poate suporta.

"Cererea de credite ipotecare a scazut si nu va reveni pe plus pana cand romanii nu-si vor recapata increderea. Acesta este si motivul pentru care nu sunt suficiente tranzactii imobiliare".

Au adus 660 mil. euro in Romania

Valoarea totala a investitiilor Holcim pe piata romaneasca se ridica la 660 de milioane de euro, suma care cuprinde si achizitionarea participatiilor la cele trei fabrici pe care le detine pe piata locala.

Principalii competitori ai companiei pe piata locala sunt Lafarge (Franta) si Heidelbergcement (Germania), cu divizia locala Carpatcement Holding.

Ce spune Markus Markus Wirth despre