MELEAGURI POETICE/ „In vis incepe călătoria”

Autor: Antigone Kefala 28.04.2010
Ca intr-un vis incepea călătoria Antigonei Kefala, la vârsta de 12 ani, când situaţia postbelică a României a determinat familia ei de greci din patriarhala Brăilă să plece in exil. Ca şi ea, părinţii s-au născut aici, brăileni erau şi bunicii. Silită de imprejurări, insă, in 1947, familia Kefala ajungea in Grecia. Dar gravele conflicte din Grecia acelor ani au impins şi mai departe refugiul: până in Noua Zeelandă. După alţi câţiva ani, la incheierea studiilor superioare, Antigone Kefala pleacă din nou, in Australia, unde e stabilită din anul 1960. Aici Antigone Kefala avea să-şi implinească destinul creator. An după an, ea a devenit, in orizontul literaturii australiene, o voce substanţială, inconfundabilă, apreciată pentru austeritatea, chiar ascetismul expresiei, pentru intensitatea suprarealistă, pentru fineţea şi pasiunea intelectuală, pentru spiritul ei universal. Poezia, proza de ficţiune, paginile de jurnal propriu-zis, eseistica autoarei vorbesc despre identitatea dizlocată pentru acela ce-şi pierde ambianţa acelui acasă originar şi de la sine inţeles. Efortul prelungit al adaptării in lunga călătorie a fost permanent insoţit de lectură, muzică, studiu. "Eram formaţi, din România, să inţelegem viaţa şi o ţară prin formele ei artistice", observă scriitoarea.
Lipsită de ostentaţie, lirica Antigonei Kefala este una de miză inaltă, care vorbeşte despre marile teme şi taine: naşterea, dar mai ales trecerea Pragului, moartea. Familiaritatea morţii există in Balcanii originari şi scriitoarea aduce cu sine aceasta in poezie, intr-un mod purificat, particular şi surprinzător. Recunoaştem vignete pline de atmosfera casei din copilărie, de atmosfera unor case burgheze ale zonei noastre in general. Lumea revolută dăinuie misterios şi ireductibil, ca intr-un vis (coşmar nu o dată). Antenele poeziei recuperează peisaje pierdute. Cuvinte desprinse de determinări, rostite parcă in vid, rezonează intr-un bocet reţinut, subliminal. Şi totuşi cuvintele poeziei sunt, paradoxal, dătătoare de viaţă chiar şi atunci când rostesc despre moarte. Este oficierea poeziei: misterul ei, misiunea ei asumată.
Departe de a rămâne cantonată intr-o provincie culturală sau de a se lăsa impresionată de jocurile superficiale ale modei, Antigone Kefala, cea născută la gurile Dunării, a păstrat şi a dezvoltat cu superbă obstinaţie, de-a lungul vieţii, spiritul cultural in care se formase. Totodată scriitoarea s-a deschis faţă de lumea in care i-a fost dat să ajungă. Peregrinarea insăşi, cu toată suferinţa pierderilor, a devenit astfel un teren al clarviziunii. Antigone Kefala mărturiseşte - cu demnă şi sofisticată sinceritate, cu forţă vizionară şi curaj - despre esenţa propriei vieţi, despre lucruri profund semnificative pentru fiecare dintre noi şi pentru lumea tot mai globalizată in care trăim. (Ioana Ieronim)
Antigone Kefala
VACANŢĂ LA ŢARĂ
In vis incepe călătoria, spuneau ei
ducând lumânarea prin intunericul odăii
unde mirosea a busuioc şi dulceaţă de cireşe.
Le vedeam umbrele cum alunecă pe perete
mă concentram să aud foşnetele din unghere
mi-era teamă de noaptea ce se lăsa precum
penajul tăcut al unor cearşafuri in curtea
părăsită unde nu mai erau decât dulăii
şi fântâna in depărtare.
Când se lăsa intunericul vorbeau despre Katka,
despre fântână, cu glasuri de taină.
Lipeşte-ţi urechea de pământ, fecioară,
ascultă zidurile gemând din gurile mute.
Calea in jos e luminată cu flăcări de mică
arzând fără sunet cum ard ochii sălbaticilor
şi morţilor; ochii smălţuiţi acum de văluri
peste văluri de apă impietrită.
Sari, a spus Katka, astfel vei ajunge
la ţărmul celălalt. Ţara unde pomii şi dealurile
sunt cu totul şi cu totul de aur, unde cântă păsări de sticlă,
unde aerul, perdele de cristal acoperite cu pulberi fine,
coboară din cerul albastru nemişcător, clinchetind in briza
impalpabilă. Şi lumină vei fi, lumină fără umbră, căzând
peste şesuri pietrificate in tăcere.
NOU NĂSCUT
Atunci tu nu erai incă
unul dintre noi.
Mai aveai in
piele mirosul
marelui intuneric.
Ochii iţi erau sticloşi,
imi sorbeau imaginea
fără să dea nimic inapoi,
adâncime pură, adâncimea
apei tăcute.
Doar glasul tău care
A ţipat prin intuneric
născut din
eternitate spaimei
era omenesc.

VENERARE

Ei mâncau pământ, dormeau cu el
mireasma li se rotea in sânge
până când se umpleau cu pământ,
se iubeau cu oile
se rugau cu voci mutilate,
in limbi tăioase de ţapi cântau
despre locuri pietroase, ierni cumplite
ecouri de vânt in beznă
prin copacii aspri.

Braţele statuii albe
in vârf
se intindeau ca nişte coarne uriaşe
in soarele de primăvară.


MOŞTENIRE

Incerc să ascund
de ochii lor
goliciunea morţii tale,
tu călătoreşti acum
dincolo de noi, indiferent.
Ai un mesaj pentru noi?
Avem nevoie.

Camere cu tavanul inalt
cu uşi de stejar, parchetul intunecat,
mirosuri inchise.
Mormântul meu ferecat
imi călătoreşte prin vise.


OMUL PRIBEAG

Râul
s-a mutat mai departe
in fierbinţeala drumului
sclipiri de apă
spre orizont.

Sarea
pe care i-au dat-o acasă
şi a pus-o pe limbă
ca să-şi guste propriile rădăcini
şi să se aline.

Lumea
făcută dintr-o materie care niciodată
nu uită, o simetrie absolută
fatalitatea din inima
fiecărui lucru.



ISTORIE DE FAMILIE

Saten in camera Mamei,
oglinzi, cutii de alabastru,
scoici din Marea Neagră, apa cântând,
mă invârteam in jurul patului şi cântam:
Auzi marea din mine?
M-am oprit la patul cel nou
un cap de stridie şi coadă de crab,
ca in cărţile de zoologie,
l-am cules şi l-am inghiţit,
ingrozită,
dar nu avea nici un gust.

Când m-am regăsit plângeam,
bătând pământul cu pumnii,
doicile erau in preajmă,
toate in gri şi faţa lui
cu ochii frumoşi intunecaţi
a lunecat la distanţă, nu l-am mai ajuns.


ACOLO

Acolo
noi lăudăm pe Domnul pentru toate lucrurile
pentru pâine, pentru ziua de azi, pentru mâinile noastre
pentru mormintele inguste

Acolo
pe când infloresc măslinii
in pulberi de lumină
oasele se fac pietriş
aşternut pe aleile strâmte
unde tânărul orb
cu ochi luminoşi
cu gura tăcută
a fost torturat de soldaţi
ca să vorbească
despre moştenirea pământului.


Versuri din volumul Absence/Absenţă, in curs de apariţie la Editura Omonia, Bucureşti, 2010

In româneşte de Ioana Ieronim