INTERVIU/ Razvan Voiculescu: „Tot ce fotografiez, inclusiv subiectul România, este cât se poate de real”

Autor: Stelian Turlea 21.04.2010
Razvan Voiculescu a plecat din România la finele deceniului opt, a absolvit Institutul de Arte Plastice din Copenhaga, s-a specializat in grafic design si fotografie la Colegiul de Arte Vizuale din New York, a avut explozitii personale de fotografie la Copenhaga, Goteborg, paris. Revenit in tara, a publicat mai multe albume pe teme diverse, cu un mare impact. Aproape fiecare album a fost insotit de un scurtmetraj multimedia.
- Ati plecat din Romania in 1979, v-ati facut un nume, ati deschis expozitii in strainatate, v-ati intors dupa 1990. Ce anume v-a indemnat?
- M-am reintors in 1994, dupa ce patru ani am oscilat intre Franta si Romania, nefiind hotarat unde sa raman. Indemnul? Dorinta de a deschide o scoala de fotografie (vis neimplinit) si a trai din nou in propria tara, tara care mi-ar fi oferit (si mi-a oferit) posibilitatea de a ma afla in mijlocul schimbarilor dorite probabil de catre multi dintre noi. Cu timpul insa am realizat ca m-am inselat in mare masura... dar viata a mers mai departe.
- Sunteti unul dintre cei mai cunoscuti artisti fotografi. Cum credeti ca e vazuta azi fotografia in lume? Dar la noi?
- Traim intr-un secol al vizualului (si din pacate mai putin al literei). Astfel, si fotografia a "obtinut" noi valente. Bine? Rau? Nu ma pot pronunta. Dar se manipuleaza multa fotografie lipsita de continut, cel putin la noi. Fotografie care are si trecere la marele public. Nu avem o cultura a acestei arte; "poza" si "fotografia" sunt de multe ori intelese ca sinonime.
- Ce inseamna fotografia azi, cand mijlocacele tehnice sunt atat de evoluate si computerul ajuta la retusarea oricaror imagini?
- De multe ori inseamna manipulare. Din pacate. Pe de alta parte, anumiti fotografi considera ca prin tehnica pe calculator pot "retusa" partile mai putin reusite ale imaginilor realizate de ei. Astfel devin mai putin creativi, "cauta" mai putin.
- Se castiga (se poate castiga) din fotografia de arta?
- Nu cred. Si ma refer la acel castig care sa-ti asigure o viata decenta. Fotografia este privita ca un hobby, mai mult sau mai putin abordabil. Multi cred ca, daca ai un aparat foto scump, fotografiile "se fac" singure.
- Unul dintre comentatorii dvs. scria ca reusiti sa aratati cat de frumoasa este o viata atat de urata. Tara pe care o fotografiati si ne-o oferiti e una reala sau ideala?
- Tot ce fotografiez, inclusiv subiectul Romania, este cat se poate de real. Nu retusez, nu ma feresc de realitatea imediata, nu caut sa fotografiez neaparat pe timpul desfasurarii Sarbatorilor, astfel ca oamenii sa fie mai voiosi si mai bine imbracati. In fotografiile mele, Romania este cea de langa noi si din noi.
- Candva spuneati ca imortalizati schimbarile. Cum? Cat curaj iti trebuie pentru asta?
- ...cel putin cu referire la Romania, imortalizez disparitia satului romanesc (proces identic, ca fenomen, daca ne gandim la Europa de Vest a anilor 50). Curaj? Nu vad curaj in acest act. Numai un simt a observatiei perpetuu "deschis" si un accept inerent al acestui fenomen.
- Exista vreo realizare de care sa fiti atat de mandru incat sa puteti spune ca e incheiata?
- Niciuna.
- Exista confrati pe care ii admirati?
- Cu siguranta. Mihai Oroveanu, Cosmin Bumbut, Dan Dinescu si nu numai.
- Aproape la fiecare doi ani lansati un album. Ce ne asteapta anul acesta? Aflu ca lucrati de mai multa vreme la doua albume…
- Am ales sa fie un an fara vacante si weekend-uri, dar nu ma plang. Primul este un album de colaborare intre Soni (Papa Soni) si mine. Haladuiesc cu Soni prin satele romanesti, ne "autoinvitam" in casele oamenilor. Soni gateste (cu ingrediente pe care le avem cu noi), are retete pe care le creeaza dupa emotia simtita la fata locului, ascultam povestile oamenilor pe care i-am deranjat, ii invitam apoi la masa (in propria casa); eu, la randul meu, imortalizez "bucatareala lui". Parca am fi copiii lui Calistrat Hogas. Al 2-lea album, pe care-l lansez in octombrie la Ateneul Roman, povesteste despre oamenii Tarii Lapusului. Este un album care reflecta viata de zi cu zi a acelor suflete. Nu m-am orientat catre sate sau biserici mai cunoascute, turistice. Am dorit sa arat cat de frumoase pot fi locurile pe langa care trecem, in calatoriile noastre, fara sa fim atenti la valoare lor spirituala. Scurtmetrajul este gata si are coloana sonora semnata de Grigore Lese.
- Inteleg ca si acestea nu vor fi simple albume de fotografii, ci albume insotite de scurtmetraje. Considerati ca impactul poate fi mai mare daca atacati un subiect simultan cu mai multe mijloace artistice ?
- Scurtmetrajele, care, in fapt, sunt making-of-uri ale albumelor, m-au ajutat la lansarea respectivelor albume si nu mai putin la mediatizarea lor. Practic, prin aceste scurtmetraje "povestesc" intr-un sfert de ora cum am realizat albumul. Ce am simtit, cum am descoperit locuri, oameni, povesti, detalii de viata. Privitorii au curiozitatea necesara pentru a avea rabdare cele 15 minute. Sper ca si incantarea...