Brokerii: Se vor accentua corectiile Bursei, dar nu vor fi foarte pronuntate

Autor: Vlad Anastasiu 19.04.2010

Bursa de la Bucuresti a inchis ieri in scadere, pe o volatilitate mult mai ridicata decat media ultimelor doua saptamani, cea mai mare corectie la nivel de indici fiind peste 2,5%, si a fost inregistrata de indicele BET-FI, sub care sunt grupate societatile de servicii financiare. Principalul indice al pietei, BET, a coborat cu 2%, sub pragul suport de 6.000 de puncte.

"Corectiile de astazi (ieri - n. a.) sunt date de iesirile si marcarile de profit din partea investitorilor si nu sunt semnale pentru inceperea unor corectii de amploare. In conditiile in care sunt mai bine de 13 luni in care Bursa a crescut aproape incontinuu, este ceva absolut normal sa vedem si corectii", a declarat Ovidiu Serdean, broker in cadrul societatii de intermediere IFB Finwest.

Societatile financiare au inregistrat ieri printre cele mai mari corectii dintre titlurile lichide din piata, cea mai mare scadere la aceasta categorie fiind inregistrata de titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1), care au coborat cu aproape 3,1%. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au pierdut aproape 2,6% fata de cotatia de vineri, insa au inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de peste 10,1 mil. lei.

Tot in sectorul financiar, titlurile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au coborat cu 1,9% si respectiv 1,3% fata de referinta.

"Vom vedea o volatilitate ceva mai mare in urmatoarele doua-trei sedinte, dar odata piata coborata la nivelurile suport date de investitori, acestia vor reintra la cumparare. In plus, nu cred ca sunt motive de scadere pronuntata intrucat piata are sustinere, pe de o parte de pietele externe care se pastreaza pe maxime si de desfasurarile AGA, pe fondul intrarii investitorilor la cumparare pana in data de inregistrare pentru acordarea de dividende", a mai spus Serdean.

Valoarea transferurilor din sedinta de ieri pe piata principala de actiuni s-a ridicat la peste 8,8 mil. euro, peste media ultimelor doua saptamani, insa rulajul total s-a cifrat la peste 25,8 mil. euro, diferenta fiind data de transferurile pe piata de obligatiuni.

Titlurile societatilor din sectorul energetic au inregistrat corectii ceva mai mici decat companiile din sectorul financiar, cea mai mare scadere din sector fiind inregistrata de titlurile Transgaz (TGN), de 2,9% fata de referinta. Actiunile Transelectrica (TEL) au reusit chiar sa inchida pe plus sedinta de ieri, actiunile societatii nationale de transport de energie electrica urcand cu 1,4% peste cotatia de vineri. Titlurile companiei petroliere OMV Petrom (SNP) au coborat si ele cu aproape 2% fata de cotatia de vineri.

Titlurile Aerostar Bacau (ARS) si Mecanica Fina Ceahlau (MECF) au inregistrat cele mai mari scaderi din sedinta de ieri, de 14,6% si respectiv 12% fata de referinta.

"Pe extern scaderile nu au fost atat de mari ca la noi, inregistrand corectii de pana la 1%. Situatia de pe extern ma duce cu gandul ca nu este panica in piata, ci doar se marcheaza profit. In orice caz ma astept ca odata ce piata va scadea la nivelurile suport date de investitori, acestia sa revina la cumparare", a incheiat Serdean.

Principalele piete externe inregistrau ieri spre inchidere corectii de pana la 1%, cea mai mare scadere fiind consemnata de indicatorul francez CAC 40, care cobora cu aproape 0,7%.

De urmarit astazi