EVENIMENT/ Stampele de pe strada Deziluziei
Autor:
Daniel Nicolescu
28.04.2010
Când am intrat in Sălile
Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă (MNAR), am fost abordat
conspirativ, după ce am scos aparatul foto, de o duduie insărcinată
cu paza şi protecţia sălii: "De la ce ziar sunteţi?" Ii spun.
"Dom'le, spuneţi-le şefilor dumneavoastră. Tipul ii face praf pe
toţi corupţii ăştia." După care mă duce de mână până la Capriciul
cu numărul 51 ("Se repulen", "Se dichisesc", foto 5), care purta
următoarea legendă goyescă: "Angajaţii care fură de la stat se
ajută şi se susţin unii pe alţii. Şeful lor işi intinde gâtul lung
şi ii acoperă cu umbra aripilor lui monstruoase." Al naibii Goya
ăsta, vizionar, nu glumă. Ca să nu mai vorbesc că ştie ca nimeni
altul să ajungă la inima publicului, cultivat sau nu.
Revolta pictorului de
curte
Expoziţia "Faţete ale
conştiinţei. Capriciile lui Goya" (deschisă in perioada 26 martie -
30 mai) şi organizată de MNAR, Ambasada Regatului Spaniei in
România şi Institutul Cervantes, aduce pentru prima oară la
Bucureşti seria integrală a faimoaselor gravuri ale lui Francisco
de Goya y Lucientes. E vorba despre o serie imprimată in 1929,
intr-o ediţie limitată, pentru Expoziţia Universală de la Sevilla
(la "Calcografía de la Escuela Nacional de Artes Gráficas"). In
conexiune cu expoziţia au fost şi vor fi organizate şi alte
evenimente. Miercuri, 28 aprilie, a avut loc la MNAR conferinţa
"Goya in literatură", susţinută de Leonardo Romero Tobar, profesor
la Universitatea din Zaragoza, iar pe 23 mai, de la ora 11.30, in
Sala Kretzulescu, va fi proiectat filmul biografic "Goya la
Bordeaux", in regia lui Carlos Saura.
Deşi figurează, alături de
Velazquez, El Greco, Jose de Ribera sau Zurbaran, in galeria celor
mai importanţi pictori spanioli ai tuturor timpurilor, Goya a fost,
precum Durer sau Rembrandt, un desenator şi un gravor de excepţie.
După ce surzeşte in 1792, işi transformă radical arta (alcătuită,
până atunci, din scene religioase, amabile compoziţii convenţionale
sau portrete), creând opere cu tonuri sumbre, ce iscodesc fără
menajamente societatea sfârşitului de secol XVIII.
Marile teme abordate sunt
relaţiile amoroase, satira socială şi vrăjitoria, expresii majore
ale revoluţiei artistice şi estetice din perioada de crepuscul a
Epocii Luminilor. Imaginile din "Caprichos", un adevărat delir al
inchipuirii, saturat de monştri, cotoroanţe, păsări de noapte şi
animale fantaste, sunt un fel de rebus pe suport plastic, a cărui
subtilitate suscită incă numeroase intrebări şi face posibile
imposibile interpretări, vezi "emoţionanta" lectură contemporană
evocată in debutul acestor rânduri.
Stampe cu subiecte
capricioase, inventate şi gravate de Don Francisco de
Goya
Spre a inţelege cum se cuvine
sensul Capriciilor, ar fi util să incercăm plasarea lor in
contextul social şi politic al vremii. Traumatizată de un război
succesiune şi mutilată in ambiţiile ei, Spania nu mai este decât o
amintire a Secolului de Aur. După un prelung declin, in veacul al
XVII-lea, regiuni intinse devin pârloagă, mulţi nobili ajung
aproape la fel de săraci ca oamenii din popor, cerşetorii umplu
străzile, iar locurile de muncă sunt din ce in ce mai rare. Prin
plecarea evreilor şi expulzarea musulmanilor, breselele cele mai
importante sunt dezorganizate. Pradă unei inflaţii galopante,
atinsă de epidemii, răvăşită de corupţia administraţiei şi de
rapacitate, torturată de spaimele induse de Inchiziţie, Spania
trăieşte una dintre cele mai negre perioade ale istoriei
sale.
