BMW Group a vandut masini de 15 mil. euro in T1

Autor: Bogdan Alecu 12.04.2010

Vanzarile BMW Group Romania, importatorul marcilor BMW si MINI pe piata locala, s-au majorat cu 20% in primul trimestru, la un volum total de 314 masini, potrivit oficialilor companiei. Astfel, cifra de afaceri inregistrata de grupul german pe piata locala a ajuns la nivelul primelor trei luni la peste 15 milioane de euro din vanzarea de masini noi, potrivit estimarilor ZF. La nivelul lunii martie cresterea vanzarilor inregistrata a fost de 12%, la 120 de masini. Marca BMW a inregistrat in primul trimestru un avans de 20%, la aproape 300 de masini, dintre care mai mult de trei sferturi au reprezentat SUV-urile. La nivelul primelor doua luni ale acestui an BMW a fost cea mai vanduta marca premium de pe piata locala, cu un volum de aproape 190 de masini, in crestere cu peste 20% comparativ cu perioada similara din 2009. In aceeasi perioada Audi a vandut 146 de masini, in scadere cu aproape 30%, iar Mercedes-Benz peste 80 de autoturisme, in declin cu aproape 50%.