Recuperarea de bunuri de la rau-platnici va ramane principala activitate a firmelor de leasing

Autor: Angela Placinta 08.04.2010

Piata de leasing, unul din sectoarele economiei cele mai lovite de criza, va ramane anul acesta la nivelul din 2009, de 1,3 mld. euro, afirma Thomas Tolazzi, noul director general al BCR Leasing, a doua companie din aceasta piata.

Tolazzi a preluat conducerea firmei de leasing in februarie, inlocuindu-l pe Claudiu Stanescu, care a plecat din companie dupa sapte ani in care a ocupat pozitia de director general. Anterior, Tolazzi a fost director de risc pe segmentul de clienti corporate din cadrul BCR, cea mai mare banca de pe piata romaneasca.

"Tintele de vanzari pentru 2010 sunt corelate cu tendinta cererii, inca redusa. Din aceasta perspectiva, volumul anticipat al pietei va fi apropiat celui din 2009. Clientii, atat persoane juridice, cat si fizice, manifesta inca o relativa prudenta in asumarea de noi obligatii pe plata, iar firmele de leasing aplica criterii de eligibilitate mai putin permisive, pentru a putea controla riscul", sustine Tolazzi intr-un interviu acordat ZF.

In 2009 BCR Leasing a inregistrat o scadere de 70% a valorii bunurilor finantate, pana la 138 de milioane de euro. Compania a mers astfel in ritm cu piata, care a inregistrat o scadere de 72%, din cauza reducerii puternice a vanzarilor de masini.

BCR Leasing a inregistrat anul trecut o pierdere de circa 10 milioane de euro, fata de un profit net de 11 milioane de euro in anul anterior. Anul 2009 a fost cel mai greu pentru companiile de leasing, care pana atunci aveau cresteri ale finantarilor de doua cifre de la un an la altul. "Pe piata auto europeana au aparut deja primele semne ale redresarii, daca avem in vedere cresterea medie de 8% a inmatricularilor de vehicule inregistrata la sfarsitul lui februarie. Dupa un anumit decalaj in timp, aceste semnale vor fi vizibile si pe piata romaneasca. Cateva semne ale redresarii au aparut deja: o usoara revenire a industriei si a cererii de creditare pentru agentii economici, lucru care ne indeptateste sa speram la reluarea treptata a productiei si, ulterior, a leasingului."

Principala preocupare pentru firmele de leasing va ramane anul acesta recuperarea bunurilor de la clientii care nu isi mai pot plati ratele, spune Tolazzi.

Dupa ani de cresteri de peste 40%, multe firme de leasing au oprit anul trecut finantarea pentru a se ocupa de curatarea portofoliilor. De la inceputul crizei finantatorii au recuperat mii de masini si echipamente, parcurile auto si depozitele din toata tara fiind inca pline de masini, camioane si buldozere scoase la revanzare.

"Dupa un an in care firmele de leasing s-au vazut nevoite sa faca fata severei diluari a portofoliilor, supradimensionarii rapide a stocului de vehicule reposedate, cresterii provizioanelor si pierderilor rezultate din revanzare, prioritatile lor raman aceleasi: curatarea portofoliilor, un atent management al riscurilor si optimizarea proceselor de colectare a debitelor", spune Tolazzi.

BCR Leasing, de exemplu, a creat un site specializat pentru revanzarea bunurilor, pe care sunt prezentate acum 550 de masini, camioane si echipamente recuperate.

"Autovehiculele recuperate sunt valorificate cu precadere pe piata interna, iar vehiculele comerciale sunt mai usor vandabile pe piete externe in acest moment. Existenta unei supraoferte de second-hand a pus foarte mare presiune pe pret, astfel incat clientul beneficiaza de marje generoase de negociere", explica seful BCR Leasing.

Peste 90% din clientii firmelor de leasing sunt persoane juridice, iar cele mai mari probleme la rambursarea ratelor le-au intampinat IMM-urile din sectorul constructiilor, al transporturilor si din industrie.