Un reactor al centralei de la Cernavoda se opreste o luna

Autor: Roxana Petrescu 20.04.2010

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavoda nu va mai functiona timp de circa o luna in perioada mai - iunie cand va avea loc oprirea planificata a reactorului. In aceasta perioada, vor fi efectuate mai multe lucrari de inspectie. Centrala nucleara de la Cernavoda a asigurat anul trecut circa 20% din necesarul de consum la nivel local, astfel ca oprirea unei unitati va reduce la jumatate aportul de energie nucleara, una foarte ieftina, pe care il va avea in asigurarea necesarului de energie. In perioadele de oprire ale centralei de la Cernavoda, preturile la energie tind sa creasca mult, producatorii termo, care au o energie mai scumpa, profitand de ocazia de a suplini golul produs prin iesirea unui reactor din piata. "La fiecare doi ani, avem astfel de opriri planificate. Este greu de estimat la cat vor ajunge lucrarile programate, dar acestea fac parte din contractul de opt ani pe care l-am semnat cu General Electric, a carui valoare este de 146 de milioane de dolari. Oprirea nu va fi mai mare de o luna", a declarat Pompiliu Budulan, directorul general al Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavoda.