Adamescu a pierdut 9 mil. euro din reevaluarea activelor Unirea Shopping Center

Autor: Andrei Chirileasa 22.04.2010

Unirea Shopping Center (SCDM), compania care detine centrele comerciale cu acelasi nume din Bucuresti si Brasov, controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, si-a reevaluat in scadere principalele active, pierzand circa 37,8 mil. lei (9 mil. euro) in urma operatiunii. Potrivit rapoartelor de reevaluare publicate pe site-ul companiei, terenul din centrul Capitalei pe care este amplasat magazinul Unirea a pierdut anul trecut 21 mil. lei din valoare, fiind evaluat la finele anului la 186 mil. lei (44 mil. euro). Cladirea magazinului Unirea si-a redus valoarea cu 11,3 mil. lei, fiind evaluata la 113 mil. lei (26,8 mil. euro), iar parcarea din spatele magazinului mai valoreaza 89 mil. lei (21 mil. euro), fiind insa mai scumpa decat centrul comercial din Brasov, evaluat la 77 mil. lei (18,3 mil. euro). Activele totale ale companiei erau evaluate in bilant la 572 mil. lei (135 mil. euro), iar datoriile totale se ridica la 108 mil. lei (25 mil. euro). Unirea Shopping Center a realizat anul trecut un profit net de 12 mil. lei (2,83 mil. euro), in crestere cu 32% fata de anul precedent, si afaceri de 97,8 mil. lei (23 mil. euro). Compania nu a anuntat inca modalitatea de repartizare a profitului. Unirea Shopping Center este in prezent cea mai valoroasa companie de pe RASDAQ, cu o capitalizare de 63 mil. euro.