Raiffeisen taie dobanzile variabile la creditele in lei

Autor: Ciprian Botea 05.04.2010

Raiffeisen Bank, una dintre primele zece banci, a redus in medie cu 4,5 puncte procentuale dobanzile la creditele de retail in lei cu dobanda variabila, pana in intervalul 9,84% - 12,84% pe an, noile niveluri fiind aplicate atat creditelor noi, cat si celor existente in sold de la sfarsitul lunii martie.

Creditele cu dobanda variabila din oferta Raiffeisen sunt legate de indicatorul pietei monetare interbancare ROBOR pentru scadenta de sase luni, iar costurile sunt actualizate in mod obisnuit in lunile decembrie si iunie. Acum, banca a operat recalcularea dobanzilor in avans. In decembrie, valoarea ROBOR la sase luni se situa peste 10% pe an, iar in prezent se afla la 6,5% pe an.

Miscarea Raiffeisen vine dupa ce Banca Nationala a coborat dobanda de politica monetara cu o jumatate de punct procentual, la minimul istoric de 6,5% pe an, si in contextul in care in ultima perioada au existat mai multe incercari de dezghetare a creditului in lei. Oficialii Raiffeisen spun ca odata cu scaderea dobanzilor incearca sa atraga si clienti noi pe segmentul de retail.

"Clientii care au credite in lei cu dobanda variabila, in functie de indicatorul ROBOR la sase luni, vor beneficia de o reducere a dobanzilor in linie cu evolutia pietei bancare. Dorim sa transferam evolutia pozitiva a pietei, influentata si de masurile Bancii Nationale, asupra clientilor nostri si sa stimulam potentialii clienti noi", a declarat Radu Topliceanu, directorul ariei persoane fizice din cadrul Raiffeisen.

Dobanzile la creditele in lei acordate de banca se mentin insa in continuare la valori de doua cifre. Dobanda nominala este de 10,84% pe an pentru un credit ipotecar si 12,84% pe an pentru un imprumut de nevoi personale de valoare mica. Pentru creditele de nevoi personale mai mari de echivalentul a 7.000 euro (circa 29.000 lei) dobanda nominala scade la 9,84% pe an. Astfel, rata lunara pentru un credit ipotecar de 250.000 lei (echivalentul a 60.000 euro) pe 30 de ani ajunge la 2.350 de lei (circa 570 euro). In cazul unui credit de nevoi personale de 20.000 de lei pe cinci ani, rata lunara este de circa 440 de lei.

Si CEC Bank a redus incepand de luna aceasta dobanda de baza (prime rate) la creditele in lei cu peste un punct procentual, de la 11,25% la 9,9% pe an. Anterior banca anuntase ca va taia doar o jumatate de punct din dobanda la creditele in lei, decizia pentru o reducere mai ampla fiind luata dupa ce BNR a adus dobanda de politica monetara la 6,5% pe an.

Este de asteptat ca in perioada urmatoare mai multe banci sa anunte ieftinirea creditelor in lei, asa cum s-a intamplat dupa fiecare semnal pozitiv transmis in piata de banca centrala.