SERIAL ISTORIC/ Carol al II-lea şi Camarila regală (I). Prinţul Carol işi trădează ţara
Autor:
Petre Turlea
21.04.2010
Conform unei definiţii
clasice, camarila reprezintă un grup de favoriţi ai unui rege sau
ai unui şef de stat care influenţează din interese personale actele
suveranului şi treburile statului. Pentru România, putem vorbi de
existenţa unei camarile regale in timpul regilor Ferdinand, Carol
al II-lea şi Mihai. Opinia publică românească, insă, cantonează
ideea de camarilă doar in timpul domniei lui Carol al II-lea,
motivul fiind rolul major, uneori determinant, in evoluţia
României, avut de favoriţii acestui rege.
Prioritar nu interesează
relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu, ci influenţa pe care Elena
Lupescu şi anturajul ei au avut-o asupra evoluţiei României.
Pe
măsura indepărtării in timp a perioadei interbelice, imaginea unei
societăţi româneşti conduse in fapt, din umbră, de amanta regelui
Carol al II-lea pare tot mai stranie. Şi, totuşi, imaginea este
reală. Petru o gândire lucidă, este aproape de neinţeles cum in
România atâtea energii s-au consumat in jurul Camarilei regale
conduse de Elena Lupescu; cum a reuşit aceasta să se menţină timp
de 10 ani in postura de factor determinant al aducerii la Putere a
unor oameni politici sau a altora, de indepărtare a unora sau a
altora; cum a reuşit să reziste unei opinii publice care-i era tot
mai ostilă. Trebuie avute in vedere pentru răspunsurile la aceste
intrebări, atât majorele defecte de caracter ale lui Carol,
inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şi complicităţile
interesate din lumea politică şi economică a României, uneori
impulsionate de factori externi. Este evident că, privită la scara
ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarilei regale in frunte
cu Elena Lupescu este un moment ruşinos. Cu atât mai mult trebuie
larg cunoscut, in amănunţime, ca să nu se mai
repete.
Aflat la Paris, in exilul pe
care şi-l alesese in 1925, prinţul Carol a fost decăzut din
calitatea de principe moştenitor prin Actul din 4 ianuarie 1926.
Astfel, la moartea regelui Ferdinand, in iulie 1927, nu a putut să
se urce pe Tronul pe care-l râvnea. In locul său a fost incoronat
Mihai, deşi avea numai 6 ani. De aici inainte, Carol a incercat pe
toate căile să ajungă rege, impulsionat şi de un anturaj format din
aventurieri şi escroci, condus de amanta sa, Elena Lupescu; anturaj
care, in 1930, după restauraţie, se va transforma in Camarila
regală. Cea mai importantă incercare a fost in mai 1928; fără
succes.
In tentativa lui Carol şi a
anturajului său din mai 1928 - dejucată prin intervenţia fermă a
Guvernului britanic, care a blocat la sol avioanele ce trebuiau
să-l aducă pe Carol in ţară - cea mai periculoasă pentru România a
fost legătura cu Ungaria. Reacţia energică a Guvernului britanic
fusesese determinată şi de posibilitatea ca, prin acţiunea
prinţului, să se declanşeze tulburări in Europa Centrală, unde
existau puternice aspiraţii revizioniste aşteptând un prilej pentru
a se manifesta deschis; implicarea Ungariei in aventura carlistă
demonstra teza. Presa britanică a văzut şi ea pericolul, şi a
reacţionat. "Morning Post" aprecia că prinţul "şi-a pierdut complet
reputaţia. Oricare ar fi imprejurările acestei afaceri, e sigur că
instigatorii sunt agenţi unguri, fără simpatie pentru România.
Chestiunea revizuirii Tratatului de la Trianon ar contraria
vederile orcărui partid politic din România". "Times" sublinia şi
el greşeala majoră a lui Carol, incercarea de a reveni la Tron cu
sprijinul Ungariei, căreia i-a făcut promisiunea de a-i ceda din
teritoriul României.
