Primaria Voluntari vrea 200 mil. euro pentru o scoala, gradinite si o biblioteca

Autor: Mediafax 21.04.2010

Primaria Voluntari, judetul Ilfov, vrea sa contracteze un credit cu o valoare estimata de 200 de milioane de euro, fara TVA, pentru construirea unei scoli, a unor gradinite in cartierele Pipera si Henri Coanda, pentru o statie de epurare, un centru de afaceri si pentru o biblioteca oraseneasca. "Conditiile de participare vor fi detaliate in documentatia de atribuire", se arata intr-un anunt al primariei. Data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare este vineri, 23 aprilie. Primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat ca a dat un anunt pe SEAP prin care doreste sa contracteze un credit in valoare de 200 de milioane de euro, pe 20 de ani, pentru finantarea proiectelor din orasul sau si refinantarea unor bilete la ordin si a unor lucrari in executie. El a explicat ca, in acest moment, administratia publica din Voluntari are contractate doua credite, unul la BCR, pe 20 de ani, si altul la Raiffeisen, pe 8 ani, despre care a spus ca este foarte scump si apasator pentru bugetul local din cauza perioadei scurte de rambursare. "Daca vom cumpara bani pentru 20 de ani, ca termen, vom reusi sa nu mai avem o apasare pe bugetul local. Anul acesta trebuie sa platim circa 800 de miliarde (lei vechi - n.r.) la banci", a explicat Pandele.