SERIAL ISTORIC/ Carol al II-lea şi Camarila regală (II). Elena Lupescu şi societatea românească
Autor:
Petre Turlea
28.04.2010
Conform unei definiţii
clasice, camarila reprezintă un grup de favoriţi ai unui rege sau
ai unui şef de stat, care influenţează, din interese personale,
actele suveranului şi treburile statului. Pentru România, putem
vorbi de existenţa unei camarile regale in timpul regilor
Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai. Opinia publică românească,
insă, cantonează ideea de camarilă doar in timpul domniei lui Carol
al II-lea, motivul fiind rolul major, uneori determinant, in
evoluţia României, avut de favoriţii acestui rege.
Prioritar nu interesează
relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu, ci influenţa pe care Elena
Lupescu şi anturajul ei au avut-o asupra evoluţiei României.
Pe
măsura indepărtării in timp a perioadei interbelice, imaginea unei
societăţi româneşti conduse in fapt, din umbră, de amanta regelui
Carol al II-lea pare tot mai stranie. Şi, totuşi, imaginea este
reală. Pentru o gândire lucidă este aproape de neinţeles cum in
România atâtea energii s-au consumat in jurul Camarilei Regale
conduse de Elena Lupescu; cum a reuşit aceasta să se menţină timp
de 10 ani in postura de factor determinant al aducerii la Putere a
unor oameni politici sau a altora, de indepărtare a unora sau a
altora; cum a reuşit să reziste unei opinii publice care-i era tot
mai ostilă. Trebuie avute in vedere pentru răspunsurile la aceste
intrebări atât majorele defecte de caracter ale lui Carol,
inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şi complicităţile
interesate din lumea politică şi economică a României, uneori
impulsionate de factori externi. Este evident că, privită la scara
ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarilei Regale in frunte
cu Elena Lupescu asupra României este un moment ruşinos. Cu atât
mai mult trebuie larg cunoscut, in amănunţime, ca să nu se mai
repete.
Elena Lupescu şi-a dat seama că
impotriva sa, şi a Camarilei Regale in ansamblu, se manifestau
ostilităţi deosebite. Oamenii politici, in bună parte, ii erau
adversari; iar cei care nu o atacau o făceau numai din oportunism.
Militarii, in majoritate, o plasau la baza tuturor relelor din
România. Opinia publică românească, in totalitatea sa, o ura. Se
putea baza deplin numai pe rege şi pe membrii Camarilei. De aceea a
acţionat ca atât regele, cât şi Camarila să aibă puteri cât mai
mari: regele să depăşească limitările constituţionale ale
prerogativelor sale, ajungând până la dictatură; membrii Camarilei
să ocupe posturile de control asupra intregii societăţi. In calea
ţelurilor dominatoare ale Elenei Lupescu şi ale regelui stăteau
partidele politice, Parlamentul, Constituţia. De aceea, s-a
acţionat pentru modificarea Constituţiei in sensul acordării unor
puteri depline regelui; pentru discreditarea Parlamentului; pentru
discreditarea partidelor politice, fragmentarea şi, apoi,
dizolvarea lor. Spre infăptuirea tuturor acestor ţeluri s-au făcut
paşi incepând chiar din 1930, atingerea lor deplină fiind obţinută
in timpul Dictaturii Regale, 1938-1940. Atingerea celor trei ţeluri
a insemnat distrugerea democraţiei in România, dar şi a capacităţii
de rezistenţă in faţa previzibilelor ofensive externe. Blamabil
