kika ar putea angaja pana la 400 de oameni anul viitor

Autor: Ioana David 18.04.2010

Retailerul austriac de mobila kika, care opereaza un magazin in zona de vest a Capitalei si care anul trecut a avut vanzari de 16 mil. euro, ar putea investi anul viitor peste 60 mil. euro in deschiderea a doua unitati la Constanta si Bucuresti.

"Este probabil ca cele doua magazine sa fie deschise in 2011. Primul deschis va fi cel din Constanta. Investitiile intr-un magazin vor fi de 30-35 de milioane de euro, fonduri care vor fi sustinute din resurse proprii", a spus Lars Lund, country manager al kika Romania intr-un interviu acordat ZF.

Lund, 42 de ani, a preluat conducerea magazinului in decembrie 2009, iar anterior a lucrat in cadrul retelei de francize a kika din 2006. Pentru deschiderea primului magazin kika, compania a angajat pana in 200 de oameni, cifra care s-ar putea pastra si in cazul urmatoarelor unitati.

"In aproximativ trei-patru luni de la momentul primirii aprobarilor si a aprobarii planului de afaceri vom inecepe si angajarile. Negocierile pentru compania care va construi magazinul sunt derulate de firma noastra care realizeaza acest lucru centralizat", a adaugat Lund.

Magazinul kika a avut in 2009, primul an de operare pe piata locala, o cifra de afaceri de aproximativ 16 mil. euro, iar pentru 2010 a fost bugetata o crestere. In legatura cu aceste rezultate, Lund a spus ca "pentru situatia in care suntem si pentru rezultatele la care ne aflam, magazinul merge bine, insa vrem rezultate mai bune".

Cititi in ZF de maine un articol despre planurile kika