Bancile vand in aprilie si mai aproape 400 de case si terenuri executate silit

Autor: Ciprian Valentin Botea 11.04.2010

Numarul licitatiilor cu bunuri aflate in executare silita continua sa creasca rapid, numai pana acum bancile anuntand ca vor sa vanda in aprilie si mai aproximativ 400 de case si terenuri recuperate de la clientii care nu si-au mai platit ratele la credite, potrivit anunturilor publicate pe site-urile creditorilor.

Cei mai ocupati se dovedesc in prezent executorii Raiffeisen Bank care si-au propus sa vanda numai luna aceasta 70 de imobile recuperate de la clienti, in timp ce pentru luna mai au programat 21 de licitatii. Si BCR incearca sa vanda in aprilie si mai aproape 70 de case si terenuri.

Avalansa de bunuri executate silit scoase la vanzare vine in contextul in care peste cazurile noi se adauga si licitatiile reluate pentru bunurile care nu au putut fi valorificate la incercarile anterioare. Majoritatea imobilelor scoase la vanzare sunt la a doua sau chiar a treia licitatie si au pretul redus cu 25%.

"Piata este blocata pentru ca toata lumea asteapta ca preturile sa mai coboare. Peste executarile noi sunt si foarte multe cazuri care vin din urma", a comentat un executor independent.

Executorii atrag insa atentia ca de cele mai multe ori pretul nu scade sub 75% din valoarea initiala sau sub creanta pe care banca o are de recuperat. Legea permite bancilor ca incepand cu a treia licitatie sa accepte cel mai bun pret oferit, insa in majoritatea cazurilor bancile nu accepta un pret mai mic decat pretul de pornire al licitatiei.

Doar Leumi, o banca de talie mica, dar care are de vanzare peste 70 de imobile recuperate de la clienti nu solicita un pret de pornire, pe site-ul propriu anuntand ca bunurile vor fi valorificate "la cel mai bun pret oferit". Banca are o expunere mare pe credite ipotecare in conditiile in care in oferta dedicata clientilor persoane fizice are doar credite cu garantii.

Si OTP Bank incearca sa vanda 36 de bunuri executate silit in aprilie, in timp ce Banca Romaneasca a programat 30 de licitatii in aceasta luna. Alpha Bank a programat licitatii pentru 32 de case si terenuri in aprilie si mai.

La polul opus se situeaza austriecii de la Volksbank, care vor sa vanda luna aceasta si luna urmatoare doar doua terenuri in Ploiesti si un apartament cu doua camere in Roman, dupa ce in primele luni ale anului a scos la licitatie aproape 20 de imobile.