Majoritatea companiilor de pe Bursa prevad revenirea afacerilor in 2010. Pe ce se bazeaza?

Autori: Andrei Chirileasa , Adrian Ionut Cojocar 08.04.2010

Peste 80% dintre companiile importante listate la Bursa care si-au publicat bugetele pentru acest an prevad cresteri ale afacerilor dupa ce anul trecut majoritatea au inregistrat scaderi semnificative pe fondul crizei financiare. Dupa cum arata estimarile, revenirea va fi semnificativa, chiar daca nivelurile atinse in 2007 sunt inca greu de egalat.



Companiile din energie, siderurgie, constructii, chimie sau industria farmaceutica mizeaza pentru acest an pe cresteri de doua cifre ale cifrelor de afaceri, dupa ce anul trecut au anuntat scaderi pe linie.

Chiar daca nimeni nu se asteapta ca sa recupereze in intregime scaderea de anul trecut, bugetele sunt in general optimiste si indica reveniri nu doar la nivelul afacerilor, ci si a volumelor de productie si de vanzari, cresterea provenind nu doar din revenirea preturilor, ci si dintr-o revenire a cererii.

"Anul trecut a fost marcat de o criza de incredere foarte puternica, fapt ce a facut ca 2009 sa fie mult sub anul 2008 in termeni de business decat ar fi fost normal. Adica scaderea din 2009 a avut si o componenta artificiala determinata de faptul ca din cauza panicii s-au amanat investitii si de pesimismul consumatorilor. Anul acesta se vorbeste intr-o maniera mult mai relaxanta decat anul trecut, oamenii discuta despre cand o sa recuperam scaderea si din aceasta cauza exista si o componenta psihologica pozitiva care se regaseste in bugete", explica Mihai Caruntu, seful departamentului de analiza pe piata de capital al BCR.

Siderurgia si metalurgia au cele mai optimiste bugete

Industria siderurgica si metalurgica, unul dintre sectoarele cel mai puternic lovite de criza in 2009, spera intr-o recuperare rapida in acest an, toate cele sapte companii din sector care si-au publicat bugetele mizand pe cresteri ale afacerilor de peste 20%.

Cifra de afaceri agregata a companiilor metalurgice de pe Bursa ar putea urca in acest an cu 53%, dupa o cadere de 42% in 2009.

Producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) prevede avansul cu 23% al cifrei de afaceri, la circa 1,74 mld. lei, luand in calcul un pret mediu al aluminiului de peste 2.000 dolari/tona, in crestere cu 22% fata de anul trecut, si stagnarea cursului dolarului in jurul nivelului de 3 lei, dar si livrari cu circa 2% mai mari decat in 2009. "Fata de anul 2009, cantitatea de produse turnate va creste cu aproximativ 23.000 de tone, iar in semestrul al doilea productia de bare si seburi va fi foarte aproape de capacitatea instalatiilor", se arata in programul de productie al Alro. Odata cu repornirea Alum Tulcea, Alro isi asigura si predictibilitate in aprovizionarea cu materie prima, iar noul contract semnat cu Hidroelectrica ii asigura energia electrica in urmatorii noua ani. Compania vede astfel o crestere a profitului de peste doua ori, la 170 mil. lei.

In industria siderurgica, aproape toate combinatele spera sa-si reduca pierderile, dupa ce anul trecut afacerile s-au prabusit la jumatate, iar companiile nu au reusit sa scada si cheltuielile in acelasi ritm. Producatorii de tevi TMK Artrom (ART) si ArcelorMittal Tubular Products Roman (PTRO), care au suferit anul trecut din cauza scaderii cererii pe pietele de export, in special in sectorul petrolier, spera sa-si creasca vanzarile cu 44%, respectiv 77% in volum.

Rusii de la Mechel vad afaceri in crestere cu pana la 85% in cazul combinatului de la Campia Turzii.

Companiile din energie se bazeaza pe preturi mai mari

Pentru companiile din sectorul energetic, revenirea afacerilor ar putea veni, in primul rand, din cresterile de pret, in conditiile in care volumele bugetate sunt la nivelul anului trecut sau chiar in scadere.

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie romaneasca, mizeaza pe cresterea cu 9% a cifrei de afaceri, la 14 mld. lei, insa productia de hidrocarburi bugetata este in scadere, iar vanzarile de produse petroliere sunt apropiate in volum de cele din 2009. "Scaderea semnificativa a cererii de carburanti inregistrata la sfarsitului anului 2009 s-a intensificat la inceputul anului 2010 si ne asteptam ca piata combustibililor sa constituie o provocare, reflectand dezvoltarea economica din Romania", se arata in raportul anual al Petrom la sectiunea de prognoze pentru 2010.