este regele, dar şi Camarila condusă de Elena Lupescu. Blamabile
sunt, insă, şi o parte a forţelor politice, care s-au manifestat in
spiritul oportunismului politic. Cum, conform Constituţiei, un
partid putea ajunge la Guvern - ţelul firesc al orcărui partid -
doar dacă-l aducea regele, s-a putut remarca, din partea oamenilor
politici, un fenomen aproape general: disocierea celor doi factori
principali care acţionau pentru distrugerea regimului democratic -
regele şi Camarila. Ultima era criticată, de către unii mai
vehement, de către alţii mai in surdină; Carol, insă, era cel mai
adesea considerat o victimă a Camarilei, trebuind acţionat pentru
salvarea lui. Pe măsura intăririi Camarilei, partidele aspirante la
putere nu şi-au mai ingăduit nici acuzele in şoaptă la adresa ei;
cu atât mai mult atunci când se aflau la Guvern. Şi chiar au
inceput să-şi atenţioneze public liderii care, precum Iuliu Maniu,
nu inţelegeau să inceteze atacurile impotriva Camarilei. Pe fondul
păstrării constante a adversităţii opiniei publice faţă de
Camarilă, redusă adesea, in conştiinţa populară, la Elena Lupescu,
dinspre lumea politică critica venea doar din partea unor
personalităţi izolate din cadrul partidelor mari, fără a exprima
poziţia oficială a acestor partide; din partea unor partide mici,
fără şansă de guvernare, care criticau Camarila in principal pentru
a-şi creşte importanţa, pentru a fi luate in seamă, fiind gata ca,
in schimbul renunţării la această poziţie, să fie cooptate la
Guvern - cazurile Partidului Poporului şi Partidului Naţional
Liberal georgist. Consecventă in lupta impotriva Camarilei a fost
Mişcarea Legionară, şi aici, insă, fiind identificabil un moment de
colaborare in 1934. Iar formaţiunile de extremă stângă se pronunţau
egal impotriva regelui şi a Camarilei, propagând ideea revoluţiei
republicane.
In ceea ce priveşte opinia
publică românească, de repetat este constanta ostilitate a acesteia
faţă de Camarilă, ostilitate tot mai intensă pe măsura acumulării,
de către aceasta din urmă, a noi puteri şi bogăţii şi a afişării
lor ostentative. Românii, insă, s-au cantonat cu incăpăţânare de
ideea că regele nu era vinovat de acţiunile Camarilei, el insuşi
fiind o victimă a acesteia. Majoritatea românilor au primit cu
satisfacţie restauraţia. Şi, au refuzat să creadă că s-au inşelat,
absolvindu-l pe rege de tot ce s-a intâmplat rău in România. Abia
spre sfârşitul domniei sale, Carol şi-a pierdut din capitalul de
simpatie de la inceputul acesteia; era, insă, privit şi la
sfârşitul deceniului patru ca posibil salvator al graniţelor, in
contextul războinic european; de aici aprobarea largă a Dictaturii
Regale. In sfârşit, pierderile teritoriale din 1940 au intors
definitiv opinia publică impotriva lui.
Două au fost planurile majore
ale acţiunii Camarilei: cel politic şi cel economic; in strânsă
dependenţă unul de altul. Dorinţa Camarilei era aceea de a aduce la
Guvern partide şi persoane care să-i fie favorabile sau, cel puţin,
din partea cărora să nu se aştepte la piedici in calea afacerilor
oneroase. Cum increderea in oamenii politici, chiar cei mai
maleabili, era relativă, Camarila a sprijinit tendinţele
dictatoriale ale lui Carol, acesta fiind subordonat total şi
iremediabil Elenei Lupescu; din partea regelui nu putea veni nici o
surpriză, iar o dictatură a lui insemna o dictatură a
Camarilei.
