Adrian Vasilescu, BNR: Ciment si bani

Secolul XX, in ultimul sau deceniu, a schimbat in mare masura regulile jocului in economie. Pretutindeni, in turnurile pietei mondiale, un nou ceas incepea sa dea ora exacta: cel monetar. Asa se petreceau lucrurile la New York, la Tokio, la Frankfurt, la Londra. Dar la Bucuresti? Desigur, incercam sa ne integram si noi in ritmurile noilor realitati ale economiei monetare si ale noii culturi financiare. Ne integram insa incet. Democratizarea investitiilor si a imprumuturilor intra greu in realitatea noastra. Cum nici satisfacerea deplina a poftei de consum nu reusea sa cuprinda cele mai multe dintre sferele populatiei. Ca fenomene inchegate. Dar ca tendinta? Este adevarat ca incepusem sa ne potrivim pasii cu lumea normala in cautarea bunastarii. Indeosebi incepand cu anul 2000.

Noul model cultural aducea si la noi, in prim-plan, o schimbare a criteriilor folosite in analizele economice. Multa vreme, dupa Al Doilea Razboi Mondial, economistii aveau o convingere: "Daca merg constructiile, merge economia". Sau: "Unde miroase a ciment miroase si a crestere economica". Butade ce pareau sa se verifice si in Romania anilor 2000, cand piata imobiliara si constructiile se afirmau ca veritabile motoare ale cresterii economice. Totusi, ele erau numai partial adevarate intr-o vreme in care o buna parte a economiei devenise "invizibila". Si nu am deloc in vedere "economia subterana", "paralela" sau "necontabilizata", ci economia monetara, imensa increngatura de circuite financiare in care se forma un volum important din valoarea adaugata. Aceasta parte "invizibila" a economiei a facut ca alta legitate sa devina dominanta: "Daca banii circula si sunt sanatosi, inseamna ca merge si economia". Iar banii circulau, leul se insanatosea vizibil, cu deosebire in 2005 si 2006, iar valuta intra in tara in valuri. Semn ca si economia mergea, mai cu seama ca cresterea noastra economica atinsese cote din cele mai inalte la nivel mondial.

Invataseram si noi ca bunastarea se cumpara. Cu bani, fireste. Cine nu avea bani nu avea cum sa-si implineasca visul. Numai ca banii (inclusiv cei luati cu imprumut de la banci) incepusera sa se inmulteasca fara sa se inmulteasca, in contrapartida, si munca eficienta, munca performanta.

Apoi, doar o parte a populatiei Romaniei avea acces la imprumuturi consistente. Grosul populatiei continua sa traiasca din veniturile curente, neindestulatoare in cazul celor mai multi dintre romani, din care isi procurau mancare, plateau intretinere, isi cumparau haine.

Important este faptul ca vreo cateva milioane bune de romani au invatat ca isi pot procura bunurile si serviciile de pe piata platind combinat: din venituri proprii si din credite. Iar bancile, care primeau bani tot mai multi, au amplificat rapid creditarea, cu deosebire cea in valuta. Si asa am ajuns, intre 2004 si 2008, sa vedem cum cererea de consum surclasa puternic oferta interna de bunuri si servicii. In 2009 a venit insa peste noi criza globala si dintr-o data in economia noastra mirosul de ciment aproape ca disparuse, iar mirosul banilor isi pierduse consistenta.

Iata insa ca, in 2010, desi inca n-am scapat de recesiune, in banci incepe iar sa capete consistenta mirosul banilor. Necazul este ca nici companiile, nici populatia nu-i pot lua pe toti. Din doua motive: fie n-au destule bonitati, fie costul ridicat al creditului este descurajant. In joc mai e si problema increderii, capital care se restabileste foarte greu.

Veti intelege mai bine acest paradox imaginandu-va o masa mare, pe care se afla o paine de asemenea mare, abia scoasa din cuptor: fierbinte, rumena si cu miros imbietor. Iar in jurul mesei, emotionati, oameni carora le este foame. Acesti oameni afla, socati, ca nu toata painea poate fi impartita. Caci sunt inca in refacere, dupa o boala lunga, iar regimul lor alimentar e inca sever. O buna parte din paine e surplus - acel "surplus de lichiditate" din banci, ce face obiectul atator dezbateri si atator confruntari - care insa este pusa la pastrare. Cat despre partea ramasa, e cert ca nu va fi nicidecum impartita in bucati egale, ca sa apuce fiecare. Dimpotriva, impartirea va fi facuta dupa regulile pietei.