Angajatii unei fabrici Carlsberg au intrat in greva dupa ce li s-a interzis sa mai bea la munca

Ziarul Financiar 08.04.2010

Cateva sute de muncitori de la un depozit al producatorului de bere Carlsberg, alaturi de mai multi soferi ai companiei, se afla joi in a doua zi de greva, pentru a protesta impotriva deciziei conducerii de a limita consumul de bere, scrie Reuters.

Greva de la fabrica din Danemarca survine noilor reguli privind consumul de alcool, intrate in vigoare la 1 aprilie, potrivit companiei.

"Pana la aplicarea deciziei exista bere gratis, apa si bauturi racoritoare peste tot. De acum, acestea vor fi disponibile doar la cantina", a spus Jens Bekke, purtator de cuvant al companiei. El a mentionat ca soferii si-au pastrat dreptul la trei beri pe zi in afara pauzei de pranz, iar muncitorii din depozit au cerut acelasi lucru. Bekke a precizat ca 800 de oameni au intrat miercuri in greva, iar joi 250 dintre ei inca protestau.