In epocă s-a considerat, atât in
ţară, cât şi in străinătate, că Guvernul Iorga-Argetoianu, apreciat
drept "Guvern al regelui", a fost ales şi din dorinţa specială a
Elenei Lupescu de a ocoli marile partide - unul, P.N.Ţ., declarat
deschis (in acel moment) ostil Camarilei, prin vocea chiar a
preşedintelui său, Iuliu Maniu; iar celălalt P.N.L., prea recent
adversar pe faţă al Restauraţiei. Propunerea iniţială, Guvern
Nicolae Titulescu, a căzut tocmai din cauza adversităţii faţă de
diplomat a Elenei Lupescu, adversitate ce va izbucni frecvent in
anii următori. Despre momentul Guvernului personal al regelui,
condus in mod formal de Nicolae Iorga şi in practică de oamenii lui
Carol, şi despre implicaţiile Camarilei conduse de Elena Lupescu,
presa internaţională a scris mult. Ziarele greceşti din mai 1931
plasau România "intre fascism şi dictatură militară"; şi legau
numele Elenei Lupescu de formarea Guvernului Iorga. Pe cale
diplomatică, i s-au raportat ministrului de Externe Dimitrie Ghika
"ecourile campaniei de presă dezlănţuită la Paris, cu privire la
pretinsul rol jucat de d-na Magda Lupescu in rezolvarea crizei de
guvern in România, precum şi asupra tendinţelor dictatoriale ale
Majestăţii Sale". Mai multe legaţii ale României au publicat, in
presă, dezminţiri. Cum centrul propagandei ostile de presă era
Franţa, ministrul român la Paris, Dinu Cesianu - cunoscut ca foarte
apropiat de Carol şi de Camarilă -, a avut rolul principal in
acţiunea de contracarare, in acest scop, spre el fiind dirijate de
la Bucureşti fonduri importante. Le găsim menţionate intr-o
scrisoare-raport a lui Dinu Cesianu trimisă direct lui Carol pe 1
iulie 1931, cu ocolirea Ministerului de Externe, al cărui titular
se arăta a fi mai apropiat de Nicolae Iorga decât de rege.
Intervenţiile lui Dinu Cesianu pe lângă ziarele franceze
produseseră "o mare schimbare" in bine. "Dar - se lamenta emitentul
- , vai, ce luptă, ce emoţii zilnice şi câte piedici venite şi din
ţară şi datorită venalităţii ziarelor franceze ajunsă la paroxism!
Toate ţările au fonduri anume aici: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria,
Iugoslavia etc. Numai noi, nu! De ce? Ca Măria Ta să fie sabotată
in clipele grele? Nu e logic, nu e abil, nu e cu
minte."
Campania ostilă din presa
occidentală era intreţinută şi din România. Apoi, diverse materiale
indreptate impotriva Camarilei erau confecţionate, la iniţiativa
unor forţe interne, in străinătate, aduse şi răspândite in ţară.
Conform unei note a Siguranţei, din 28 octombrie 1932, in anul
respectiv se trimiseseră, prin plicuri inchise, tuturor celor care
aveau adresele in cartea de telefon, diverse materiale de acest
gen; intre ele, o acuarelă reprezentând-o pe Elena Lupescu cu
coroană pe cap şi un măturoi in mână; Averescu şi Maniu i se
inchinau. Mai apăreau "o mulţime de evrei perciunaţi", iar pe
perete, intr-un tablou dominând scena, regele, căruia i se dăduseră
trăsături semite. Siguranţa credea că iniţiativa acuarelei o avea
Grupul de la "Universul", reproducerea fiind făcută la Viena. De
asemenea, se credea a fi implicat şi ziarul londonez "Daily Mail",
care "pare să fi luat in antepriză afacerea gazetărească". Autorul
raportului Siguranţei făcea şi legătura cu recenta campanie a
principesei Elena: "Aceeaşi propagandă secretă, aceleaşi mari
agitaţii mai ales că principesa Elena crede că a venit momentul să
se răfuiască cu M.S. Regele." Se presupunea o iminentă căsătorie a
lui Carol cu Elena Lupescu. Teama era exagerată: Elena Lupescu,
inteligentă, nu avea in vedere o căsătorie cu Carol, conştientă că
ar fi bruscat prea mult opinia publică românească, reacţiile putând
fi majore. Nu inseamnă că nu ar fi dorit o atare căsătorie. Va
ajunge la ea abia după abdicarea lui Carol, in 1947. Implicarea
masivă a ziarului "Daily Mail" era consemnată şi intr-un raport al
diplomatului român D.N. Ciotori, de la Legaţia României la Londra,
la 25 octombrie 1932: ziarul menţionase că "toate clasele sociale
cer ca doamna Elena Lupescu să inceteze relaţiile la Curte şi in
societate". Adăuga şi că Biserica Ortodoxă a luat atitudine
"impotriva pretinsei persoane". Din aceeaşi zi datează şi telegrama
transmisă de la Legaţia română din Paris, semnată Luculescu,
anunţând că "New York Herald", ediţia franceză, dezminte impăcarea
regelui Carol cu principesa Elena: "Legăturile cu d-na Lupescu sunt
cauza pierderii popularităţii Suveranului. O impăcare ar fi privită
cu satisfacţie, dar pare imposibilă". Un articol similar era şi in
"Le Monde", dovadă a unei campanii coordonate impotriva Elenei
Lupescu.
