AVANPREMIERA/ Cronicile Wardstone. Volumul 7 – Cosmarul vraciului

Actiunea din povestile cu vrajitoare ale Vraciului se petrece in inima intunecata si bantuita de cosmaruri a Comitatului (Lancashire). Rapa fictiva a Vrajitoarei, aflata in apropierea descurajantului Deal Pendle, apare in trei dintre povesti, pe langa alte locuri familiare cititorilor seriei: Chipenden (Chipping), Caster (Lancaster), Staumin (Stalmine) si sumbra Mlastina Anglezarke.

Cartile din seria "Cronicile Wardstone" de Joseph Delaney s-au vandut in peste 2.000.000 de exemplare (60.000 in Romania); au fost traduse in peste 26 de limbi; filmul se afla in productie la Warner Bros.

Joseph Delaney este un fost profesor de engleza care locuieste in Lancashire, Marea Britanie. Casa lui se afla in inima teritoriului duhurilor, iar in satul sau salasluieste un duh rau, numit Cel-care-iti-bate-la-usa.

Traducere de Ioana Avadanei.

Alice si Sorbitorul-de-creiere

Prima noapte petrecuta in coliba ei a fost cea mai rea. Lizzie a inceput prin a mi-o arata pe cotoroanta care o slujea. Batrana statea afara, in fata usii de la intrare, sprijinindu-se cu spatele de pervazul ferestrei, si nu parea deloc prietenoasa.

Nu era doar batrana, ci si mare si urata, cu parul lung, cenusiu atarnandu-i pana aproape de talie. Purta un sort murdar, iar manecile scurte dezvaluiau vederii brate mari, musculoase si paroase, mai degraba de barbat. Nu mi-a placut deloc cum arata. M-a pironit pur si simplu cu privirea - nu a scos niciun cuvant.

- Numele ei este Tusa Nuckle si e o slujitoare foarte utila, mi-a zis Lizzie. Singura problema e ca nu poate iesi afara in timpul zilei. Asa ca ziua doarme. Insa e buna la ridicatul ceaunelor mari de fier si la supravegherea fetelor neascultatoare. Mai bine faci cum ti se spune, fato. Va fi cu ochii pe tine.

Imediat ce am intrat, m-a inchis intr-o camera fara nicio fereastra. Nu de multe ori in viata mea am fost atat de infricosata. Era atat de intuneric, incat nu-mi vedeam mainile daca le ridicam in fata ochilor. Era si o miasma nu tocmai placuta. Ceva murise acolo recent. Nu eram sigura daca un animal sau un om - poate ceva intre. Dar isi daduse ultima suflare incet si cu mare suferinta. Nu mi-a luat prea mult sa adulmec asta.

Adulmecatul e un dar. Asa m-am nascut. Intotdeauna am putut sa o fac. Dar atunci nu stiam ca puteai fi pregatit in asa fel incat sa devina un simt puternic, aproape la fel de util ca ochii din cap. Asta a fost prima lectie pe care mi-a predat-o Lizzie. M-a tarat afara din camera aceea intunecata si imputita cu mult inainte de rasarit. Afara ardeau trei focuri mici, iar deasupra fiecaruia se afla cate un ceaun de fier negru, bolborosind, cu un capac de lemn deasupra.

- Ei bine, fato, a zis Lizzie, din nou cu ranjetul acela pe chip, sa vedem cat de puternice iti sunt harurile. Intr-unul din ceaunele astea se afla micul tau dejun. Gaseste-l si vei manca pe saturate. Alege capacul gresit si vei manca oricum ce se afla inauntru. Altminteri te mananc eu pe tine!

Dupa furtuna, aerul era mult mai racoros si, tremurand de frig si de frica, am privit multa vreme cele trei ceaune, urmarind capacele cum tresareau si se smuceau pe masura ce apa clocotea si ieseau aburi. In cele din urma, Lizzie si-a pierdut rabdarea si m-a strans tare de umar, impingandu-ma aproape de ceaunul din stanga.

- Da-i bataie, fato, daca stii ce-i bine pentru tine!

Mi-era teama de Lizzie si ma durea umarul, fiindca unghiile ei ascutite imi intrau adanc in carne, ca si cum imi cautau oasele, asa ca am facut ce a spus. Am adulmecat de trei ori.