Primele ziare europene care au
lansat teza legăturii lui Carol cu Ungaria au fost cele din
Cehoslovacia, care anunţau in spatele complotului "mâna lui
Rothermere", cunoscut susţinător al revizuirii Tratatului de la
Trianon şi al refacerii Ungariei Mari. Ziaristul Datley Heathert -
care-l ajutase pe Carol - era in slujba lordului, "a campaniei de
instigare a acestuia". Preluând ideea, "Viitorul" concluziona:
"Eşecul nebuneştei aventuri se indreaptă deopotrivă in contra
rothermerismului, care are astăzi prilejul să sfârşească mai
scandalos decât şi-ar fi putut inchipui cineva." Fapt neobişnuit,
in condamnarea aventurii lui Carol şi a implicării Ungariei s-a
antrenat şi regele Marii Britanii, George al V-lea. Intr-o
intrevedere cu Eduard Benes, ministru cehoslovac aflat in vizită la
Londra, regele il critica pe Carol: "Este condamnabil, condamnabil!
Deşi imi este rudă, imi pare bine că Guvernul meu a fost ferm şi
l-a invitat să părăsească Marea Britanie fără intârziere". La
Foreing Office, reprezentantul diplomatic al Ungariei "a fost
chemat şi i s-a tras o bună săpuneală pentru amestecul in aventură"
- se raporta la Bucureşti de către diplomatul român de la Legaţia
din Londra, D.N. Ciotori. Acesta credea, totuşi, că autorităţile
britanice il vor acoperi pe lordul Rothermere, "pentru a-l obliga,
pe de o parte, iar, pe de alta, pentru a nu compromite presa
britanică", lordul fiind propietar al mai multor ziare. Ziarele
franceze salutau faptul că Guvernul Baldwin nu inţelegea să
incurajeze pe aceia care doreau revizuirea Tratatului de la
Trianon. Aceleaşi ziare franceze, oarecum neutre faţă de luptele
politice interne din România, subliniau că in politica externă
"nici Vaida, nici Maniu nu vor altceva decât ceea ce voiesc
Brătianu şi Titulescu". "In România nu există partid carlist şi in
ceea ce priveşte unitatea naţională domneşte acolo un acord
desăvârşit, dovadă chestiunea optanţilor unguri şi insăşi alegerea
Albei Iulii ca loc al unei intruniri politice, a acelei Albe Iulii
care este simbolul unităţii României". Şi, la fel ca-n presa
britanică, i se aduceau critici aspre lui Carol. In "Echo de Paris"
o făcea cunoscutul ziarist Pertinax. "L'Intrasigent" scria: "Faptul
de a-l vedea pe Carol pactizând cu ungurii, in vederea unei
restaurări, il compromite in ochii tuturor patrioţilor români".
Aceeaşi condamnare in "La Liberté" şi "Petit Parisien" - care
afirmau că prinţul a făcut jocul revizioniştilor unguri. Incercarea
carliştilor de la Londra era etichetată peste tot drept o
"agresiune a Budapestei". Asupra legăturii dintre tentativa lui
Carol şi aspiraţiile teritoriale ale Ungariei, cel mai insistent se
apleca Leon Bailoy, in "L'intransigent": "Eşecul umilitor al
ex-prinţului descalifică pe om arătându-l cu totul nepregătit
pentru meşteşugul greu de rege. Carol a fost uşor indus in eroare
de emisarii unguri şi de către prietenii acestora din Londra. Se
vede acum că el se obliga să ajute cu tot dinadinsul Ungaria in
campania ei de dezagregare dusă in contra Europei Centrale, a micii
Antante şi a tratatelor de pace in vigoare. Nimeni nu se poate opri
de a crede că cei de la Budapesta nu ar fi incercat o agresiune in
contra României, profitând de tulburările create in această ţară
prin debarcarea neaşteptată a prinţului Carol, care ar fi coincis
tocmai cu Congresul de la Alba Iulia". Guvernul Baldwin era lăudat
pentru clarviziune: "A ştiut să dejoace acest plan, făcând incă o
dată operă de pace şi siguranţă in Europa, pentru menţinerea
tratatelor fără de care această pace nu ar putea să existe". Tot in
"L'Intransigent", Jaques Ancel relua şi el tema legăturii cu
campania revizionistă maghiară: "Printr-o aberaţie, pe care unii o
numesc trădare, dar care in fapt este mai curând datorată
ignoranţei şi slăbiciunii, ex-prinţul Carol s-a compromis in
tovărăşia acelor ziarişti englezi care au complotat impotriva
unităţii naţionale a României. Prinţul Carol e incojurat, ca in
totdeauna, de prietenii suspecte". "Le Journal", "Petit Parisien",
"Le Gaulois" - insistau şi ele pe ideea favorizării Ungariei prin
acţiunea prinţului Carol. "Le Gaulois" scria ferm: "Carol se
declară favorabil revizuirii tratatului de la Trianon. El ameninţă
pacea Europei Centrale". "Curentul" inregistra uimirea ziariştilor
francezi faţă de atitudinea lui Carol şi completa discreditare a
acestuia in ochii Poporului Român.
