Sorin Paslaru: Ce nu s-a vazut la intalnirea dintre Vladescu si Sucu

Intalnirea de la sfarsitul saptamanii trecute din redactia ZF dintre ministrul finantelor Sebastian Vladescu si intreprinzatorul Dan Sucu s-a desfasurat conform asteptarilor.

Omul de afaceri a cerut restructurare la stat, taierea salariilor si majorarea investitiilor. Ministrul i-a raspuns ca este de acord ca statul trebuie sa restructureze, dar trebuie gasita o cale pentru a nu produce tulburari sociale, pentru ca 50.000 de oameni in strada ar distruge echilibrul social si automat si pe cel economic.

Nimic nou pana acum. Este evident ca politica actualului guvern este doar de a amana taierile dure in speranta ca poate economia isi revine. Cu pretul majorarii deficitelor si deci a datoriilor. Nu o facem numai noi. Au facut-o in 2009 si o fac americanii, englezii, francezii, austriecii, grecii, in general tot Vestul. Deficite bugetare care altadata pareau de cosmar, de 8-10% din PIB, au trebuit sa fie acceptate.

Scaderea veniturilor statului a fost prea brusca pentru ca aceia platiti din bani publici sa se obisnuiasca cu ideea ca trebuie sa-si ajusteze asteptarile mai jos.

Altceva a fost surprinzator. Sub presiunea evenimentelor curente, a incasarilor la buget mai reduse decat estimarile, a bombardamentelor dinspre Parlament cu proiecte de legi inaplicabile, agenda discutiei nu a reusit sa depaseasca temele zilei.

La un an si sase luni de la caderea Lehman Brothers, care pentru Romania a marcat debutul crizei, intrebarea vitala este de fapt nu cum ne descurcam maine, ci cum ne descurcam poimaine.

Adica este clar ca traim si maine, din credite, dar problema este: ce facem in viitor? Unde ne ducem?

Epuizata dupa un an de perfuzie cu bani de la FMI, economia romaneasca este in fata unei dileme cruciale - se poate baza doar pe export pentru revenire sau numai relansarea consumului poate readuce cresterea economica?

Si daca doar consumul poate aduce cresterea, de unde bani pentru consum?

Nu sunt bani la buget. Nu sunt incasari. Bun. Se vede ca deficitul se umfla de la o luna la alta. Dar ce facem? Cum ajustam statul la nevoile contribuabilului?

Dar care sunt nevoile contribuabilului? Cine le masoara, cine le preia? "Nu avem o masura a suportabilitatii sociale, nu stim sa o masuram", spune dl. Vladescu.

Aici este cheia. In general, statul roman nu stie sa masoare, pentru ca nu are un sistem de informatii eficient.

Dl. Vladescu ar taia, dar nu stie de unde si cum, nu stie sa arate unde este personalul redundant din organizatiile statului. De fapt, nici nu prea este treaba sa.

Hiba organizarii guvernului este lipsa de comunicare intre institutii, care provine de fapt dintr-un deficit conceptual - neputinta de a vedea contribuabilul ca un client si de a se organiza in functie de cerintele acestui client.

Guvernul roman nu stie sa lucreze cu rapoarte despre un fenomen sau altul. Guvernul legifereaza, iar daca a legiferat prost, mai legifereaza odata. Exemplu - legea unica a salarizarii, care a trebuit sa fie corectata in ianuarie, iar acum urmeaza iarasi o corectie la corectie.

Iar rezultatul se vede luna dupa luna in executia bugetara.

Problema este ca Romania nu isi poate permite ce isi permite Occidentul, unde deficitele sunt la fel de mari. Iar situatia este asa de complicata, ca nici acolo nu este foarte clar care este salvarea si de unde ar putea proveni resursele de crestere care sa acopere in timp rambursarea datoriilor facute din cauza crizei.

De fapt, una din consecintele actualei crize este ca ofera, prin salvarea de catre stat a bancilor private, un mare alibi statului. Birocratii spun - si problema este ca pe buna dreptate - cine ne cere sa fim disciplinati cu cheltuielile, voi care ati consumat sute de miliarde de euro de la buget?