Nu mirosea bine. Ceva colcaia acolo, eram sigura; ceva viu, care ar fi trebuit sa fie mort; ceva subtire si delicat, dar care tot se mai misca in apa aceea clocotinda, cu bulbuci.

Lizzie m-a tarat in fata ceaunului din mijloc. Am adulmecat din nou de trei ori si nu mi-a placut ce era nici inauntrul astuia. Era ceva moale si umed. Ceva care crescuse odata in pamant - dar eram sigura ca nu era de mancat. O imbucatura din ceea ce se afla inauntru ar fi dat sangele in clocot, ar fi umflat ochii in cap si i-ar fi facut sa iasa din orbite. Nu voiam sa mananc din asta mai mult decat din ceea ce se afla in prima oala.

In al treilea ceaun era un iepure - bucati de carne frageda, delicioasa, care se topeau de pe os si erau aproape gata de mancat. O adulmecare si am fost sigura.

- Asta, am spus. Am sa mananc iepure la micul dejun. Am ridicat capacul ca sa dovedesc ca aveam dreptate.

- Asta a fost destul de simplu, fato, dar ai dreptate - in dimineata asta o sa-ti placa micul dejun, a zis Lizzie. Acum sa vedem ce se gaseste in ceaunul din mijloc. Ce crezi ca e acolo?

- Ceva otravitor. O gura sa iei si mori pe loc.

- Dar ce fel de otrava? a intrebat Lizzie. Poti sa-mi spui care-s ingredientele?

Am clatinat din cap si am adulmecat din nou.

- Poate ciuperci otravitoare… nu sunt sigura.

- Salta capacul si arunca o privire!

Am pus capacul la loc pe ceaunul cu micul dejun si l-am ridicat pe cel aflat pe ceaunul din mijloc. Am facut imediat un pas inapoi. Nu voiam sa inspir aburul acela otravitor. Bucatele de ciuperci se agitau in apa care fierbea.

- Inauntru sunt noua soiuri diferite de ciuperci otravitoare, mi-a zis Lizzie. Pana la sfarsitul lunii, din doar trei adulmecari le vei recunoaste pe toate dupa nume. Te asteapta multa treaba, fetito, dar darul pe care-l ai e puternic. Trebuie doar dezvoltat, atata tot. Acum incearca al treilea capac…

Ceaunul asta m-a speriat de-a binelea. Ce zacea acolo inauntru? Ce putea supravietui in apa clocotinda? Cum eu ezitam, Lizzie si-a infipt si mai adanc unghiile in umarul meu, ranindu-ma atat de tare, incat, in pofida fricii, am intins mana dupa capac.

In timp ce-l ridicam incet, Lizzie mi-a dat drumul si eu am facut un pas inapoi. A fost cel mai mare soc din viata mea. Aproape am facut pe mine. O fata mica si plina de rautate ma privea dinauntrul ceaunului. Capul creaturii era chiar deasupra apei clocotinde, dar nu i-am putut vedea trupul. Deodata, a sarit drept spre fata mea. Am scapat capacul si m-am ferit.

A trecut chiar pe deasupra capului meu. M-am intors si am vazut ca aterizase pe pieptul lui Lizzie, capul hidos cuibarindu-i-se la gat. Creatura era cuprinsa de spasme si si-a scobit drum pe sub rochia lui Lizzie, ascunzandu-se.

- ~sta e Batranul Spig, familiarul meu, a zis Lizzie cu un zambet afectuos. El e ochii, nasul si urechile mele. Batranului Spig nu-i prea scapa multe. Asa ca fa ce ti se spune, fato, pentru ca el oricum te va dibui. Si, odata ce-mi spune mie, vei da de necaz. Si-ai sa inveti ce inseamna durerea…

Atunci l-am vazut prima oara pe familiarul lui Lizzie. Lizzie era de fapt o vrajitoare care folosea magia de oase, dar avea nevoie de Batranul Spig si-l pastrase. Era inspaimantator si, de prima data cand am dat cu ochii de el, am stiut ca-mi va aduce necazuri.

Fragment din volumul in curs de aparitie la Editura Corint Junior. Traducere de Ioana Avadanei.