Aşadar, implicarea Budapestei
era subiectlul predilect al presei româneşti şi străine; dar era
acceptată ca o realitate şi de către unele guverne precum cel
britanic. In România, Siguranţa a atenţionat şi ea asupra acestei
implicări. Intr-un raport al Inspectoratului General de Poliţie şi
Siguranţă, Circumscripţia a VII-a Sibiu-Timişoara, din 4 iulie
1928, găsim o formulare in acest sens. Guvernul de la Budapesta
dorea in inţelegere cu toate partidele politice să-l aducă in ţară
şi să-l incoroneze ca rege al Ungariei pe prinţul Otto de Hasburg,
cel mai in vârstă fiu al fostului impărat al Austro-Ungariei, Carol
al IV-lea. Data fixată era 20 august. Concomitent, in primăvara lui
1928, a fost proiectată venirea in România a prinţului Carol,
venire care, dacă se realiza, i-ar fi impiedicat pe români să
intervină in Ungaria. Budapesta l-a asigurat pe Carol de tot
concursul, in schimbul recunoaşterii frontierelor Ungariei conform
hărţii lui Rothermere. Alarmantă era şi menţiunea că de aceste
proiecte ar fi avut cunoştinţă şi Eduard Benes, ministrul de
Externe al Cehoslovaciei, "care s-ar fi declarat indiferent". Pe
raport, Nicolae Titulescu, ministrul de Externe român, a scris:
"Telegramă urgentă lui Lahovary sministrul României la Budapestat,
Emandi sministrul României la Pragat, şi Filidor sministrul
României la Belgradt, pentru a verifica informaţia" - ceea ce
demonstra faptul că Guvernul României nu excludea veridicitatea
celor transmise. Ministerul Afacerilor Externe, in numele lui
Nicolae Titulescu, expediază celor trei diplomaţi telegramele
ordonate. Aveau unele deosebiri. De la Budapesta se cerea
verificarea proiectului incoronării lui Otto de Habsbourg şi a
inţelegerii cu Carol. De la Praga se cerea şi "care ar fi punctul
de vedere al Cehoslovaciei, in special ca membru al Micii
Inţelegeri. Mai căutaţi a afla şi dacă Benes era deja informat
despre aceasta". Lahovary a avut misiunea cea mai ingrată: nu putea
intreba direct autorităţile ungare şi de aceea a făcut investigaţii
in "cercurile diplomatice amice" din Budapesta, fără a afla ceva.
La Belgrad, Filidor l-a intrebat direct pe ministrul adjunct de
Externe iugoslav; nici acesta nu ştia ceva. Iar Emandi s-a adresat
lui Benes, care nu credea adevărată ştirea; a adăugat că "s-ar
bucura dacă Otto de Hasbourg sau Carol ar incerca aşa ceva, căci ar
fi o bună ocaziune ca chestiunea să se inchidă definitiv, cum s-a
intâmplat cu Carol de Hasbourg". Lahovary revine, intr-un lung
raport, pe 21 iulie 1928, dezminţind categoric informaţia dată de
siguranţă.
Dezminţirea, pe căi diplomatice,
a unui plan al Budapestei legat de tentativa lui Carol nu infirmă,
pe de o parte, dorinţa acestuia de a profita de momentul favorabil
şi nici, pe de alta, intenţia prinţului şi a anturajului său de a
atrage Ungaria chiar şi prin cedări teritoriale. Un ziar din
Budapesta, oficios al Guvernului maghiar, "8-orai Usjag", publica
un interviu cu Barbu Ionescu, cel care elaborase planul tentativei
de urcare a lui Carol pe tronul României. Acesta declara că prinţul
nu va interveni pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, dar "in
vederea obţinerii unei conlucrări intre România şi Ungaria, s-ar
putea acorda o mică rectificare de frontieră in favoarea Ungariei".
