De ce e nevoie de un indice oficial al preturilor. Trei indici imobiliari diferiti intr-o zi

Autor: Cristi Moga 07.04.2010

Trei site-uri specializate in anunturi imobiliare au prezentat ieri, intr-o singura zi, trei indici imobiliari, care nu arata diferente majore de pret, dar reflecta tendinte diferite privind evolutia preturilor la apartamentele vechi din Bucuresti.

Toti cei trei indici imobiliari semnaleaza o continuare a scaderii preturilor la apartamente in primul trimestru al anului, dar temperata, cu valori cuprinse intre minus 0,3% pentru apartamentele cu trei camere monitorizate de Anunturi parti culari.ro, pana la minus 4,5% pentru garsonierele de la Magazinul de Case.

Derutant este faptul ca intr-o analiza pretul garsonierelor a scazut cu 1,2%, iar in alta cu 4,5%, in timp ce preturile apartamentelor cu doua camere au scazut, potrivit unui indice, cu 4,1%, in timp ce alta cercetare arata un declin de doar 1% al preturilor.

Cu alte cuvinte, un potential cumparator ar trebui sa cumpere garsoniere de la Magazinul de Case si apartamente cu doua camere de la Anunturi par ticu lari.ro, deoarece sunt mai ieftine.

Aceste diferente arata necesitatea unui indice imobiliar oficial, pe date concrete din contractele de vanzare-cumparare, in conditiile in care firmele care fac in prezent diverse monitorizari au acces doar la preturile solicitate de proprietari, care pot fi negociate diferit, de la caz la caz.

Reprezentantii Institutului National de Statistica au promis ca pana la sfarsitul lunii iunie vor definitiva un indice imo biliar care nu va lua in calcul pretul de oferta, ci pretul stabilit in urma negocierii si autentificat la notariat, pentru care se platesc taxe.

Banca Nationala, Statistica si Uniunea Nationala a Notarilor Publici au semnat un protocol de colaborare privind acest index imobiliar.

Pana la apa ritia acestui indice, valorile medii solicitate de proprietarii din Bucuresti sunt de 42.000 - 43.000 de euro pentru o garsoniera, 68.000 - 69.000 de euro pentru doua camere si circa 98.000 de euro pentru apartamentele cu trei camere, potrivit acestor indici, in timp ce pretul mediu pe metru patrat util a scazut la 1.298 de euro, potrivit site-ului imobiliare.ro.

De circa un an, inca de la primele zvonuri legate de programul guvernamental "Prima casa", proprietarii de locuinte au inceput sa tina de preturi.

Cu toate acestea, numarul tranzactiilor imobiliare a scazut puternic pe parcursul anului trecut, cu circa 27%, potrivit datelor Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania.