Orange mareste viteza la internet pana la 14,4 Mpbs

Autor: Magraon Andreea 27.04.2010

Orange, cel mai mare operator de telefonie mobila de pe piata locala, mareste viteza la internet, din 3 mai, pana la 14,4 Mpbs in 11 orase, respectiv Bucuresti, Bacau, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Ploiesti si Timisoara, potrivit reprezentantilor companiei. Noile servicii vor fi disponibile prin abonamentele Internet Unlimited 14, Internet Unlimited 21 si Internet Unlimited 58, cu tarife de 14 euro pe luna, 21 euro pe luna si 58 euro pe luna. In prezent, cele trei abonamente permit clientilor transfer de date cu viteze de pana la 7,2 Mbps. Cu ajutorul noilor servicii, un fisier cu dimensiunea de 5 MB va putea fi descarcat in 3 secunde in conditii optime de conectivitate, in timp ce un e-mail cu un atasament de 1 MB va fi receptionat in mai putin de o secunda, au mai spus reprezentantii companiei. Cea mai mare viteza oferita de Vodafone si Cosmote, ceilalti mari jucatori de pe piata locala de telefonie mobila, este de 21,6 Mpbs.