Rau cu datorie externa, rau si fara datorie externa. Cum o scoatem la capat?

In anii '80, principala tema de discutie in sectiunea de stiri internationale a ziarelor era datoria externa.

"Argentina seeks way to resolve debt" (Argentina cauta cai sa rezolve problema datoriei externe), titra New York

Times pe 18 iunie 1981. In acelasi an: "Ecuador Debt Talks" (Discutii despre datoria externa a Ecuadorului), "Realignement Of Peru Debt" (Realinierea datoriei externe a Peru-ului), "Bolivia Seeks Help on Debt" (Bolivia cere ajutor pentru datoria externa), "Vietnam Is Said to Lack Money To Pay Its Debts" (Vietnam anunta ca nu are bani sa-si plateasca datoria), "A Deputy Premier of Poland Flies to US to Quest for Assistance" (Premierul adjunct al Poloniei vine in SUA pentru asistenta in problema datoriei externe)".

America Latina, Europa de Est, Asia aveau atunci aceeasi problema: datoria externa si neputinta de a o plati la timp. Si la ce sume? 3, 6, 12 miliarde de dolari.

30 de ani mai tarziu, Grecia este cea incoltita. Nu ca restul ar fi scapat. Dar acum datoria in cauza care ar fi provocat default-ul Greciei in lipsa interventiei UE este de aproape 300 de miliarde de euro. Acum se vorbeste de imprumuturi de zeci de miliarde de euro cu aceeasi usurinta cu care se vorbeste de achizitia unei biciclete.

Dar ce spunea New York Times despre Romania? "Romania si-a injumatatit nivelul datoriei externe fata de anul 1981 si crede ca va putea atinge 1990 fara sa aiba nicio datorie, a spus Theodor Stolojan, director adjunct al Departamentului pentru Schimburi Valutare si Relatii Financiare Internationale", scria NYT in decembrie 1987.

Care mai nota: "In 1981, Romania a adoptat o politica care are ca scop rambursarea anticipata a tututor datoriilor externe. Tara a introdus politici de austeritate si a restrans importurile pentru a-si atinge scopul".

Infometarea si frigul de care au avut parte populatia Romaniei din perioada 1981-1989 au fost pretul pentru ca economia sa poata rambursa o datorie externa de 10 miliarde de dolari. Atatea privatiuni pentru 1 mld. $ pe an si o intarziere a dezvoltarii tarii din cauza opririi importurilor care a mai impus o alta serie de privatiuni inca un deceniu, intre 1990 si 2000.

1980, 2010 - povestea continua. Ce trebuie sa faca acum Grecia? Sa introduca politici de austeritate. Politici de austeritate daca vrei sa platesti datoriile si sa scapi de ele, politici de austeritate daca nu ai cum sa platesti datoriile si te ajuta vecinii mai mari si mai puternici.

Mai mult. Chestiunea este mult mai complicata. Romania a fost nevoita sa ia peste noapte, la inceputul anului trecut, credite de 20 de miliarde de euro. Culmea, nu pentru ca nu-si mai putea plati datoria publica, care era de "doar" 10 miliarde de euro, ci pentru ca datoria privata devenise un risc pentru tara.

Cum poate o tara sa iasa din acest joc fara sfarsit al datoriei? Evident, numai exploatand inteligent resursele existente pe teritoriul sau. Exista economisti care spun ca nu resursele conteaza, ci doar organizarea lor. Dar foamea de resurse este vizibila la orice ora in orice colt al lumii, inclusiv in strategiile de achizitii ale investitorilor straini in Romania.

Cartile despre investitii straine spun ca exact criza datoriilor din anii '80 a fost cea care a accelerat deschiderea tarilor emergente catre investitori straini dupa 1990.

Actuala noua criza a datoriei externa, survenita brusc, cu efecte chiar si asupra tarilor care nu au avut masive datorii publice, ridica o serie de intrebari cu un raspuns dificil de formulat asupra cresterii pe baza de resurse externe.

Deseori, analistii bancilor sau ai agentiilor de rating prezinta datoriile tarilor raportate la PIB, adica la dimensiunea economiilor tarilor respective. Insa cineva trebuie sa fi dat aceste imprumuturi. Poate ca ar fi interesant de vazut si un grafic al creantelor raportate la PIB.

Japonia are o datorie publica de 200% din PIB. Numai putin de 6.000 de miliarde de euro. Dar cine sunt creditorii? Numai 70% din PIB este datorie externa. Restul - cetatenii japonezi, pentru care a economisi este o obsesie. Chiar si la 0,2% dobanda pe an, detin in depozite bancare mii de miliarde de euro. Niciodata nu o sa ajunga japonezii sa-si aduca propriul stat in default.

Cine are de dat dar si de luat nu este in aceeasi pozitie cu cel care are doar de dat. Aceasta este de fapt diferenta. Restul este istorie care, nu-i asa, se repeta.

Sorin Paslaru - Redactorul-Sef al ZF