Atunci când Gaspar Melchior
Jovellanos este numit ministru al Justiţiei, Goya se simte protejat
şi, in 1797, incepe realizarea Capriciilor. Terminată in
1799, seria, cu o uriaşă forţă evocatoare şi cu un adânc inţeles
filosofic, prezintă un necruţător rechizitoriu la adresa viciilor
umane, impotriva superstiţiilor, prostiei, corupţiei, prostituţiei,
minciunilor, nesimţirii celor aflaţi la putere.
Puternic influenţat de arta lui
Rembrandt, ale cărui gravuri le cunoaşte prin intermediul
prietenului său Juan Agustin Cean Bermudez, Don Francisco reuşeşte
să traducă in această operă serială, ca şi magistrul flamand,
insondabila emoţie şi indignare umană. Cu o măiestrie fără egal, in
compoziţii adesea axate pe direcţia unor linii curbe sau diagonale,
Goya dezvăluie toate nuanţele grafice imaginabile, de la griul cel
mai fin, la negrul infernal. Ordonând umbrele şi luminile cu un
remarcabil simţ al echilibrului intr-un ansamblu care a ajuns să
fie apreciat, in egală măsură, pentru calităţile sale tehnice şi
satirice, Goya a devenit, prin Capricii, un maestru
incontestabil in arta gravurii. Seria, imprimată in 1799, se va
prezenta sub forma unei culegeri de 80 de piese. Pe 17 ianuarie,
artistul semnează de primire pentru vânzarea a patru exemplare,
destinate ducelui şi ducesei de Osuna, aristocraţi mecena, care
figurează, in epocă, printre spiritele cele mai iluminate ale
Spaniei. Pe 6 februarie, Diario de Madrid anunţă apariţia
colecţiei de "stampe cu subiecte capricioase, inventate şi gravate
de Don Francisco de Goya" şi precizează că "obiectul" este pus in
vânzare, in mod curios, intr-un magazin de parfumuri, la numărul 1,
pe Calle del Desengano (Strada Deziluziei), la preţul de 320 de
reali. Intr-un text complementar, artistul işi justifică opera
afirmând că pictura, ca şi poezia, este un excelent "mijloc de a
cenzura greşelile şi viciile omeneşti". In magazinul de mirosuri
(deasupra căruia, de fapt, locuieşte) sunt propuse spre vânzare 300
de exemplare. Probabil că maestrul işi edita singur lucrarea şi
dorea să exercite, din prudenţă, un control total asupra
vânzărilor, ocolind circuitul obişnuit de distribuţie.
Planşele cunosc un succes uriaş,
chiar de la apariţie. Vânzările curg, iar scandalul nu intârzie să
apară. "La Gazeta de Madrid" ghiceşte cea dintâi, sub aparenta
extravaganţă a desenelor, o subtilă dar acerbă critică morală a
societăţii spaniole. In Franţa se scriu ultimele pagini ale
Revoluţiei, in timp ce, in Spania, Inchiziţia arată un interes
puternic pentru stampele capricioase. Goya se simte ameninţat şi
retrage lucrările de la vânzare. Ca să se simtă defintiv pus la
adăpost, negociază prin intermediul lui Manuel Godoy, in schimbul
unei rente pentru fiul său, achiziţionarea plăcilor de cupru
originale, care vor ajunge in proprietatea lui Carol IV, alături de
cele 240 de exemplare nevândute din culegere.
In cele din urmă, plăcile vor fi donate de familia regală şi vor ajunge la Calcografia Nacional, instituţia care a tipărit cele 80 de stampe in aquatinta şi aquaforte prezente acum la Bucureşti.