INTERVIU/ Cornel Todea: „Lumea poveştilor este singura in măsură să ne inarmeze cu un instrument de apărare impotriva agresiunilor”
Autor:
Stelian Turlea
14.04.2010
Născut in 1935 la Cluj, Cornel Todea este unul
dintre cei mai activi oameni de cultură români: a regizat un număr
impresionant de spectacole de teatru, dar şi filme artistice şi
documentare, emisiuni muzicale, talkshow-uri televizate. Este
directorul unui teatru, a colaborat cu aproape toate teatrele din
ţară, a organizat nenumărate festivaluri de teatru etc. etc. De la
această realitate porneşte interviul nostru.
- Zeci de piese puse in scena
la principalele teatre din Bucuresti si din tara, zeci, mai degraba
sute de spectacole de televiziune de tot felul (teatru, emisiuni
muzicale, diverstisment), sute de talkshow-uri, un numar de filme,
nenumarate piese de teatru pentru copii.
Exista vreun gen de
spectacol pe care sa nu-l fi abordat?
- Statistic aveti
dreptate: Statistic, stau bine. Dar artistic? Intrebarea
dumneavoastră "Există vreun gen de spectacol pe care să nu-l fi
abordat?" mă scuteşte să răspund la intrebarea mea. Răspunsul la
intrebarea pe care mi-aţi adresat-o: am făcut de la spectacole cu
un interpret la spectacole cu mai mult de zece mii de interpreţi,
teatru, tv, film, radio, operă, dar am ratat şansa de a face
spectacole de circ. Şi recunosc că seducţia pe care acest gen o
poate exercita este uriaşă. Circul este un spectacol cu o tradiţie
milenară, cu succesul asigurat de libertatea invenţiei şi de
varieteatea nesfârşită de soluţii. Un spectacol al cărui farmec
este sporit de prezenţa in distribuţie a partenerilor din regnul
animal, sinceri, autentici, surprinzători. Dar, dacă stau să mă
gândesc bine, spectacolul de circ nu a avut de păgubit. Absenţa mea
a fost suplinită cu generozitate de lumea politică. Ce formidabil
circ, oferit zilnic. Cu ce trupă! Cu ce menajerie! Şi cu ce poftă
de joc. Nu poftă, bulimie. Bulimia, o maladie străveche. Originea
grecească a acestui cuvânt - βουλιμία (boulīmia: foame
nesăţioasă), cuvânt compus din βους (bous), bou +
λιμός (līmos), foame - vine să demonstreze vechimea
bolii.
Am de reproşat circului despre
care vă vorbesc lipsa de fantezie, de inventivitate. Un spectacol
valoros are darul să te surprindă. Să te uimească.
Nu-l poţi anticipa. Este
irepetabil, inconfundabil, unic. Cel oferit zilnic este extrem de
lipsit de originalitate. Ai permanent senzaţia de déjà vu. Te cam
saturi. Ai vrea o noua distribuţie. Si dacă se poate şi un scenariu
imbunătăţit. Uneori imi zic: "Poate că n-ar strica să participi şi
tu, dacă ai variante…"
- Se confunda cumva
activitatea dvs. din ultimele decenii cu cea a teatrului pentru
copii sau e doar o impresie?
- Ce intrebare! Ce
unitate de măsură pentru timp aţi ales! Deceniul! Având trei
sferturi de secol de existenţă, măsura in decenii este
firească!
Statistic vorbind, aveţi din nou
dreptate. Teatrul pentru Copii a reprezentat cea mai intensă şi mai
constantă motivaţie pentru activitatea mea. Dar tot in această
perioadă am descoperit plăcerea interviului, la nou-născuta Tele
7ABC făcând săptămânal un talk showbotezat "AS SHOW". Fericit
prilej pentru mine să intâlnesc săptămână de săptămână personaje
fascinante din lumea românească de valori. O lume uimitoare in
planul ideilor şi exemplară in plan social prin discreţie şi
modestie. Am continuat să fac teatru-tv, cât timp s-a mai fabricat
acest produs la TVR ("Invitatie la Castel" de Jean Anouilh,
"Negustorii ambulanţi" de M. Schisqal, 1996, "Trei Surori"de A.P.
Cehov), am fost moderator la emisiunea "7 Arte" la TVR, şi, ca o
probă de consecvenţă a incapacităţii mele de a mă dedica unei
singure activităţi, moderator ani buni de zile la Radio România
Cultural al emisiunii "Cafeneaua Literar-Artistică". Să mai
amintesc de directoratul de mai bine de un deceniu al Galei
Tânărului Actor? Sau de munca la catedra de regie de teatru a UNATC
sau la cea de actorie a Universităţii Hyperion?
