Mobius: Prioritatea noastra este o listare deplina a Fondului Proprietatea la Bursa

Autor: Roxana Pricop 11.04.2010

Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Asset Management si unul dintre profesionistii care vor administra Fondul Proprietatea (FP), a declarat ca este nepotrivit sa se opuna initiativei Bursei de Valori Bucuresti de a prelista Fondul pe platforma CAN, atat timp cat compania Franklin Templeton nu a fost numita oficial administrator al Fondului.

Declaratia lui Mark Mobius vine dupa ce saptamana trecuta Anca Dumitru, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), a afirmat public ca a obtinut acordul scris si verbal al lui Mobius pentru prelistarea Fondului Proprietatea pe sistemul alternativ de tranzactionare (ATS) al BVB denumit CAN (Companii si Actiuni Noi).

"Nu am fost numiti oficial manageri ai Fondului, astfel ca nu putem vorbi in numele Fondului si nici sa oferim vreun sfat in aceasta privinta. Astfel, este nepotrivit ca noi sa avem vreo obiectie la initiativa Bursei de Valori Bucuresti de a permite tranzactionarea actiunilor FP pe platforma CAN. Imediat ce vom fi oficial numiti administratori ai Fondului prioritatea noastra va fi sa obtinem o listare deplina la Bursa din Bucuresti", a declarat pentru ZF Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Asset Management.

Desi a castigat procedura de selectie inca din luna iunie a anului trecut, Franklin Templeton asteapta inca numirea oficiala in functia de administrator al activelor de circa 3 mld. euro ale Fondului. Pentru ca acest eveniment sa poata avea loc sunt necesare o hotarare de guvern si votul pozitiv al actionarilor FP care sa ateste modificarea actului constitutiv al Fondului si numirea lui Templeton la carma de administrator.

Actionarul majoritar al Fondului este statul roman, care prin intermediul Ministerului de Finante controleaza circa 60% din capital, restul fiind impartit de peste 3.000 de persoane fizice si juridice.

Aceasta este a doua oara cand oficialul Templeton afirma ca prioritatea mandatului de administrator este listarea deplina la BVB. Prezent la Bucuresti pe 25 martie, Mark Mobius s-a angajat sa listeze Fondul Proprietatea la BVB in luna septembrie, declarandu-se impotriva listarii Fondului pe sistemul alternativ de tranzactionare ROTC - proiect propus de Asociatia Brokerilor.