Maguay vrea mai multi bani din integrarea de sisteme

Autor: Magraon Andreea 08.04.2010

Compania estimeaza ca veniturile vor ramane la nivelul de anul trecut, de 12 milioane de euro.



Maguay, furnizor local de servicii IT si producator de servere si calculatoare, estimeaza ca veniturile din proiectele de integrare de sisteme IT vor reprezenta 20-30% din cifra de afaceri in acest an, intre 2,4 si 3,6 mil. euro, fata de 10% (1,2 mil. euro) cat au fost in 2009.

"Ne concentram incepand cu anul trecut pe aceasta directie (integrarea de sisteme - n.n.)", a declarat Eduard Pughin, director operational al Maguay. El a adaugat ca "in mod realist", cifra de afaceri va fi in acest an de 12 milioane de euro, acelasi nivel fata de anul trecut, dar daca proiectele de integrare de sisteme IT vor avea succes, aceasta ar putea creste cu 30-50% fata de 2009.

Potrivit lui Pughin, vanzarile in primul trimestru al anului au fost la acelasi nivel cu cele din aceeasi perioada a anului trecut si afacerile Maguay au fost stimulate de serviciile de integrare de sisteme IT care au suplinit pierderile de la celelalte produse, precum serverele. El a mai spus ca vanzarile de notebook-uri au fost singurele care au crescut anul trecut si in primul trimestru al acestui an.

Eduard Pughin a mai spus ca isi doreste sa aiba profit in acest an, desi sansele sunt mici. "Nu ne asteptam la profit, dar ni-l dorim. Avand in vedere cheltuielile si investitiile pe care le vom face in acest an, ne dorim profit", a spus Pughin.

Cel mai important proiect de integrare de sisteme din acest an al companiei este implementarea unui sistem de e-learning pentru Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" din Iasi. Valoarea proiectului se ridica la 6,4 milioane de lei (1,5 milioane de euro), din care 98% reprezinta o finantare din partea Fondului European de Dezvoltare Regionala.

"Costurile echipamentelor se ridica la 1,29 milioane lei, iar al aplicatiilor informatice si licentelor la 3,4 milioane lei. Sistemul va putea fi folosit de maximum 10.000 de utilizatori si are incluse 32 de servere", a declarat rectorul universitatii Vasile Astarastoae la prezentarea proiectului. Acesta presupune crearea intr-un an a unui portal web care va permite universitatii extinderea virtuala a salii de curs, stocarea materialelor didactice in baze de date, evaluarea cunostintelor prin teste online si managementul notelor si al absentelor studentilor.

Maguay a vandut anul trecut 5.000 de notebook-uri, de aproape doua ori mai multe decat in 2008.

Tot in 2009, volumul de desktop-uri s-a mentinut la nivelul din 2008, respectiv 9.000 de unitati, in timp ce numarul de servere a scazut anul trecut cu 200 de unitati, la 500.