EVENIMENT/ Stampele de pe strada Deziluziei

Autor: Daniel Nicolescu 28.04.2010
Când am intrat in Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă (MNAR), am fost abordat conspirativ, după ce am scos aparatul foto, de o duduie insărcinată cu paza şi protecţia sălii: "De la ce ziar sunteţi?" Ii spun. "Dom'le, spuneţi-le şefilor dumneavoastră. Tipul ii face praf pe toţi corupţii ăştia." După care mă duce de mână până la Capriciul cu numărul 51 ("Se repulen", "Se dichisesc", foto 5), care purta următoarea legendă goyescă: "Angajaţii care fură de la stat se ajută şi se susţin unii pe alţii. Şeful lor işi intinde gâtul lung şi ii acoperă cu umbra aripilor lui monstruoase." Al naibii Goya ăsta, vizionar, nu glumă. Ca să nu mai vorbesc că ştie ca nimeni altul să ajungă la inima publicului, cultivat sau nu.
Revolta pictorului de curte
Expoziţia "Faţete ale conştiinţei. Capriciile lui Goya" (deschisă in perioada 26 martie - 30 mai) şi organizată de MNAR, Ambasada Regatului Spaniei in România şi Institutul Cervantes, aduce pentru prima oară la Bucureşti seria integrală a faimoaselor gravuri ale lui Francisco de Goya y Lucientes. E vorba despre o serie imprimată in 1929, intr-o ediţie limitată, pentru Expoziţia Universală de la Sevilla (la "Calcografía de la Escuela Nacional de Artes Gráficas"). In conexiune cu expoziţia au fost şi vor fi organizate şi alte evenimente. Miercuri, 28 aprilie, a avut loc la MNAR conferinţa "Goya in literatură", susţinută de Leonardo Romero Tobar, profesor la Universitatea din Zaragoza, iar pe 23 mai, de la ora 11.30, in Sala Kretzulescu, va fi proiectat filmul biografic "Goya la Bordeaux", in regia lui Carlos Saura.
Deşi figurează, alături de Velazquez, El Greco, Jose de Ribera sau Zurbaran, in galeria celor mai importanţi pictori spanioli ai tuturor timpurilor, Goya a fost, precum Durer sau Rembrandt, un desenator şi un gravor de excepţie. După ce surzeşte in 1792, işi transformă radical arta (alcătuită, până atunci, din scene religioase, amabile compoziţii convenţionale sau portrete), creând opere cu tonuri sumbre, ce iscodesc fără menajamente societatea sfârşitului de secol XVIII.
Marile teme abordate sunt relaţiile amoroase, satira socială şi vrăjitoria, expresii majore ale revoluţiei artistice şi estetice din perioada de crepuscul a Epocii Luminilor. Imaginile din "Caprichos", un adevărat delir al inchipuirii, saturat de monştri, cotoroanţe, păsări de noapte şi animale fantaste, sunt un fel de rebus pe suport plastic, a cărui subtilitate suscită incă numeroase intrebări şi face posibile imposibile interpretări, vezi "emoţionanta" lectură contemporană evocată in debutul acestor rânduri.
Stampe cu subiecte capricioase, inventate şi gravate de Don Francisco de Goya
Spre a inţelege cum se cuvine sensul Capriciilor, ar fi util să incercăm plasarea lor in contextul social şi politic al vremii. Traumatizată de un război succesiune şi mutilată in ambiţiile ei, Spania nu mai este decât o amintire a Secolului de Aur. După un prelung declin, in veacul al XVII-lea, regiuni intinse devin pârloagă, mulţi nobili ajung aproape la fel de săraci ca oamenii din popor, cerşetorii umplu străzile, iar locurile de muncă sunt din ce in ce mai rare. Prin plecarea evreilor şi expulzarea musulmanilor, breselele cele mai importante sunt dezorganizate. Pradă unei inflaţii galopante, atinsă de epidemii, răvăşită de corupţia administraţiei şi de rapacitate, torturată de spaimele induse de Inchiziţie, Spania trăieşte una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale.
Atunci când Gaspar Melchior Jovellanos este numit ministru al Justiţiei, Goya se simte protejat şi, in 1797, incepe realizarea Capriciilor. Terminată in 1799, seria, cu o uriaşă forţă evocatoare şi cu un adânc inţeles filosofic, prezintă un necruţător rechizitoriu la adresa viciilor umane, impotriva superstiţiilor, prostiei, corupţiei, prostituţiei, minciunilor, nesimţirii celor aflaţi la putere.
Puternic influenţat de arta lui Rembrandt, ale cărui gravuri le cunoaşte prin intermediul prietenului său Juan Agustin Cean Bermudez, Don Francisco reuşeşte să traducă in această operă serială, ca şi magistrul flamand, insondabila emoţie şi indignare umană. Cu o măiestrie fără egal, in compoziţii adesea axate pe direcţia unor linii curbe sau diagonale, Goya dezvăluie toate nuanţele grafice imaginabile, de la griul cel mai fin, la negrul infernal. Ordonând umbrele şi luminile cu un remarcabil simţ al echilibrului intr-un ansamblu care a ajuns să fie apreciat, in egală măsură, pentru calităţile sale tehnice şi satirice, Goya a devenit, prin Capricii, un maestru incontestabil in arta gravurii. Seria, imprimată in 1799, se va prezenta sub forma unei culegeri de 80 de piese. Pe 17 ianuarie, artistul semnează de primire pentru vânzarea a patru exemplare, destinate ducelui şi ducesei de Osuna, aristocraţi mecena, care figurează, in epocă, printre spiritele cele mai iluminate ale Spaniei. Pe 6 februarie, Diario de Madrid anunţă apariţia colecţiei de "stampe cu subiecte capricioase, inventate şi gravate de Don Francisco de Goya" şi precizează că "obiectul" este pus in vânzare, in mod curios, intr-un magazin de parfumuri, la numărul 1, pe Calle del Desengano (Strada Deziluziei), la preţul de 320 de reali. Intr-un text complementar, artistul işi justifică opera afirmând că pictura, ca şi poezia, este un excelent "mijloc de a cenzura greşelile şi viciile omeneşti". In magazinul de mirosuri (deasupra căruia, de fapt, locuieşte) sunt propuse spre vânzare 300 de exemplare. Probabil că maestrul işi edita singur lucrarea şi dorea să exercite, din prudenţă, un control total asupra vânzărilor, ocolind circuitul obişnuit de distribuţie.
Planşele cunosc un succes uriaş, chiar de la apariţie. Vânzările curg, iar scandalul nu intârzie să apară. "La Gazeta de Madrid" ghiceşte cea dintâi, sub aparenta extravaganţă a desenelor, o subtilă dar acerbă critică morală a societăţii spaniole. In Franţa se scriu ultimele pagini ale Revoluţiei, in timp ce, in Spania, Inchiziţia arată un interes puternic pentru stampele capricioase. Goya se simte ameninţat şi retrage lucrările de la vânzare. Ca să se simtă defintiv pus la adăpost, negociază prin intermediul lui Manuel Godoy, in schimbul unei rente pentru fiul său, achiziţionarea plăcilor de cupru originale, care vor ajunge in proprietatea lui Carol IV, alături de cele 240 de exemplare nevândute din culegere.

In cele din urmă, plăcile vor fi donate de familia regală şi vor ajunge la Calcografia Nacional, instituţia care a tipărit cele 80 de stampe in aquatinta şi aquaforte prezente acum la Bucureşti.