BESTSELLER INTERNATIONAL/ Cei care vând timpul lui Dumnezeu

E atât de cunoscut, de prezent in dezbaterile de natură istorică, socială sau politică, atât de des citat in toate bibliografiile, incât pare că vine el insuşi tocmai din Evul Mediu. Jacques le Goff, unul dintre cei mai mari istoriografi şi medievişti ai secolului XX, pare istorie, deşi, iată, stă incă pe baricadele cercetării şi modifică prezentul inţelegerii noastre*. A debutat in 1956, cu o carte inconturnabilă, "Negustori şi bancheri in Evul Mediu" şi a jalonat a doua jumătate a veacului trecut cu volume monumentale precum "Civilizaţia in Occidentul medieval" (1964), "Pentru un alt Ev Mediu" (1977), "Naşterea Purgatoriului" (1981), "Imaginarul medieval" (1985), sau, in fine, "Un Ev Mediu in imagini" (2000). A dat un nou suflu investigaţiei privind mentalităţile şi antropologia Evului Mediu, a fost coordonator al voluminosului "Dictionnaire de la Nouvelle Histoire" şi a participat la redactarea primului său manual de istorie in 1964.

Când avea 85 de ani (in 2008), in plină criză a subprimelor, a fost intrebat de un vechi discipol şi editor al său, Laurent Theis, dacă banii au avut un rol asemănător in declanşarea crizelor din Evul Mediu. Le Goff s-a lansat intr-o explicaţie savantă, detaliată (şi, nu in ultimul rând, entuziastă) a fenomenului, iar conversaţia a devenit o carte, pe care, iată, tocmai a publicat-o. Eseul său incearcă să explice care a fost rolul banilor in economia, viaţa şi mentalităţile medievale, dar şi felul in care Biserica a apreciat şi a dictat atitudinea pe care creştinii trebuie s-o aibă in raport de bani. Banii, in Evul Mediu, explică el, nu aveau sensul actual, generalizant, de bogăţie. Termenul (l'argent) desemna metalul. Iar moneda (la monnaie), inainte să fie un instrument de schimb, măsura valoarea lucrurilor. In sistemul feudal, folosirea banilor este destul de restrânsă. Bunurile sunt distribuite sub formă de redevenţe in natură, aşa incât, până in secolul al XVIII-lea, moneda este mai degrabă rară. In conştiinţa omului medieval, bogăţia se evalua in pământuri, in oameni, in putere, iar nu in bani monetizaţi. Clivajul se produsese intre humiles şi potentes, iar nu (incă) intre săraci şi bogaţi (pauper/ dives). Imbogăţirea terestră, de altfel, nici nu putea fi concepută, iar cea mai izbutită investiţie era cea făcută in speranţa mântuirii, prin danie, milostenie, pomană. In scara valorilor vremii, "a da" este mai important decât "a primi", iar binefacerea e mai stimată decât profitul.

Le Goff incearcă să ne inlesnească, pas cu pas, inţelegerea conştiinţei acestui om medieval, "atât de ciudat şi de exotic", prin abordarea sistematică a două filoane: soarta banilor şi atitudinea creştinătăţii in faţa lor. Intr-o societate dominată de religie, de pildă, cămătarul este unul dintre păcătoşii cei mai sever condamnaţi de Biserică, nu doar din pricina lăcomiei. Pretinzând un profit, el devine vinovat că vinde timpul. Iar timpul nu-i aparţine decât lui Dumnezeu. Detaliu agravant: cămătarul câştigă bani fără să muncească. Completând, cu astfel de piese "de detaliu", un puzzle uriaş, Le Goff face o convingătoare panoramă de 360 de grade a lumii banilor din Evul de Mijloc, explicând nu doar felul in care au prosperat oraşele şi comerţul, in lipsa unui pieţe globale, ci şi rolul pe care banii l-au avut in constituirea statelor.