Kazahii de la Rompetrol Rafinare (RRC) isi propun o crestere cu circa 6% a vanzarilor de produse petroliere pe piata interna, dar si pe pietele europene unde desfasoara operatiuni, exporturile reprezentand peste 40% din productia rafinariei Petromidia. Afacerile RRC sunt estimate sa urce cu 19%.

Cea mai mare crestere a afacerilor din sectorul de servicii pentru industria de petrol si gaze o are prevazuta Dafora Medias (DAFR), insa compania controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean are si operatiuni in sectorul constructiilor.

Revin cresterile de doua cifre in constructii

Companiile de constructii si producatorii de materiale mizeaza pe o dezghetare a pietei imobiliare si pe reluarea proiectelor intrerupte de criza. Transilvania Constructii (COTR) si-a bugetat chiar o dublare a afacerilor la 60 mil. lei, nivel peste cel inregistrat in 2008.

O crestere puternica are in buget si dezvoltatorul imobiliar Impact, care a pus pe "hold" anul trecut mai multe proiecte noi din cauza scaderii apetitului cumparatorilor pentru locuinte noi, odata cu inghetarea creditarii.

"Indicatorii in crestere bugetati ai Impact pe anul acesta sunt legati si de alte activitati ale noastre pe care le avem in vedere, cum ar fi activitati de proiectare, vanzari de terenuri, iar profitul am estimat ca va fi influentat pozitiv si de aprecierea leului, noi estimand un curs de 4,05 lei/euro pentru finele acestui an. Cred ca activitatile de proiectare isi vor reveni anul acesta, pentru ca sunt necesare constructiilor care se vor realiza anul viitor. Si piata imobiliara este in revenire, la rezultatele de pe primul trimestru se constata o imbunatatire fata de aceeasi perioada a anului trecut", spune Carmen Sandulescu, directorul economic si membru in Consiliul de Administratie al Impact Bucuresti.

Companiile reiau incet investitiile

Perspectivele de revenire determina companiile sa se gandeasca din nou la investitii, dupa un an in care aproape toate proiectele de extindere au fost abandonate sau intrerupte.

"Avansul indicatorilor din acest an are in vedere cresterea pietei, care este estimata sa fie sub 10%, dar va fi o crestere, plus ca vrem sa deschidem noi depozite si intre 5 si 10 farmacii noi anul acesta. Problema cea mai mare si care ne framanta este cea a platilor de la minister care se fac cu foarte mare intarziere si vor acum sa prelungeasca din nou termenele", spune Robert Peloiu, directorul financiar al Farmaceutica Remedia, care mizeaza pe vanzari cu 14% mai mari.

Managerii, tot mai optimisti

Principalele ramuri ale economiei, comertul si serviciile, se vor stabiliza din cadere in urmatoarele trei luni de zile, potrivit unui sondaj realizat de INS in randul directorilor de companii realizat in martie. Asteptarile managerilor de companii s-au imbunatatit semnificativ fata de luna precedenta, cand acestia estimau scaderi in trei din patru sectoare. Soldul conjunctural, reprezentat de diferenta procentuala intre numarul asteptarilor de crestere si de scadere dintr-un sector, a urcat in industrie la 3%, fata de -3% in februarie. In constructii si servicii indicatorul arata in prezent valori de -1% si respectiv -11%, comparativ cu luna trecuta, cand acesta semnala un declin, soldul de conjunctura fiind de -16% si respectiv -22%. Directorii din sectorul serviciilor se asteapta acum la o stabilizare, soldul fiind pozitiv, de 4%, in timp ce in urma cu o luna acestia previzionau o continuare a scaderilor, cu un indicator de -14%. Adrian Cojocar

Antibiotice a raportat deja crestere in T1

Antibiotice Iasi, cel mai mare producator de medicamente de pe Bursa dupa cifra de afaceri, a inregistrat in primele trei luni ale acestui an un profit brut de peste 13 milioane de lei (3,16 milioane de euro), in usoara crestere comparativ cu nivelul de 12,8 milioane de lei (3 milioane de euro) din perioada similara a anului trecut. Si cifra de afaceri a companiei a fost pe un trend ascendent, ajungand la peste 60 de milioane de lei (14,59 milioane de euro), cu 4,5% mai mult fata de primul trimestru din 2009. "Acordarea unei atentii deosebite activitatii de export spre piete cum ar fi Ucraina, Rusia, Extremul Orient s-a concretizat la sfarsitul primului trimestru din 2010 intr-o crestere a exportului cu 14% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut", au spus reprezentantii companiei. Pentru intregul an 2010, Antibiotice si-a bugetat venituri de 248 de milioane de lei (60 de milioane de euro), in crestere cu 12% comparativ cu 2009, cand veniturile companiei s-au contractat cu 4%. Ioana David