In 1933, presa greacă ajungea la
ideea că, din cauza Elenei Lupescu, regele işi va pierde tronul, ea
contribuind la nepopularitatea lui Carol. Ţara era cuprinsă de
criză in toate domeniile iar regele "se ocupă mai mult de
dragoste". In Polonia, abordarea subiectului Carol - Elena Lupescu
- Camarila Regală nu a fost făcută doar in articole de ziar. La
sfârşitul lui 1934 se va publica un volum sub titlul Marea
dragoste a regelui Carol. Magda Lupescu şi Carol al II-lea, in
Editura Universitară din Varşovia; il avea ca autor pe Stanislas
Marski. Conţinutul a supărat autorităţile de la Bucureşti şi
apariţia volumului a produs un adevărat incident diplomatic. Sub
semnătura lui Savel Rădulescu, ministru subsecretar de Stat la
Ministerul Afacerilor Externe, şi a directorului E. Filotti, se va
ordona lui Victor Cădere, ministrul României la Varşovia, să
solicite autorităţilor poloneze scoaterea volumului din circulaţie.
Cădere deja acţionase din propria iniţiativă: avusese o audienţă la
ministrul polonez de Externe, Beck (pe 12 octombrie 1934), in
timpul căreia protestase faţă de permiterea apariţiei unei lucrări
cu titlu şi conţinut neagreat de autorităţilor româneşti; "Beck -
raporta Cădere - s-a arătat foarte surprins de apariţia broşurii şi
a promis că va interveni pentru confiscarea ei". Ca urmare,
Ministerul de Interne de la Varşovia a luat măsuri in consecinţă;
probabil fără tragere de inimă, astfel incât cazul nu era incheiat
nici in aprilie 1935. Şi regele Carol se arătase interesat şi
intrigat, şi ceruse copii ale corespondenţei diplomatice pe această
temă cu Legaţia de la Varşovia.
Concomitent, o serie de ziare
occidentale, evreieşti, s-au constituit in susţinătoare ale Elenei
Lupescu, considerând, ca de obicei, acţiunile impotriva ei drept
acte antisemite; deseori se ajungea chiar la ameninţări impotriva
României pe această temă. In aceste publicaţii, Elena Lupescu era
prezentată laudativ, pentru că făcea cinste Poporului evreiesc şi
ajuta Poporul român. Hersch Cherciman semna articolulul Magda
Lupescu. O evreică care a dăruit Ţării Româneşti un rege,
apărut in "Der Tag" (Ziua), New York. "Ea este - se scria - foarte
bine iniţiată in politica Statului român. Ea ştie tot ce se petrece
in culisele Palatului Regal"; cunoştea toate intrigile contra lui
Carol; ii ştia pe toţi adversarii lui; şi, de aceea, ea l-a salvat.