- Cat de special este
publicul format din copii?
- Fără indoială este cel mai
sincer, mai participativ, mai generos. Solidar cu personajele
putătoare de mesaje etice şi morale valoroase, intolerant cu
minciuna, răutatea, nedreptatea. Ciudat cum, ajuns la maturitate,
copilul, acest formidabil partener al eroilor, se contaminează de
tarele pe care le-au detestat in copilărie. Dar Teatrul Ion Creangă
are imensa bucurie de a trăi in compania acestei lumi a
entuziasmului şi a increderii in adevăr, lumea publicului format
din copii. Lumea care la sfârşitul fiecărui spectacol invadează
scena pentru a oferi flori eroilor pe care ii indrăgeşte şi pentru
a refuza să dea această suavă recompensă "răilor" din
spectacol.
- Activitatea dvs. ca regizor
a fost dublata de responsabilitatea de director. Cum ati reusit sa
supravietuiti cu aceasta suprapunere stresanta?
- Nu cred că un director are
dreptul să se plângă de stresul acestei activităţi. Nu te
constrânge nimeni din afară să fii director. Adevărat, nu e uşor.
Eşti un servitor... O slugă la doi stăpâni: unul deseori extrem de
tolerant şi de inţelept, compus din actorii, tehnicienii de la
scenă sau de la atelierele teatrului, funcţionarii de la
administraţia instituţiei; celălalt, fidelul şi fascinantul public
al teatrului nostru - copiii, insoţiţi de părinţi, rude sau de
profesori -, care vine la teatru ca la o sărbătoare. Să fii
director este o şansă extraordinară. O mare sursă de bucurii, dacă
proiectele de pe hârtii, pline de cifre şi de argumente teoretice,
devin spectacole, turnee, participări la festivaluri. Gestionarea
unui teatru nu se desfăşoară ca un zbor avântat in lumea viselor,
dezlănţuit de fantezia dramaturgilor, susţinut de principii ale
esteticii teatrale şi propulsat de inventivitatea ta managerială.
Zborul este ghidat, ca să nu spun frânat, de regulamente şi de
legi, de ougeuri, de haşgeuri, de hotărâri ale cegeului municipal,
făcute, nu o dată, parcă impotriva lui. Ca să răzbeşti n-ai nevoie
să fii doctor in management, ci in slalom prin viitura de
reglementări ce apar cu o dinamică uluitoare şi se schimbă cu o
vioiciune ameţitoare.
- Ce se intampla cu sala din
Piata Amzei? Se va mai intoarce acolo Teatrul Ion
Creanga?
- Sunt mândru de increderea pe
care mi-o acordaţi socotindu-mă un fortune teller, mai pe româneşte
zis, ghicitor-prezicător. M-ar bucura să ştiu ce se intâmplă. Tot
ce ştiu e că: S-a intâmplat ca, in Bucureşti, să se modernizeze
după 1989 doar 4 săli de teatru subvenţionate de Primăria
Municipiului.
S-a intâmplat ca una dintre cele
4 săli de teatru din Bucureşti modernizată, climatizată, dotată cu
tehnică de ultimă generaţie să fie Sala Amzei a Teatrului pentru
Copii Ion Creangă. Se intâmplă ca primarul Sectorului 1, mare
neiubitor de teatru, să vrea să consolideze clădirea din Piaţa
Amzei, in care se află Sala de Spectacole a Teatrului. Teatrul
ocupă şi administrează 39% din spaţiu. Primăria de sector
administrează restul de 61%. Primarul de sector a decis, desigur
conform LJ (legilor junglei), unde cel mai tare şi mai mare decide:
se consolidează clădirea. Fără a discuta cu celălalt locatar,
Teatrul Ion Creangă, fără a-l preveni, fără a face cel mai mic
efort pentru a găsi soluţii de salvare a investiţiei făcute in sala
de spectacole. Cert, consolidarea era necesară. Tot atât de cert
este se puteau găsi soluţii de intervenţie cu minime pagube pentru
sala de teatru. Dar, intr-un dispreţ total al primarului de sector
pentru teatrul dedicat copiilor Capitalei, din cocheta şi
ospitaliera Sală Amzei nu a mai rămas decât amintirea. Cu nu mai
mult de doi ani in urmă, un juriu internaţional, la incheierea
celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru
pentru Copii "100, 1.000, 1.000.000 de Poveşti" organizat de
teatrul nostru in Sala Amzei, acorda o diplomă municipalităţii.
