Cum vrea statul sa cheltuiasca 145 mil. € pentru ca romanul sa-si cumpere masina noua

Autor: Bogdan Alecu 27.04.2010

Vanzarile programului "Rabla" din acest an ar putea contribui cu mai mult de 50% la piata auto din acest an, estimata la 100.000 de masini, in conditiile in care programul a fost majorat pentru a doua oara de la 110.000 la 160.000 de tichete. Astfel, statul roman vrea sa "investeasca" in programul de casare aproape 145 mil. euro in acest an, de cinci ori mai mult decat anul trecut pentru sustinerea vanzarilor de masini noi.

"La nivelul primelor doua luni inmatricularile de masini de pe piata locala au fost de 4.700 de unitati, in timp ce de pe 20 februarie si pana in prezent in cadrul programului "Rabla" s-au vandut 12.300 de masini", a spus ministrul mediului Laszlo Borbely in cadrul conferintei Mediafax Talks About Auto Industry. In conditiile in care pentru fiecare automobil vandut in cadrul programului de casare se utilizeaza in medie 2,9 vouchere, cele 160.000 de tichete in valoare de aproape 900 de euro fiecare ar putea contribui cu aproape 55.000 de masini la piata din acest an, cel mai mare procent, dupa ce anul trecut "Rabla" a ajuns la aproape un sfert din vanzarile de masini.

"Oamenii in piata au devenit si mai descurcareti. Am vazut ca dealerii auto deja au lansat oferte gen vii cu un voucher si iti mai dam noi inca doua", a spus Borbely. Dupa programul de innoire a parcului, cea de-a doua problema pe care o are de rezolvat Ministerul Mediului o reprezinta modificarea taxei de poluare, de la 1 ianuarie 2011.

Pe fondul scaderii vanzarilor de masini pe piata locala din primul trimestru, Romania a coborat de pe locul trei, pe care s-a clasat pentru prima data anul trecut, pe locul cinci, fiind depasita inclusiv de Algeria. Potrivit statisticilor Dacia, in primul trimestru cea mai mare piata pentru constructorul autohton a fost Franta, cu peste 33.000 de masini vandute, urmata de Italia cu 10.000 de unitati, Germania cu 7.220 de masini, Algeria cu putin este 6.200 de unitati. In acelasi interval, in Romania Dacia a vandut putin peste 6.100 de masini, in scadere cu 30% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Diferenta insa dintre cele doua intervale o reprezinta faptul ca in primele trei luni din 2009 nu a existat un program de casare, acesta demarand la finele lui aprilie, in timp ce in acest an programul a pornit la finele lui februarie.

"In primele doua luni nu se putea vorbi de o piata auto in Romania. Singurul sprijin a venit din partea programului «Rabla». Acum trebuie sa vedem cum putem mentine aceasta piata si in 2011", a subliniat Jerome Olive, directorul general al Dacia.

Paul Flanagan, managing director al companiei nationale de vanzari a Ford Romania, care anterior a fost responsabil de coordonarea vanzarilor a aproape 200 de dealeri Ford din Marea Britanie, considera ca una dintre principalele surse de profit inca neexploatate de concesionarii locali o reprezinta vanzarea de masini second-hand.