De altfel, nu toată lumea diplomatică românească era convinsă de
neimplicarea Budapestei in aventura carlistă din Marea Britanie.
C.M. Laptew, de la Legaţia Română din Londra, lăsa să se creadă că
el nu exclude implicarea; ca argument trimitea la Bucureşti, pe 15
mai 1928, un articol pe această temă din "Daily Express" (din 14
mai). La Minister, articolul a fost luat in serios; pe formularul
cu telegrama de la Londra s-a notat: "Se va trimite in copie
Inaltei Regenţe şi primului-ministru." Autorul articolului era
Maurice Lewis. "Rezultă clar - scria acesta - că ungurii au avut
cunoştinţă de cele ce se angajaseră la Londra şi că, dacă nu erau
chiar complici, acordaseră binevoitorul lor concurs la intreaga
acţiune, şi numai in ultimul moment, când s-a aflat că nu era nici
o şansă de reuşită, autorităţile ungare au intervenit pentru a
impiedica zborul unui avion din Budapesta spre frontiera română cu
manifeste aduse de Heathcote de la Londra". Maurice Lewis era
foarte bine informat, intrucât il insoţise pe Dudley Heathcote la
Budapesta. Ştia şi numele pilotului ce urma a fi folosit: căpitanul
francez Le Mesurier. Şi "Times" indica promisiunile lui Carol. Iar
in august 1928, insuşi Dudley Heathcote, intr-un interviu pentru
ziarele din Budapesta, recunoştea rolul Ungariei in aventura lui
Carol şi preciza cauzele eşecului.
Cum era de aşteptat, prea
guvernamentală din Bucureşti a insistat mai ales pe actul de
trădare reprezentat de promisiunile făcute de către Carol Ungariei;
in campanie s-a ilustrat in special "Viitorul". Totodată, era
folosită ocazia pentru a lovi in P.N.Ţ., obligând pe liderii
acestuia să se desolidarizeze ferm de Carol. Era menţionată ca o
dovadă a neimplicării naţional-ţărăniştilor insăşi Moţiunea
adoptată la Alba Iulia, in cadrul adunării populare convocate de
P.N.Ţ.; in moţiune se exprima categoric increderea in "actualul
factor constituţional" şi era susţinută "actuala ordine
constituţională". Moţiunea fusese redactată de Biroul P.N.Ţ. pe 3
mai, la Bucureşti, şi supusă aprobării Comitetului de direcţie al
partidului in noaptea de 5/6 mai; "prin urmare, imposibil de admis
că Moţiunea a căpătat textul cunoscut numai când s-a văzut că
prinţul Carol nu soseşte la Alba Iulia". Pe 6 mai, Iuliu Maniu
primea din partea directorului ziarului londonez "Daily Mail" o
telegramă, prin care era intrebat dacă zvonul, care circula in
străinătate, că P.N.Ţ. sprijină acţiunea lui Carol, este exact.
Maniu a dezminţit zvonul. In plus, era o "flagrantă distanţă" intre
acţiunile prinţului şi acţiunile naţional-ţărăniştilor care, la
Alba Iulia "au afirmat energic intangibilitatea frontierelor
României veşnic unite". Formula ultimă indica şi faptul că P.N.Ţ.
credea in ideea că prinţul Carol ar fi făcut promisiuni teritoriale
Ungariei. Pentru a incheia discuţia, liderii naţional-ţărănişti
anunţau că problema revenirii prinţului Carol "este definitiv
inchisă pentru toată lumea".
Carol a pus intotdeauna
interesele sale mai presus de cele ale ţării. A dovedit-o şi in
1928, când, pentru a urca pe Tronul României, a admis ajutorul
Ungariei, deşi aceasta dorea, in schimb, teritorii româneşti. Şi,
totuşi, Carol va ajunge rege al României; spre nefericirea
ei.
Din volumul cu acelaşi titlu, in curs de apariţie la editura Semne