"Dânsa ştia că regele este prea slab pentru a invinge pe adversarii
şi vrăjmaşii lui. Lui Carol ii lipseşte curajul şi caracterul. Oare
este un motiv suficient ca vrăjmaşii lui Carol să iasă invingători?
Patriotismul Magdei către România şi caracterul ei de oţel pentru
adevăr şi dreptate n-au putut admite aşa ceva. Dacă Carol este
intr-adevăr un caracter slab, atunci trebuie să fie intărit. Amorul
ei pentru Carol impreună cu caracterul ei oţelit, il vor intări pe
Carol!" Urma o redare melodramatică a exilului prinţului Carol,
pentru că nu voise să renunţe la Elena Lupescu. Adversarii săi erau
desemnaţi sub formulele injurioase "Clica regală" sau "Regina
impreună cu clica ei". Au urmat clipe de dramatism, conflicte,
răutăţi şi intrigi, bucurie şi spaimă. "Poporul intreg o admira pe
Elena Lupescu, care s-a dovedit a-i fi superioară lui Carol in
caracter şi inteligenţă." Ea s-a opus renunţării la tron "fiindcă
era prea mare patrioată şi iubea prea mult pe Carol. Scopul şi
dorinţa ei era ca iubitul ei să se inalţe cât mai sus prin amorul
lor". Când ofiţerii l-au chemat pe Carol la tron, Elena Lupescu l-a
indemnat să accepte, pentru că, "patria noastră se află intr-o
situaţie foarte critică. Magda incerca să-i insufle lui Carol
sentimente patriotice. O femeie evreică a luptat pentru Tronul
Patriei ei. Dorinţa ei era ca iubitul ei să domnească peste această
ţară pe care o adoră cu atâta sfinţenie". La mulţimea de minciuni
se adăuga incă una: după Restauraţie, Elena Lupescu a refuzat să se
intoarcă in România, deşi Carol o chema repetat; a acceptat numai
după ce acesta a anunţat-o că parăseşte Tronul: "Magda ştia cât de
fericit se simte Poporul in prezenţa lui Carol şi cu domnia lui.
Intreaga Ţară a inviat, comerţul işi reia activitatea, creditul in
străinătate s-a intărit. In caz că renunţa Carol la Tron, Ţara urma
să fie expusă la pieire. De aceea, Magda s-a intors in
ţară".
Ajunsă in România, a devenit
puterea din spatele Tronului, deşi nu alergase după putere. S-a
ajuns ca in România toţi să tremure in faţa ei. "Poporul ştie prea
bine că regele trăieşte cu iubita sa evreică, dar nimeni nu
indrăzneşte să pronunţe o vorbă".
La imaginea de deplină
moralitate a Elenei Lupescu ziarul adăuga şi faptul că a infirmat
teama românilor că va umple Guvernul cu rudele sale: "Ea n-a permis
rudelor să se apropie de ea, decât numai in ocaziile amicale, de
curtenie. Nici familia ei proprie nu are privilegii deosebite. Un
singur lucru a făcut Magda. Când se intâmpla un pogrom asupra
populaţiei israelite, ori se pregătea, Magda intervenea la rege,
pentru a fi inăbuşit, pentru care evreii români ii sunt
recunăscători." Finalul articolului era apoteotic: Elena Lupescu
"posedă intreaga politică mondială pe vârful degetelor ei. Ea
cunoaşte pe toţi bărbaţii politici din Europa, toţi o admiră şi
toţi tremură inaintea ei". Erau, evident, multe exagerări şi
minciuni sfruntate. Dar trebuie constatat totuşi că acţiunile
cuplului Carol - Elena Lupescu s-au dovedit a fi foarte iscusite,
deşi malefice, ei manevrând cu succes lumea politică românească
timp de zece ani.
Din volumul cu acelaşi titlu,
in curs de apariţie la Editura Semne