Bucureştiul era declarat, şi din pricina existenţei acestei sălii,
"Oraş European al Teatrului pentru Copii". Ce să zic? "Adio, Sală"?
Este de neconceput asemenea despărţire. Dar de neconceput e şi câte
lucruri de neconceput pot exista.
- Sunteti un om la curent cu
tot ce apare nou in lume, nu va temeti de internet, aveti si un
blog, fireste, despre teatru. Credeti ca internetul poate ajuta
lumea teatrului?
- Nu. Nu sunt la curent. Aş vrea
eu… Din această perspectivă aveţi o imagine prea bună despre mine.
Dar, e drept, de internet nu mă tem. Sunt dator vândut
internetului. Internetul are puterea supranaturală de a te face
ubicuu. Internetul: un prieten fidel, disponibil la orice oră,
oriunde (aproape…). La dispoziţa ta pentru informaţii, relaţii,
conversaţii, plăţi de dări, cumpărări, vânzări, rezervări, cinema,
muzică, pictură, timp probabil, horoscop… Neobosit sprijin pentru
toţi, imens ajutor şi pentru lumea teatrului.
- In lumea ultramaterialista
si computerizata de azi, mai are loc povestea? Care e rolul
ei?
- "Suntem făcuţi din plămada din
care sunt făcute visele…". Lumea computerizată nu va putea schimba
această esenţă a fiinţei noastre. Am convingerea că lumea
poveştilor este singura in măsură să ne inarmeze cu o armă de
apărare faţă de toate agresiunile: incredere in triumful final al
adevărului, al binelui. Astfel inarmat poţi traversa plin de
speranţă momente de restrişte. Şi, de cele mai multe ori, te
salvezi!
- Aveti un simt al umorului
foarte dezvoltat, ati si recunoscut-o de multe ori. Ne lipseste
cumva umorul in perioada de criza?
- Mă măguleşte aprecierea
duneavoastră privind zestrea mea la capitolul umor. Nu ţin minte să
fi recunoscut vreodata posesia acestui simţ. Umorul este un refugiu
excelent din faţa deznădejdii. A spus-o inaintea mea cunoscutul
scenarist TV Christopher Fry. (A apucat s-o facă fiindcă mi-a
precedat cu un sfert de secol apariţia pe Pământ. Dar imi vine să
cred că am gândit-o inaintea lui!) Mă intrebaţi dacă "ne lipseşte
cumva umorul in perioadă de criză". Cum să ne lipsească umorul,
când el se naşte tocmai in situaţii de criză, ca o expresie a
neputinţei de rezolvare a ei sau, ca o replică la tentativele de
rezolvare, cu soluţii de mai mare hazul... Nu umorul ne lipseşte.
Vă asigur că ne aşteptă o perioadă de inflorire a lui, pe măsura
creşterii crizei. Avem o deosebită artă de a face, cu farmec, "haz
de necaz". Şi cu asta "ne-am scos". Nu din criză. Din ea se iese cu
luciditate, fermitate, consecvenţă, competenţă, voinţă, spirit de
sacrificiu… Condiţii multe şi complicate. Hazu' de necaz e mai
simplu, cu mult.
- Cum reusiti sa strangeti in
jurul dvs. atatia actori, tineri mai ales si sa-i
motivati?
- Eu cred că lumea tânara
trebuie să-şi asume singură destinul. Talentul in accepţiunea mea
presupune şi această dimensiune, a exerciţiului şi a confruntării.
Incerc de ani de zile atât la UNITER, prin Gala Tânărului Actor -
Hop, cât şi prin programul Teatrului Ion Creangă să ofer un spaţiu
pentru asemenea confruntări. Cei curajoşi, acceptă
provocarea.
- Care ar fi sfatul pe care
l-ati da tinerilor?
- Să nu imbătrânească
niciodată.
- Sentimentul meu, care poate
al multora, este ca sunteti atat de prins/captivat de tot ceea ce
faceti, incat nici nu terminati bine un proiect si incepeti altul,
intr-o frenezie fara sfarsit. Ce pregatiti acum?
- Acum pregătesc mulţumirile pe
care să vi le transmit pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o de a
răspunde la intrebări.
STELIAN TURLEA (n. 1946) a
urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti,
a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista
"Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi
ziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al
departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV,
din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este
autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru
copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul
Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru
copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),
Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost
nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura
pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.