INTERVIU/ Razvan Voiculescu: „Tot ce fotografiez, inclusiv subiectul România, este cât se poate de real”
Autor:
Stelian Turlea
21.04.2010
Razvan Voiculescu a plecat din România la finele
deceniului opt, a absolvit Institutul de Arte Plastice din
Copenhaga, s-a specializat in grafic design si fotografie la
Colegiul de Arte Vizuale din New York, a avut explozitii personale
de fotografie la Copenhaga, Goteborg, paris. Revenit in tara, a
publicat mai multe albume pe teme diverse, cu un mare impact.
Aproape fiecare album a fost insotit de un scurtmetraj
multimedia.
- Ati plecat din
Romania in 1979, v-ati facut un nume, ati deschis expozitii in
strainatate, v-ati intors dupa 1990. Ce anume v-a
indemnat?
- M-am reintors in
1994, dupa ce patru ani am oscilat intre Franta si Romania, nefiind
hotarat unde sa raman. Indemnul? Dorinta de a deschide o scoala de
fotografie (vis neimplinit) si a trai din nou in propria tara, tara
care mi-ar fi oferit (si mi-a oferit) posibilitatea de a ma afla in
mijlocul schimbarilor dorite probabil de catre multi dintre noi. Cu
timpul insa am realizat ca m-am inselat in mare masura... dar viata
a mers mai departe.
- Sunteti unul dintre
cei mai cunoscuti artisti fotografi. Cum credeti ca e vazuta azi
fotografia in lume? Dar la noi?
- Traim intr-un secol al
vizualului (si din pacate mai putin al literei). Astfel, si
fotografia a "obtinut" noi valente. Bine? Rau? Nu ma pot pronunta.
Dar se manipuleaza multa fotografie lipsita de continut, cel putin
la noi. Fotografie care are si trecere la marele public. Nu avem o
cultura a acestei arte; "poza" si "fotografia" sunt de multe ori
intelese ca sinonime.
- Ce inseamna
fotografia azi, cand mijlocacele tehnice sunt atat de evoluate si
computerul ajuta la retusarea oricaror imagini?
- De multe ori inseamna
manipulare. Din pacate. Pe de alta parte, anumiti fotografi
considera ca prin tehnica pe calculator pot "retusa" partile mai
putin reusite ale imaginilor realizate de ei. Astfel devin mai
putin creativi, "cauta" mai putin.
- Se castiga (se
poate castiga) din fotografia de arta?
- Nu cred. Si ma refer la acel
castig care sa-ti asigure o viata decenta. Fotografia este privita
ca un hobby, mai mult sau mai putin abordabil. Multi cred ca, daca
ai un aparat foto scump, fotografiile "se fac"
singure.
- Unul dintre
comentatorii dvs. scria ca reusiti sa aratati cat de frumoasa este
o viata atat de urata. Tara pe care o fotografiati si ne-o oferiti
e una reala sau ideala?
- Tot ce fotografiez, inclusiv
subiectul Romania, este cat se poate de real. Nu retusez, nu ma
feresc de realitatea imediata, nu caut sa fotografiez neaparat pe
timpul desfasurarii Sarbatorilor, astfel ca oamenii sa fie mai
voiosi si mai bine imbracati. In fotografiile mele, Romania este
cea de langa noi si din noi.
- Candva spuneati ca
imortalizati schimbarile. Cum? Cat curaj iti trebuie pentru
asta?
- ...cel putin cu referire la
Romania, imortalizez disparitia satului romanesc (proces identic,
ca fenomen, daca ne gandim la Europa de Vest a anilor 50). Curaj?
Nu vad curaj in acest act. Numai un simt a observatiei perpetuu
"deschis" si un accept inerent al acestui fenomen.
- Exista vreo
realizare de care sa fiti atat de mandru incat sa puteti spune ca e
incheiata?
- Niciuna.
- Exista confrati pe
care ii admirati?
- Cu siguranta. Mihai Oroveanu,
Cosmin Bumbut, Dan Dinescu si nu numai.
- Aproape la fiecare
doi ani lansati un album. Ce ne asteapta anul acesta? Aflu ca
lucrati de mai multa vreme la doua albume…
- Am ales sa fie un an fara
vacante si weekend-uri, dar nu ma plang. Primul este un album de
colaborare intre Soni (Papa Soni) si mine. Haladuiesc cu Soni prin
satele romanesti, ne "autoinvitam" in casele oamenilor. Soni
gateste (cu ingrediente pe care le avem cu noi), are retete pe care
le creeaza dupa emotia simtita la fata locului, ascultam povestile
oamenilor pe care i-am deranjat, ii invitam apoi la masa (in
propria casa); eu, la randul meu, imortalizez "bucatareala lui".
Parca am fi copiii lui Calistrat Hogas. Al 2-lea album, pe care-l
lansez in octombrie la Ateneul Roman, povesteste despre oamenii
Tarii Lapusului. Este un album care reflecta viata de zi cu zi a
acelor suflete. Nu m-am orientat catre sate sau biserici mai
cunoascute, turistice. Am dorit sa arat cat de frumoase pot fi
locurile pe langa care trecem, in calatoriile noastre, fara sa fim
atenti la valoare lor spirituala. Scurtmetrajul este gata si are
coloana sonora semnata de Grigore Lese.
- Inteleg ca si
acestea nu vor fi simple albume de fotografii, ci albume insotite
de scurtmetraje. Considerati ca impactul poate fi mai mare daca
atacati un subiect simultan cu mai multe mijloace artistice
?
- Scurtmetrajele, care, in fapt,
sunt making-of-uri ale albumelor, m-au ajutat la lansarea
respectivelor albume si nu mai putin la mediatizarea lor. Practic,
prin aceste scurtmetraje "povestesc" intr-un sfert de ora cum am
realizat albumul. Ce am simtit, cum am descoperit locuri, oameni,
povesti, detalii de viata. Privitorii au curiozitatea necesara
pentru a avea rabdare cele 15 minute. Sper ca si
incantarea...